Ronald Reagan a calificat pe bună dreptate Uniunea Sovietică drept un “imperiu al răului“. Dar dacă vreo altă țară ar merita acum această etichetă, atunci aceea e China, gazda summitului G-20 din acest an, de la Hangzhou. Frumosul oraș este locul unde, în 1998, câțiva disidenți au înființat Partidul Democrației din China. Cei mai mulți dintre ei se află acum la închisoare sau în exil. Să nu vă așteptați ca vreunul dintre timizii lideri occidentali ahtiați după comerț să plece măcar capul în direcția acelor oameni care, într-un mod atât de nebunesc, au îndrăznit să militeze pentru idealurile occidentale.
Sau să se plângă cu adevărat de alte fărădelegi comise de gazda lor. Președinția lui Xi Jinping a dus la una dintre cele mai grave represiuni din China de după masacrul din Piața Tiananmen, din 1989. Peste 2.500 de disidenți au fost închiși sau au dispărut pur și simplu. Bisericile creștine – în special credincioșii romano-catolici loiali Vaticanului – sunt supuse represiunilor. În luna iulie a anului trecut, au fost reținuți sau interogați pese 300 de avocați și militanți pentru drepturile omului.
În China, statul de drept este o farsă. Tortura și alte abuzuri au devenit endemice. Sistemul juridic este o unealtă a Partidului Comunist.
China nu este numai o dictatură. Este un imperiu, care încearcă să distrugă limba, istoria și identitatea etnică a națiunilor sale captive. Musulmanii uiguri din Xinjiang (care își numesc “Turkestanul de Est“ țara pe vremuri independentă), populația din Mongolia Interioară și nefericiții tibetani simt cu toții călcâiul de fier al imperialismului chinez. China apasă totodată Hong Kongul și hărțuiește Taiwanul.
Influența Partidului Comunist Chinez se resimte și în Occident. Niciun lider european nu mai îndrăznește acum să se întâlnească cu Dalai Lama. Când dl. Xi vizitează capitalele occidentale, forțele noastre de poliție îi fac nevăzuți pe demonstranți. Cui îi pasă de libertatea politică atunci când în joc este comerțul?
Desigur, există motive pentru care relațiile de afaceri și dezvoltarea economică trec înaintea drepturilor omului. Acele economii occidentale care sunt înglodate în datorii și care stagnează nu își pot permite să se arate prea năzuroase.
Dar grav este faptul că stânga – partidul Linke din Germania, Alianța Nordică a Verzilor și a Stângii, “corbyniștii” britanici, susținătorii americani ai lui Bernie Sanders și Jill Stein (candidatul la președinție al Verzilor) și alții au atât de puțin de spus despre dictatura nemiloasă care ocupă și supune alte țări, distruge mediul, îi închide pe disidenți și strivește sindicatele independente. Cu siguranță că ei ar trebui să atace dur guvernele occidentale pentru tacita lor înțelegere cu regimul de la Beijing, așa cum s-au pronunțat și împotriva relațiilor comerciale cu Africa de Sud de pe vremea apartheidului.
Nici vorbă de așa ceva. Într-un text care parcă ar fi ieșit din mâna Consiliului de Afaceri chinezo-britanic, “Morning Star”, un ziar considerat de extremă strângă (da, încă mai există), scria: “Cu siguranță că anihilarea disidenților de către Xi este condamnabilă… dar verdictele trebuie să fie echilibrate “. Așa-zișii “antiimperialiști” occidentali deplâng prezența Americii în Pacific, dar fără să se întrebe de ce țări de la Japonia și până la Vietnam sunt deranjate de pretențiile teritoriale ale Chinei, susținute prin insule artificiale și de un arsenalul hi-tech care se dezvoltă rapid.
Cel mai izbitor este poate faptul că ei ignoră Tibetul, așa cum trec cu vederea și Ucraina și alte state est-europene care au suferit timp de secole în mâinile imperialiștilor ruși. Oricine se ridică împotriva Americii devine ipso facto instantaneu un erou al stângii: atât pentru dl Xi, cât și pentru Vladimir Putin.
