Guvernul Ciolos a reusit printr-o gafa, nepricepere sau superficialitate birocratica, puteti sa-i spuneti cum doriti, sa-si ridice in cap o buna parte din magistratii Romaniei. Acestia au speculat o imprecizie dintr-o ordonanta de urgenta data de guvern in iunie 2006 pentru a mai salta putin salariile din invatamant si domeniul sanitar, printre cele mai vitregite. De fapt, guvernul Ciolos a aplicat sectorial legea-cadru de salarizare adoptata in 2010 de guvernul Boc, amanata de la un an la altul. Numai ca a facut-o prost. Desi intreaga ordonanta se refera cu predilectie la ei, la medici, asistente, profesori, primul articol este formulat in asa fel incat se intelege ca vizeaza de fapt toti bugetarii.

Dan TapalagaFoto: Hotnews
  • (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Magistratii s-au uitat in OUG si ce si-au zis? Nu suntem si noi "personal platit din fonduri publice"? Suntem. Prin urmare, se aplica si noua. Asta ce inseamna? Pentru mii de judecatori sau procurori, inseamna o crestere a salariilor cu 18%. Or, situatia risca sa devina aberanta. Cum sa explici unui medic si profesor ca abia ai gasit cateva milioane amarate in plus la salariu in timp ce magistratii impusca dintr-un foc 18% din salarii oricum mari? La o leafa de aproape 10.000 pe luna, cat castiga un judecator de Curte de Apel sau chiar mult peste la Inalta Curte, cresterea aduce cel putin 1800 de lei in plus. (Amatorii de detalii tehnice pot vedea aici explicatii pe larg)

Or, magistratii nu reprezinta nici pe departe o problema de ordin social. Ce au facut ei este scandalos, cinic si imoral dar nu ilegal. Au revendicat fara scrupule un drept pe care guvernul l-a oferit fara sa fi fost cerut. Ba chiar au avut neobrazarea sa-i aminteasca premierului ca ordonanta a fost adoptata "in vederea eliminarii inechitatii si discriminarii salariale din randul diverselor categorii sociale". In cazul asta, Guvernul trebuia sa le taie lefurile magistratilor pentru a le aduce la nivelul doctorilor si profesorilor. Ce-ar mai fi spus atunci demagogii din justitie setosi de echitate sociala, atat de dornici sa elimine discriminarile de natura salariala?

Dar sa vedem mai departe ce s-a intamplat. Dupa adoptarea ordonantei, primii care au simtit mirosul banilor au fost procurorii. Seful Parchetului General, Augustin Lazar, s-a grabit sa emita un ordin prin care a dispus cresterea salariilor in acord cu textul ordonantei. Judecatorii nu s-au lasat mai prejos si i-au cerut ministrul Pruna sa aplice ordonanta si in cazul lor. In scurt timp a iesit scandal, mai ales dupa ce s-a zvonit ca ministrul justitiei i-a cerut procurorului sa-si retraga ordinul. In treacat fie spus, ordonanta cu articolul prost scris a trecut si pe la Ministerul Justitie in circuitul avizarii, dar n-a corectat nimeni ambiguitatea.

Tambalaul a luat amploare, magistratii au inceput sa ameninte cu proteste. Guvernul a inceput sa caute solutii. Din cate aud, ministrul muncii, Dragos Paslaru, a admis in discutiile cu magistratii ca ordonanta are o problema de redactare, dar le-a reprosat ca n-au semnalat-o cat timp a stat in dezbaterea publica. N-avea nimeni nici un interes sa o faca.

In cele din urma, Guvernul Ciolos a trebuit sa-si corecteze OUG-ul dat in urma cu doua luni prin alt OUG emis astazi in care precizeaza ca "personal platit din fonduri publice" inseamna doar functiile prevazute in anexa. Or, din anexa cu functii lipsesc judecatorii si procurorii. Cand scriu aceste randuri, tocmai il urmaresc la televizor pe ministrul muncii acuzand magistratii ca au interpretat cu rea-credinta textul ordonantei. Insa un text interpretabil echivaleaza intotdeauna o lege proasta. Iar asta nu este vina magistratilor.

Raul a fost facut. Dintr-o neglijenta, incompetenta sau prostie, Guvernul Ciolos si-a atras antipatia judecatorilor si procurorilor. Celor mai multi dintre ei le pasa prea putin de functionarea sistemului, nu-i vad prea afectati de lipsa de integritate a unor colegi, dorm cand politicienii mutileaza legile justitiei in parlament sau cand magistratii curajosi devin tintele unor sordide campanii de linsaj. Se trezesc insa toti ca la un semn cand cineva se atinge de banisorii lor. Atunci magistratul roman zbiara ca din gura de sarpe la guvern, la parlament sau la oricine indrazneste sa-i ia niste drepturi pe care de cele mai multe ori si le-a dat singur.

Au facut, daca va amintiti, o mica revolutie in 2009 tot din acest motiv, dupa ce fostul presedinte Traian Basescu i-a acuzat ca legifereaza in locul Parlamentului acordandu-si singuri cresteri salariale prin hotarari judecatoresti. Sa ne mai amintim si ca atunci au castigat razboiul, in sensul ca valul de hotarari judecatoresti pe care singuri si le-au pronutat au trebuit in cele din urma platite. Pe de alta parte, au pierdut conflictul cu Traian Basescu la Curtea Constitutioana. Au pierdut politic, dar au castigat financiar. Sumele care au trebuit platite magistratilor in urma acestui conflict au fost cam de 30.000 de euro de persoana (hotararile insumate).

Harmalaia de acum este, in esenta, o prelungire a celei de atunci. In plus, magistratii sunt azi in plina campanie electorala, urmand sa-si aleaga noul CSM in decembrie. Altfel spus, populistii din sistem au un motiv suplimentar sa agite tema cresterilor salariale.

Pentru ei, premierul Ciolos va ramane cel care le-a refuzat o majorare consistenta a veniturilor oricum generoase in raport cu alte categorii de bugetari. De vazut de acum incolo cum vor evolua tensiunile dintre magistrati si Guvern, daca procurorul general va retrage un ordin care a produs deja efecte. Apropo, dupa criteriile ministrului muncii a actionat de rea-credinta. Mai poate fi procuror general in cazul asta?

In fine, de vazut daca magistratii vor merge mai departe. Tinand cont de populismul celor aflati in plina campanie pentru CSM si avand in vedere ca pentru cei mai multi banii reprezinta unica lor preocupare, n-ar fi de mirare sa asistam la primul conflict major intre puterile statului pe care guvernul Ciolos va trebui sa-l gestioneze de acum incolo. Cel mai probabil va urma un nou val de actiuni in instanta deoarece OUG a fost in vigoare mai bine de o luna, si-a produs efectul si a creat un nou drept pe care magistratii nu-l vor rata nici de aceasta data. Un guvern viitor va plati, probabil, gafa comisa azi.