Acum aproape trei luni, am supus atenției publice două cazuri de plagiat de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București, după ce, mai întîi, le-am sesizat Comisiei de Etică a Universității. Am să reflectez, cuminte, la posibilitățile reale pe care le pot avea instanțele de judecată morală din spațiul universitar.
Reflecția mea este prilejuită și de un context special: Premierul Cioloș a anunțat plecarea din Guvern a Ministrului Adrian Curaj și l-a propus pentru funcția de Ministru al Educației pe Dl Mircea Dumitru, Rectorul Universității din București, dorindu-și un ritm mai accelerat pentru clarificarea situației plagiatelor.
La mai puțin de o lună după sesizările depuse de mine la sfîrșitul lui martie, respectiv începutul lui aprilie a.c. în legătură cu furtul intelectual de la Facultatea de Teologie din București, au fost comunicate cele două rezoluții formulate de Comisia de Etică a Universității din București. Spețele fiind diferite și ca amploare, și din punctul de vedere al conținutului, desigur că și rezoluțiile au fost diferite. Îi invit pe cititori să le cerceteze amănunțit în fotocopiile anexate mai jos, dar am să le pregătesc mirarea spicuind hotărîrile din aceste documente:
În cazul Pr. Vasile Răducă, Comisia de Etică, deși pare că insistă pe caracterul de „eroare” și „neglijențe în materie de editare și de acuratețe” a traducerii plagiate, precizează, discret, că „neatribuirea (sic!) unei surse [...] folosite pentru propria lucrare [...] indică o speță de plagiat”. Comisia propune, în consecință, sancționarea Pr. Răducă prin „Avertisment scris”, precum și revocarea acestuia din calitatea de membru al Comisiei de Etică.
În cazul Protos. Justinian Cârstoiu, Comisia de Etică, fără echivoc, certifică plagiatul multiplu și subliniază circumstanțele agravante ale acestuia, prin „practicarea sistematică” și prin „folosirea textelor plagiate pentru obținerea de grade didactice”. În consecință, lui Justinian Cârstoiu i se retrage dreptul de „înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau de licență pe o perioadă de 5 ani”. Comisia mai recomandă Conducerii Universității și „revederea condițiilor în care Justinian Cârstoiu a obținut titlul de conferențiar”. Totodată, Comisia de Etică „dezaprobă modul netransparent în care Facultatea de Teologie Ortodoxă a procedat prin tăcerea deplină față de adresele Comisiei în care se cereau precizări privind cele două cazuri de la numita Facultate”.
documente
(8 Iul 2016) PDF, 2MB
Prin aceste rezoluții, Comisia de Etică și-a îndeplinit deci rolul și menirea. Împricinații au fost descoperiți, judecați, osîndiți. Iar acum își ispășesc pedeapsa la închisoarea Facultății de Teologie, unul (Protos. Cârstoiu) vorbindu-le studenților despre Vechiul Testament, iar celălalt (Pr. Răducă) predîndu-le Teologia... Morală.
Îmi aduc aminte de o poezie pe care am învățat-o în copilărie și pe care am s-o redau aici, din memorie: „Un țap încornorat, pe la nămiezi, / Le povestea cîtorva iezi / Că nu-i otravă mai amară / Ca nicotina de țigară. / Și le dădea sfatul cel bun: / Să se ferească de tutun. / «Țigara, zice, e doar boală și risipă», / Încheie țanțoș, pufăind din pipă. / Morala: E greu să fii crezut de iezi, / Cînd una zici și-alta fumezi.” (Poemul are, cu siguranță, nu numai o morală, ci și un autor, față de care îmi cer iertare că nu-i cunosc numele, spre pomenire în articolul de față; nici pe internet nu l-am găsit; dar să se știe că versurile nu-mi aparțin).
Pr. Răducă face parte, în continuare, din Consiliul Facultății și înțeleg că este foarte activ în latura civică a Departamentului al cărui membru este. În plus, Pr. Răducă are și neșansa să fie, numit printr-o Decizie a Rectoratului Universității din București, Președintele unei Comisii de analiză disciplinară, constituite anume ca să analizeze mănunchiul de „atitudini nepotrivite” ale subsemnatului față de Facultatea de Teologie, față de Universitatea din București, față de Arhiepiscopia Bucureștilor, față de colegi, față de studenți, față de Profesorul Dan Slușanschi și – de ce nu? – față de Dumnezeu. Această Comisie de analiză disciplinară, cu asumarea Consiliului Facultății și a Rectoratului Universității din București (dar nu a Rectorului Mircea Dumitru, căci semnătura îi aparține, cu bară, Prodecanului Laurențiu Vlad, pe un document cu antetul Facultății de Teologie, nu al Rectoratului), a emis și un „Avertisment scris” la adresa subsemnatului, ignorînd o serie de prevederi legale. Într un alt context, am să vorbesc și despre acest eveniment, care își așteaptă oricum soluționarea atît din partea Rectoratului Universității din București, cît și din partea instanței Tribunalului București.
N-am cum să nu leg această stare de fapt de solicitarea venită din partea Comisiei de Etică, anume să dau explicații pentru demascarea în public a plagiatelor de la Facultatea de Teologie.
__________________________________________________
Foto_2_Solicitare_Comisia_Etic
Foto: Arhiva personala
Doc 2: Solicitarea Comisiei de Etică
.
Desigur, am dat curs solicitării Comisiei de Etică, formulînd următorul răspuns, pe care mi-l mențin și acum, în integralitatea lui.
Doc. 3: Răspunsul meu la solicitarea Comisiei de Etică
doc3
Foto: Hotnews
***
Acum m-aș întoarce la subiectul arzînd și care nu este, cum poate că ar părea, plagiatul unor cadre didactice de la Facultatea de Teologie, ci, mai degrabă, putința sau neputința instanțelor de judecată universitare în fața furtului intelectual, a fraudei și a imposturii universitare. Colegii mei sînt încă nedumeriți: plagiatorii au fost cu adevărat pedepsiți sau mai degrabă au fost protejați? Nu mai spun că cel puțin al treilea paragraf din rezoluția Comisiei de Etică referitoare la cazul Pr. Răducă pare un elogiu adus plagiatorului: îi sînt subliniate meritele de... traducător. Plagiatorii universitari din lungul și din latul bietei noastre Țări pot răsufla ușurați: și dacă ești prins cu mîța-n sac, mare lucru nu ți se poate întîmpla. Un mic „Avertisment”, o ușoară interdicție de a accede la titluri academice superioare, poate și puțin oprobriu (dar în cercuri relativ restrînse). În rest, far niente pare să fie molto più dolce che far qualcosa. Pot sta cu toții liniștiți, carevasăzică. Iar studenții pot să copieze la examene avînd conștiința curată: și dascălii fură; doar că studenții, dacă sînt prinși și aduși la Consiliul Facultății, sînt, în principiu, exmatriculați.
Nu îmi dau seama dacă această strîmbătate – căci eu strîmbătate o văd – vine dintr-o crasă ipocrizie sau doar dintr-o neputință a instanței universitare de judecată. Iar aici nu mă refer doar la Comisia de Etică a unei Universități, care oricum are atribuții, jurisdicție și competențe limitate, ci la tot ce înseamnă instanță universitară: de la simplul profesor, la Consiliul Facultății și pînă la Rectorul însuși. Dl Rector Mircea Dumitru a asistat la aceste spețe probabil fără să poată acționa mai mult, respectînd ad litteram diviziunea atribuțiilor într-o instituție. O intervenție fermă în respectivele spețe de plagiat ar fi stîrnit, probabil, nemulțumiri în rîndul colegilor puși anume să rezolve astfel de situații, deși am convingerea că ar fi stîrnit și un ropot de aplauze din partea celor care așteptăm de multă vreme semnele unei reale primeniri. Or, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, strîmbătăți sînt nenumărate, adînci și protejate de niște cutume păguboase, atît pentru Universitate, cît și pentru Biserică, strîmbătăți la care Conducerea Universității din București asistă – alții, mai răutăcioși, ar spune că veghează – neputincioasă de mai bine de un car de ani. Ba a mai făcut și greșeala să legifereze, printr-un aviz al Senatului Universitar, un Regulament al Facultății de Teologie aflat în răspăr cu o sumedenie de prevederi legale în vigoare și care, deși neopozabil, fiindcă nepublicat (ținut în tezaurul discreției, adică), își produce totuși efectele nedrepte.
Doc. 4: Regulamentul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București.
N-am studiat cu multă acribie dacă legislația în materie este de așa natură încît să împiedice un avînt real în lupta împotriva plagiatelor. Pînă acum, sincer să fiu, n-am găsit nimic restrictiv, nimic care să-i împiedice pe cei care poartă răspunderea instituțională să acționeze ferm în direcția eradicării furtului intelectual. Dar, fără să-mi fac mari iluzii, poate că, din noua postură, cea de Ministru al Educației, Dl Mircea Dumitru va reuși să creeze un nou cadru legislativ și, mai ales, să dea acel impuls de care are nevoie nu numai Guvernul lui Dacian Cioloș, ci o suită întreagă de universitari onești și muncitori, care au ales să rămînă în Țară și să slujească, de o manieră sau alta, la altarul Educației Naționale. Așa să-i și să ne ajute Dumnezeu!
0
3
