Sunt momente in care datoria de luciditate trebuie onorata, sunt momente in care un anumit calm devine imaginea moderatiei politice insesi. Zilele care au urmat votului din 23 iunie 2016 sunt astfel de momente, clipe care pun la incercare insasi capacitatea Occidentului de a-si mentine coeziunea responsabila pentru existenta sa, unita. In aceste clipe dominate de profetii apocaliptice si de inflamari retorice, este nevoie sa revenim, cu curaj intelectual, la temeliile care au asezat lumea noastra pe fagasul pe care se afla, in deceniile de dupa 1945. Iar in centrul acestui esafodaj pacificator se afla ideea solidaritatii atlantice: o idee fara de care Europa nu ar fi fost decat un teritoriu marcat de traumele unui trecut recent al crimelor, ravagiilor si dezolarii.
A ne reaminti de solidaritatea atlantica, in acest interval de cumpana si de isterie, inseamna a ne reaminti de necesitatea evitarii pericolului mortal al izolationismului. O Europa intoarsa spre sine, eliberata de legaturile de securitate care au unit-o cu Statele Unite si cu Marea Britanie prin NATO,ar fi punctul de plecare al unui regres istoric fara precedent. Solidaritatea atlantica nu submineaza Uniunea Europeana- ea este complementara si permite ancorarea continentului nostru in portul de siguranta al unui spatiu ce privilegiaza pluralismul, demnitatea umana si virtutile pietei libere. Solidaritatea atlantica este alternativa la fragmentare, la xenofobie, la dezunire si la "pragmatismul" fatarnic care ofera inamicilor libertatii, interni sau externi, sansa de a exploata ocaziile oferite de discordie si de retransare lasa.
Lectia solidaritatii atlantice, a carei imagine institutionala este NATO, se hraneste din esecurile tragice ale primei jumatati de secol XX. Memoria istorica are darul de a contracara ravagiile uitariii,mai mult sau mai putin inocente. Care ar fi fost chipul Europei abandonate siesi, lipsite de interventia, decisiva, a Statelor Unite si a Marii Britanii, in confruntarea cu hegemonia nazista? Care ar fi fost viitorul continentului, in conditiile retragerii Statelor Unite in deceniile care au urmat infrangerii germane? Sunt, acestea , interogatii retorice. Fara curajul solidaritatii atlantice,totalitarismul ar fi invins, de data aceasta, in decorul democratiilor populare. In cele din urma, energia unitatii europene a fost alimentata de impulsul dat de unitatea atlantica. Pacea din vestul Europei este nu doar rezultatul reconcilierii franco- germane, dar si al tenacitatii cu care solidaritatea atlantica a descurajat renasterea inamicitiilor istorice.
Indiguirea puterilor care ameninta modelul intemeiat pe pluralism este posibila doar in masura in care aceasta solidaritate supravietuieste socurilor si tentatiilor izolarii. Izolarea Europei, prin detasarea ei de NATO si de arhitectura sa, este la fel de nefasta ca si izolarea Statelor Unite, prin renuntarea, fatala, la prezenta sa pe continent. Pentru Rusia, aceasta dubla auto-izolare ar permite, in fine, asaltul decisiv impotriva ordinii internationale pe care a consfintit-o sfarsitul Razboiului Rece.
Citeste mai mult si comenteaza pe Contributors.ro
