Dezvăluirile făcute de jurnaliști de investigație, precum Emilia Șercan, Sidonia Bogdan, Iulia Marin, Melania Cîncea sau Cristian și Raluca Pantazi [i], au pus în lumina reflectoarelor problemele plagiatelor din școlile doctorale de științe militare, ordine publică și informații, ”mașinațiunile” de ascundere a unui fenomen mai puțin cunoscut publicului larg, ce conduc la ipoteza că ar exista un mecanism paralel și nedemocratic de selecție a elitelor puterii, fără respectarea criteriilor de integritate academică și a normelor democratice. Cazul Gabriel Oprea a fost doar hârtia de turnesol, care exemplifică gravitatea fenomenului și lipsa unor mecanisme de control a calității învățământului sau a unui mecanism de control democratic, în acest domeniu. Probabil că, fără moartea polițistului Gigină și fără tragedia ”Colectiv”, mecanismele de investigație juridică nu ar fi reacționat doar la investigațiile jurnalistice privind plagiatul și, poate, am fi avut azi un prim-ministru ”tehnocrat”, conducător de doctorate plagiate în științe militare. Dincolo de cazurile respective, destule de grave în sine, îmi propun să analizez cât de mare este răul, să explic fenomenul și să încerc să propun câteva soluții.
Științe militare, informații și ordine publică (sMIOP) în UE:Cum e România altfel?
Pentru a trage concluzii relevante este bine să vedem cum funcționează acest domeniu academic în Europa. Trebuie să comparăm ca să scăpăm de etnocentrism, spunea Mattei Dogan. Chestiunea de bază este aceea că, în majoritatea țărilor europene, domeniul respectiv nu este considerat o știință, ci o artă, iar transmiterea cunoștiințelor de la o generație la alta se face printr-un sistem de învățământ vocațional. De aceea, din cele 28 de țări ale UE, doar în Bulgaria mai există școală doctorală similară, pe domeniul științe militare, la Universitatea Națională ”Vasile Levski”. O carte foarte interesantă, a lui Sylvain Paile-Calvo, este în curs de publicare la editura UE, cartea fiind teza sa de doctorat, publicată la Luxemburg[ii].
Din analiza comparativă a lui Sylvain Paile rezultă că, în UE, mai sunt doar câteva academii militare care oferă doctorate în științe militare; dar științele militare sunt definite fie ca un domeniu social, fie ca unul tehnic. Astfel, Academia Regală din Belgia oferă posibilitatea unor studii doctorale în științe aplicate, cele două academii ale Bundeswehr oferă programe doctorale în domenii precum nanotehnologii, cybersecurity sau tehnologii aeronautice. Academia ”Saint-Cyr Coetquidan”, din Franța, nu oferă programe doctorale, cu toate că gestionează proiecte de cercetare, în domeniul istoriei militare și a RI, științe politice și științe sociale, informatică sau drept internațional. Dintre fostele țări socialiste, Cehia oferă doctorate la Universitatea de Apărare, dar în domenii precum economie, management, logistică, tehnologie militară, protecție civilă etc iar Slovacia, în domenii precum apărare și securitate, mecanică, comunicații militare și sisteme informatice. Țări cu tradiție militară, precum Austria sau Suedia, nu oferă deloc doctorate la academiile militare.
O situație interesantă o găsim într-o țară non-comunitară, Elveția, unde academia militară este o secție a Swiss Federal Institute for Technology și unde se studiază leadership, sociologie militară, istorie militară sau strategie ca subdomenii ale științei militare (dar nu la nivel de doctorat).
În SUA, cele 3 academii federale, U.S. Naval Academy (Annapolis), the U.S. Military Academy (West Point), US Air Force Academy (Colorado) nu oferă doctorate în științe militare ci doar training vocațional iar G.I. Bill permite ofițerilor de rang superior să facă doctorate la universități civile. Este celebru cazul generalului David Petreus, care a făcut o stralucită teză de doctorat în relații internaționale/studii de securitate la Princeton University, pe tema contrainsurgenței.
România este altfel! Domeniul academic, denumit ”științe militare”, s-a dezvoltat fulminant, după 1990, în cadrul Academiei de Înalte Studii Militare (ulterior UNAp), dar și în celelalte academii militare, ale MAI și SRI. Astfel, în perioada 2009-2010, doar la UNAp existau circa 65 de conducători de doctorat și 466 de doctoranzi. După aplicarea Legii educației nr.1/2011 s-a produs o restructurare și o recalibrare a domeniului de doctorat, în anul 2016 fiind anunțate doar 78 de locuri, pentru cei 30 de conducători de doctorat. Jurnalista Melania Cîncea a obținut cifrele de școlarizare în domeniile de studii doctorale de la UNAp și Academia de Poliție, din perioda 2000-2014, iar cifra este fantastică: Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” a acordat 933 de titluri de doctor iar Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” a acordat 455 doctorate, dintre care 232 în domeniul Drept iar, restul, în domeniul Ordine Publică[iii]. Dintr-un răspuns ulterior, obținut de la Academia Națională de Informații, rezultă că au fost acordate 68 de titluri de doctor în informații, între 2007 și 2014. Rezultă un total de 1500 de doctori în sMIOP, într-o perioadă de 15 ani, adică 100 doctori/an, majoritatea covârșitoare a doctorilor fiind civili din politică, administrație publică sau firme private. Un ofițer mai hâtru îmi mărturisea că, atunci când vizitează sediul ministerului și citește pe toate ușile șefilor ”gl.mr.dr” crede că a nimerit la… Spitalul Militar.
Surse din interiorul MAPN, MAI sau SRI povestesc că există cazuri în care șoferi ai generalilor sau chiar paznici de vânătoare au obținut titlul de doctor în științe militare sau ordine publică. Poate nu ar fi lipsit de sens să se redeschidă dosarul, din 2009, despre care vorbea jurnalista Ondine Ghergut, în care erau sesizate fapte de corupție în acordarea titlurilor de doctor și a titlurilor academice[iv].
Un alt domeniu de expansiune al învățământului militar este cel al ”colegiilor”, destinate instruirii militarilor și civililor interesați de domeniul studiilor de securitate și apărare sau vor fi ocupa funcții în statul român. Există și în SUA o instituție cu profil asemănător, National Defense University, care acordă atât militarilor cât și civililor certificate executive dar și diplome de master, cum ar fi Master of Arts in Strategic Security Studies (CISA), Master of Science in National Resource Strategy (ICAF), Master of Science in Joint Campaign Planning and Strategy sau Master of Science in National Security Strategy.
Problema colegiilor românești este legată de expansiunea lor rapidă, de magnitudinea cifrei de școlarizare dar, mai ales, de impactul diplomei de absolvire a acestor colegii asupra procesului de ocupare a unui post de rang înalt în administrația publică. După succesul Colegiului Național de Apărare (din MapN) care, de la înființare (1992) până în prezent, a produs 3159 de absolvenți (conform site-ului actual al CNAp) au mai fost înființate alte două colegii: Colegiul Naţional de Afaceri Interne (al MAI) și Colegiul Naţional de Informaţii (al SRI.
O investigație recentă a Pressone dovedește că 1/5 dintre parlamentarii României din actuala legislatură au absolvit cursurile Colegiului Național de Apărare, 7 dintre ei fiind șefi de partide[v]. Investigația respectivă critică modul de desfășurare a cursurilor și calitatea profesorilor și lansează suspiciuni privind cheltuielile din bugetul paralel, derulat prin Fundația CNAp. Sunt convins că jurnaliștii de la Pressone vor extinde investigația și asupra celorlalte două colegii, care sunt mult mai puțin transparente, nu se știe nici numărul de absolvenți și nici bugetul derulat prin fundațiile respective, altfel vor fi acuzați de parti-pris sau că investigația focalizată pe CNAp este orchestrată de serviciile de informații. Cristian Câmpeanu, de la ”România liberă” cerea imperativ: ”Curăţaţi Academia de Informații și Colegiul de Apărare sau desfiinţaţi-le!”.
Dar expansiunea ”sMIOP” nu se oprește aici. A fost relevat, recent, cazul ”academiilor de consacrare”. Am fost printre primii care a semnalat, din 2015, faptul că există alte 6 academii, paralele Academiei Române, care primesc alocații bugetare fără să fie condiționate de performanță, în timp ce ANCS nu a mai oferit granturi, timp de 4 ani. Între ele, Academia de Studii de Securitate Națională, ai carei membri (min. 50- max. 200 ), numiți de Gabriel Oprea, Toma Gheorghe și George Maior, primesc o rentă viageră de 2700 Ron doar pentru că au fost selectați de cine trebuie. Doi dintre cei trei membri fondatori au un indice Hirsch Scholar 2, echivalent cu al unui student postdoc român din domeniul științe sociale. Pentru detalii privind această academie puteți citi, între altele, articolul meu ”Academiile” – Aici sunt banii dumneavoastră!” sau pe cel al Emiliei Șercan, cu titlul ” Stâlpii societății. Cine sunt membrii Academiei de Științe ale Securității Naționale”[vi]. De remarcat că, mai există și o secție de științe militare de 22 de membri, în cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), cu aceleași drepturi ca ale membrilor ASSN.
