E ca un gag, dacă situația n-ar fi atât de tristă și, în același timp, exasperantă. Explicația stă poate într-un fel de confort psihologic: să crezi că stricăciunea particulară care a afectat un sistem stă într-un singur om. Gen Condrea. Că se poate scăpa, la fel de ușor, de ea. Că sistemul se poate curăța la fel de ușor cum se dărâmă un castel din cărți de joc: înlături una din cărți și buf! pică toată rețeaua, se duc toți încolonați care la pușcărie, care la mănăstire. Apoi totul revine la normal și cântă păsărele.
Habar nu am câte chestii cu adevărat necunoscute ar fi putut și ar fi vrut să spună Condrea, la vreo audiere. N-am nici cum să exclud varianta că a fost ucis – chit că n-am vreun motiv s-o cred, până una alta. Dar a crede că sistemul se baza pe el ținând un secret și că s-ar fi deșirat tot dacă autoritățile ar fi apucat să-l afle, asta vă dau în scris că este fantezie pură.
Realitatea este cea pe care o acuza șefa DNA:
„Cu toate că în fiecare an au fost persoane anchetate, persoane arestate, persoane condamnate pentru acest gen de infracțiuni, cu toate acestea, continuă să se comită infracțiuni. Este extrem de dificil de explicat, spre exemplu, într-un dosar în care a fost anchetat un secretar de stat, cum acesta a continuat să primească mită și să continue fapte de corupție, în condițiile în care, cu câteva luni înainte de a fi prins de DNA, a asistat la prinderea în flagrant a unui coleg care lucra în același minister cu el. Cu toate aceste, în afară de faptul că și-a conspirat activitățile și a încercat să evite discuțiile sau întâlnirile directe cu cei care-i ofereau mita, nu s-a gândit că ar trebui să renunțe”
(Laura Codruța Koveși, 25 noiembrie 2015)
Realitatea este că săptămâna trecută un director de spital județean deja trimis în judecată pentru fapte de corupție a fost arestat într-un alt caz de corupție(!) – pot presupune că dacă n-ar fi fost arestat ar fi continuat să facă așa ceva și azi. Asta e realitatea. Flagrant e cuvântul operativ. Nu doar că nu e conspirația lui pește prăjit, chestiile astea se văd, mint, ni se aruncă în față, obscen. Nu e nimic ascuns, din contră! Știm ce se petrece, legea tolerează, noi, ca societate, tolerăm. Realitatea e că procurorii ar trebui să fie ultima linie de apărare, căci rolul lor nu este să prevină, direct, ci să pedepsească fapta penală deja petrecută – iar în realitate par efectiv a fi singura linie de apărare. Realitatea e că ambele extreme sunt false, nu e adevărat nici că se poate curăța sistemul după audierea unui om, nici că nu se poate face nimic – uneori văd aceași oameni pendulând fără probleme de la o extremă la alta, fără să facă vreun stop între. Realitatea este că asta ar vrea cu ardoare să credem oamenii care construiesc și susțin acest sistem: că nu există nimic de făcut împotrivă, altfel decât în cazuri excepționale. Că art. 13 din legea 78/2000 n-are niciun efect, sau că abuzul în serviciu nu face altceva decât să abuzeze neconstituțional demnitari altfel profund inocenți. Că nu se poate construi nimic similar pentru a curăța sistemul, dincolo de aceste prevederi din legea penală, în domeniu administrativ și pentru prevenție. Că totul e un scenariu de film slab, în care dacă Condrea ar fi fost descusut am fi aflat tot iar dacă a fost „sinucis” nu mai putem afla și face nimic.
