Din patrimoniul de reflecţie al lui Nicolae Ceauşescu, primul preşedinte al RSR, politicienii de astăzi ai României par să fi preluat, cu entuziasm patriotic şi cu neţărmurită abnegaţie, tema “ neamestecului în treburile interne”. Ori de câte ori partenerii occidentali ai României formulează critici faţă de atacurile împotriva justiţiei,ori de câte ori abuzurile oligarhiei parlamentare de la Bucureşti sunt denunţate ca incompatibile cu setul de valori euro-atlantic, elita autohtonă reacţionează ultragiat. România are la graniţele ei o pavăză alcătuită din conştiinţele reprezentanţilor naţiunii. Suveranitatea este reafirmată şi apărată, în acord cu învăţăturile celor care, în urmă cu decenii,înfruntau capitalismul şi pe lacheii săi, loiali doctrinei elaborate de secretarul general al PCR.
Liviu Dragnea, Călin Popescu- Tăriceanu şi Victor Ponta sunt trei dintre cele mai articulate şi agresive voci ale acestei direcţii suveraniste. Pentru domniile-lor,intervenţiile Statelor Unite sau ale Uniunii Europene sunt ingerinţe ce ştirbesc din independenţa cucerită cu jertfe seculare a poporului român. “ România a românilor”, pare să fie ideea, mai mult sau mai puţin etnocratică,pe care USL o îmbrăţişează, în momentele sale de inflamare retorică. Apartenenţa la NATO sau la Uniunea Europeană este pusă între paranteze.Eternitatea suveranităţii naţionale trece înaintea oricărui alt considerent de ordin strategic. Pretextele ce ocazionează tiradele naţiomaliste sunt variate: de la jignirea Senatului şi a Preşedintelui său în contextul inaugurării Scutului de la Deveselu la atenţionarea, publică, a Ambasadorului SUA cu privire la tentativele de subminare a cadrului penal de combatere al corupţiei.
Indiferent de ocazii, USL deţine monopolul ataşamentului faţă de patria primejduită de intervenţiile duşmănoase în treburile ei interne. Corupţia, ni se explică, pe un ton doctoral, la ore de maximă audienţă, este exagerată în proporţiile ei, iar statul român posedă mecanismele de limitare a efectelor ei. Orice insistenţă americană pe această temă delicată este contrară uzanţelor diplomatice şi contraproductivă.
Există, cu siguranţă, o suveranitate pe care elita de la Bucureşti o afirmă, cu fiecare ocazie şi cu fiecare acţiune prin care se vizează limitarea eficienţei DNA şi intimidarea curţilor de judecată- iar această suveranitatea este suveranitatea ilimitată şi absolută a corupţiei. În numele acestei suveranităţi ce are ca unic scop asigurarea de imunităţi şi de privilegii invocă Preşedintele Senatului centralitatea Parlamentului şi atacă, frontal, CSM şi pe magistraţi. În numele acestei suveranităţi ce profită feudalilor locali şi protejaţilor lor de la centru îşi exersează ironia rafinată Liviu Dragnea.
Suveranitatea ca temelie a propriei lor omnipotenţe, suveranitatea ca ordine ce îi reduce pe cetăţeni la poziţia de eternă inferioritate, suveranitatea ca sistem al inegalităţii şi al solidarităţilor subterane,iată edificiul ce se doreşte protejat, în eternitate.
De această suveranitate ce încurajează bunul- plac, clientelismul şi aroganţa depinde conservarea unei Românii amorfe şi pasive. Modernizarea este inamicul mortal al acestei aşezări politice. Modernizarea, inseparabilă de aplicarea egalităţii constituţionale, ar afecta monopolul pe care această elită îl deţine, de decenii.Relaţia dintre presiunea externă constantă şi apariţia civismului autohton este evidentă şi ţine de dinamica procesului de tranformare a României înseşi. În absenţa ancorelor oferite de reperele euro- atlantice, România anului 2016 ar fi fost un spaţiu dominat de oligarhi şi de acoliţii lor. “Neamestecul în treburile interne” ar fi garantat soliditatea acestei ordini a privilegiilor.
Suveranitatea corupţiei se îndreaptă, inevitabil, împotriva cetăţenilor şi a domniei legii. Mecanismul ei nu poate funcţiona decât în mediul pervertit de încălcarea, programatică şi tenace, a regulilor competiţiei economice. Succesiunea de crize din lunile din urmă este imaginea, teribilă, a unui stat sabotat, deliberat, de administratorii săi. Suveranitatea corupţiei ucide, contaminează şi reduce la subdezvoltare. Nimic abstract în acest enunţ- tragedia de la “ Colectiv” şi scandalul din sistemul de sănătate sunt probele, directe şi teribile, ale acestei derive întinse pe decenii.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
0
1
