„Sociologii vor avea mult de lucru să explice enorma discrepanță dintre un mesaj ambiguu și understated al unui cântecel și masiva overreaction pe care a provocat-o. După mine, asta arată că ne scăldăm în ape foarte tulburi, din care-ar putea ieși oricând o fantomă a trecutului” – comenta Mircea Cărtărescu pe blogul său „scandalul Taxi”.

Vintila MihailescuFoto: Hotnews

Într-adevăr, despre „ape tulburi” este vorba și nu despre credință: o comemorare lirică a smereniei nu are cum să fie non-religioasă și cu atît mai puțin anti-religioasă. Insinuareapărintelui Eugen Tănăsescu, purtător de cuvînt al Arhiepiscopiei Tomisului, cum că „poate fi o încercare de a susține proiectele seculariste ale domnului Remus Cernea” este, să-mi fie cu iertare, pur și simplu ridicolă. De asemenea, ar fi ridicol să credem că vreunul dintre protagoniștii clipului nu are cunoștință de catedralele (de piatră…) ale Occidentului sau că ar avea ceva împotriva lor.

Dacă nu despre un conflict religios este vorba, atunci despre ce?

Pe scurt, despre o stare socială conflictuală, care precede și depășește actualul „scandal”. Și care, la limită, ar putea fi rezumată printr-un singur cuvînt: intoleranță. Ingredientele acesteia se dezvăluie, destul de transparent, în acest episod provocat de piesa trupei Taxi:

- politizarea discursului: poți să vorbești despre Soare și Lună, vei fi citit ca politruc al Lunii sau al Soarelui. În cazul de față este vorba despre un cîntec, o creație artistică? Las’ că știm noi!…

- radicalizarea receptării discursului, odată politizat: publicul se va împărți în adepții Lunii și adepții Soarelui, iar cei care vor pretinde că, pur și simplu, privesc cerul înstelat, vor fi eludați sau ostracizați; eventual excomunicați…

- radicalizarea, în continuare, a societății și mobilizarea fidelilor Soarelui șiai Lunii – indiferent de soare și lună;

- în aceste condiții, libertatea de expresie este măsurată prin libertatea contestării și transformată, de regulă, în delict de opinie sau, uneori, în justițiară bună vestire: ești dușmanul poporului sau salvatorul ei, tertium non datur;

- în general, pe fundalul întregului proces se află cea mai ridicată cotă de neîncredere, atît în instituții, cît și în oameni, în general, din Europa. Iar neîncrederea naște suspiciune, la suspiciune se reacționează cu agresivitate, iar agresivitatea este, prin natura ei, intolerantă. La rîndul său, intoleranța face și mai dificilă încrederea în celălalt – chiar dacă acesta este „aproapele” creștin…

- în particular, domeniul religios în cea mai credincioasă republică din Europa (dar în care încrederea în Biserică și, mai ales, în preoți, a început să scadă) este unul cu deosebire de sensibil, implicînd marea majoritate a societății, de la speranțele și temerile individuale, la jocurile de putere colective.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro