Este destulă vâlvă săptămânile acestea în legătură cu proiectul de lege privind darea în plată, acum la a doua trecere prin Parlament. Luările de poziţie provin în special din două zone: băncile pe de-o parte şi cei ce au luat credite ipotecare, pe de altă parte. Personal nu mă regăsesc în nici una dintre aceste zone şi aş vrea să vorbesc prin prisma unuia care a strâns ceva economii plasate ca depozite bancare şi care, ca toată lumea, participă la fel de fel de contracte – de telefonie, de cablu, asigurare la maşină, etc. Pe scurt, prin prisma majorităţii populaţiei.
Iată cum văd eu faptele: în preajma intrării României în UE mai multe bănci occidentale au devenit foarte active în România, oferind persoanelor fizice credite ipotecare, lucru rar până atunci pe piaţa românească. Aceasta a însemnat că mult mai mulţi au putut cumpăra o locuinţă, fapt ce a generat o cerere crescută pentru imobile. În condiţiile unei oferte de imobile relativ constante raportul cerere/ofertă s-a echilibrat prin mărirea semnificativă a preţurilor imobilelor. Câţiva ani mai târziu, în timpul crizei din 2009-2010, cu o economie contractată, disponibilitatea oamenilor pentru investiţii a scăzut. Prin urmare a scăzut şi cererea de apartamente. Poate s-a mai şi construit între timp deci am avut o creştere a ofertei. Rezultatul (retrospectiv, lesne de înţeles) a fost o schimbare în sens invers a raportului cerere/ofertă şi scăderea preţului la imobile.
Modul în care s-au acordat aceste credite a fost în general legal dar nu foarte moral din partea băncilor care au profitat de apetitul nemaipomenit al românilor de a lua credite fără să se asigure că ei înţeleg corect implicaţiile contractelor în care intră. Unii ar zice că băncile au profitat chiar de lipsa de educaţie financiară a românilor când au promovat credite în monedă străină, cu dobânzi întortocheate, etc.
Acum avem trei categorii de debitori:
a) masa de debitori ai băncilor care rambursează împrumutul ipotecar cu mai multă sau mai puţină dificultate conform contractelor ce le-au încheiat.
b) cei (puţini conform statisticilor BNR) ce au restanţe la rambursare şi probabil chiar nu mai sunt în stare să ramburseze.
c) speculatorii imobiliari care au luat credite de milioane „pe persoană fizică” pentru a investi în orice altceva numai într-o locuinţă proprie nu.
Darea în plată avantajează în primul rând categoria c) care transferă astfel pierderea afacerii lor asupra băncilor. Mai poate avantaja pe cei din categoria b) care, deşi pierd casa, scapă de urmărirea creditorului. Îndrăznesc să spun că cei din categoria a) ar beneficia numai psihologic, „răcorindu-se” cu pierderea băncilor (văzute drept cămătari nemiloşi) pe de pe urma categoriilor b) şi c). Căci puţini sunt cei din categoria a) care vor fi dispuşi să piardă casa pe care au amenjat-o, partea de credit rambursată deja şi să ia totul de la zero: să stea cu chirie sau să cumpere o nouă locuinţă.
Îmi dau seama că debitorii băncilor sunt într-o situaţie dificilă, deloc de invidiat. Am întrebat câţiva amici în situaţia asta cum văd ei lucrurile. Opinia comună pe care am întâlnit-o este că băncile merită să fie puse la punct deoarece ele refuză să-şi asume vreun risc. Au creditat în vederea cumpărării unui imobil, l-au evaluat chiar iar acum că valoarea acestuia a scăzut nu vor să participe la pierdere. Trist dar a trebuit să amintesc amicilor că banca nu s-a asociat cu ei în afacere, pentru profit sau pierdere ci doar le-a împrumutat o sumă de bani. Dacă piaţa ar fi evoluat în sens opus şi preţurile apartamentelor ar fi crescut spectaculos niciunul dinitre amicii mei nu ar fi rambursat băncii mai mult decât spunea contractul. Cu alte cuvinte, şi-au imaginat asocierea numai în cazul pierderii nu şi în cazul profitului. Banca însă pretinde înapoi întreaga suma dată cu împrumut, sumă care nu este integral a ei ci este de fapt luată cuîmprumut de la mine şi de la alte milioane de mici deponenţi. Ori darea în plată pune în pericol tocmai aceste depozite ale milioanelor de deponenţi, economiile lor. E corect să se întâmple asta? De ce să suferim noi pentru lăcomia băncilor pe de-o parte şi pentru lipsa de prevedere a celor ce au luat credit pe de altă parte?
Dar cel mai grav impact, ce s-ar răsfrânge asupra întregii societăţi dacă legea dării în plată ar intra în vigoare în forma actuală, ar fi insecuritatea juridică, precedentul extrem de periculos ca:
1) o lege să fie retroactivă
2) un contract legal încheiat să fie modificat fără acordul ambelor părţi
Să mă explic:
1) Retroactivitatea: imaginaţi-vă că tocmai aţi cumpărat o maşină, conform legilor actuale. Peste 3 ani Parlamentul decide că la achiziţionarea unei maşini proprietarul trebuie să plătească o taxă de … aglomeraţie (taxă de poluare avem deja). Dar cum statul e în penurie de bani taxa se aplică şi maşinilor cumpărate în ultimii 5 ani deci şi pentru Dvs. Nu v-aţi revolta? Noroc cu Constituţia care la Art.15(2) dispune: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.” V-aţi apăra cu succes în orice instanţă cu acest articol şi nu ar mai trebui să plătiţi taxa. Îmi imaginez că la fel ar proceda şi băncile dacă darea în plată ar intra în vigoare.
2) Modificarea contractului fără acordul ambelor părţi: imaginaţi-vă că aveţi o asigurare Casco la maşină. Peste ceva timp maşina suferă un accident şi Dvs. revendicaţi asigurătorului plata daunei, conform contractului de asigurare. Asiguratorul refuză susţinând că el iese în pierdere, valoarea pieselor şi a manoperei fiind acum mult mai mare decât atunci când aţi încheiat poliţa şi şi-a socotit el afacerea. Nu v-aţi revolta?
3) Sau imaginaţi-vă că aţi dat unui prieten cu împrumut 1 kilogram de aur ca să fabrice bijuterii. Peste un an, timp in care preţul aurului a crescut, acest prieten vine la dumneavostră şi vă dă înapoi doar o jumatate de kilogram de aur pretextând că acum aurul fiind mai scump el trebuie să cheltuiască mult mai mulţi bani pentru a achiziţiona întregul kilogram de aur in vederea returnării şi că prin aceasta consideră că s-a achitat de datorie. Nu v-aţi revolta?Iarăşi, orice instanţă v-ar da dreptate căci întreg Codul Civil este de partea Dvs. Darea în plată nu reprezintă nimic altceva decât o derogare mutilantă de la Codul Civil (mai precis Cartea a V-a, Despre obligaţii). ART. 2164 precizează clar că: (1) În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora.
Iar dacă s-a permis o derogare o dată, un precedent, vor fi şi altele, inclusiv împotriva Dvs., de fapt a mulţimii de cetăţeni de bună-credinţă care nu s-ar mai putea apăra conform Codului Civil. Posibilitatea modificarii oricărui contract doar de către o parte in funcţie de evolutia pieţei, fără acordul celeilalte părţi, ar duce la haos generalizat.
