La aniversarea unui an de la depunerea jurământului, președintele Iohannis a sugerat că, elaborarea Strategiei Naționale de Apărare și semnarea Acordului privind creșterea bugetului pentru Apărare la 2% din PIB sunt cele mai mari realizări din mandatul său. Deși promovată de către CSAT și aprobată de Parlament, Strategia Națională de Apărare 2015 poartă girul „științific” al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN). Înainte de trimiterea SNAp la Parlament, pe 15 iunie 2015, a avut loc, la Cercul Militar Național, o conferință de prezentare a ASSN dar și a unui document, care conținea elemente conceptuale pentru fundamentarea noii strategii. Cu acel prilej, vicepremierul Oprea afirma că: ”…Această Academie (ASSN n.r.) este, practic, un nucleu de fuziune a valorilor științifice românești în domeniul siguranței naționale, de ale cărui produse vor beneficia atât instituțiile naționale, cât și partenerii noștri din cadrul NATO sau UE” [i]. Două luni mai târziu, Agerpres relata că, pe 27 august 2015, a avut loc o altă conferință, organizată tot de către ASSN, de prezentare a elementelor conceptuale pentru fundamentarea SNAp, conferință la care au participat, între alții, președintele României, Klaus Iohannis, vicepremierul Gabriel Oprea și ambasadorul George Maior. Cu acel prilej, președintele Iohannis dă credit acestei academii-fantomă, arătând că: ”Academia de Științe ale Securității Naționale, care reunește specialiști de prestigiu în domeniu, deține toate atributele pentru a avea o contribuție semnificativă în atingerea obiectivelor Strategiei Naționale de Apărare.”
Putem deduce, așadar, că SNAp este un produs de echipă, adică o ”Strategie Iohannis-Academia de Studii de Securitate Naţională”. Până la lămurirea aspectelor legale și morale ale constituirii, funcționării și finanțării acestei academii ezoterice propun să facem o evaluare a singurului ”produs științific” făcut public, Strategia Națională de Apărare. Este acest document o strategie realistă și utilă, un ghid de bună guvernare a sistemului de securitate națională sau el este doar o parodie, demnă de revista lui Tudor Arghezi, ”Bilete de papagal”?
Pentru această analiză am făcut apel la cele mai recente studii despre formularea strategiilor de securitate națională, ale unor autori, precum Clarck Murdoch, Sharon Caudle sau Alan G. Stolberg, studii pe care le-am prezentat în cartea Strategiile de securitate națională în spațiul euroatlantic[ii]. Întrucât este prea devreme să facem o evaluare a impactului strategiei mi-am propus să evaluez, pe scurt, dacă ”Strategia Iohannis” răspunde imperativelor sugerate de către Alan Stolberg, anume că:
- strategiile de securitate trebuie să reprezinte viziuni clare (utile instituțiilor de securitate pentru a-și înțelege mai bine misiunea) și un instrument de comunicare strategică;
- strategiile de securitate trebuie să fie un ghid în alocarea resurselor de către Parlament.
La primul criteriu, despre viziune și comunicare, ”Strategia Iohannis” are două bile albe și foarte multe bile negre. Prima bila albă o acordăm pentru claritatea motto-ului: ”O Românie puternică în Europa și în lume”. Însă, nu este nimic nou sub soare, toate strategiile anterioare au avut câte un motto vizionar. De exemplu, Strategia 2007 a avut ca motto: „România europeană, România euroatlantică: pentru o viață mai bună într-o țară democratică, mai sigură și prosperă” iar Strategia 2001 a avut următorul motto: „Garantarea democrației și a libertăților fundamentale, dezvoltare economică și socială susținută și durabilă, aderare la NATO și integrare în Uniunea Europeană”. A doua bilă albă o primește pentru aprobarea strategiei în Parlament, în termenul cerut de către Legea privind planificarea apărării nr. 473/2004. Este prima strategie care respectă acest termen. Dar, atât! SNAp trebuia să fie doar documentul strategic de bază (grand strategy), cu obiective strategice și direcții mari de acțiune, urmat de alte documente strategice sectoriale.
Bilele negre sunt acordate, în principal, pentru confuzia conceptuală a strategiei și pentru nerespectarea legii. Aceeași Lege privind planificarea apărării473/2004 prevedea că, documentele de planificare a apărării la nivel departamental, precum Carta albă a apărării și Strategia militară trebuie să fie aprobate în 6 luni de la acordarea încrederii guvernului, respectiv 3 luni de la aprobarea Cartei în Parlament. Ori nu mai există, la ora actuală, nicio Cartă albă aprobată de Parlament (din 2004) și nicio Strategie militară (din 2000) iar președintele, în calitatea sa de președinte al CSAT ar fi trebuit să sesizeze și să rezolve acest lucru. În plus, alocarea multianuală a resurselor și alcătuirea programelor trebuia făcută prin operaționalizarea obiectivelor strategice din SNAp în documente departamentale, de rang inferior. A existat și o ocazie de a corecta anumite neajunsuri legislative, odată cu modificarea și promovarea Legii privind planificarea apărăriinr. 203, în 2015, dar nu s-au făcut decât modificări de formă, pentru a include în proces calitatea României de stat membru al NATO și UE. Astfel că, azi, la aproape un an și jumătate de la depunerea jurământului și la 9 luni de la adoptarea SNAp, nu avem încă o Cartă albă și o Strategie militară sau alte documente sectoriale.
În schimb, tocmai pentru a ne demonstra că există confuzii conceptuale și legislative, a fost adoptat un Ghid al SNAp pentru perioada 2015-2019, care încearcă să clarifice conceptele din strategie și obiectivele strategice, dar nu reușește. Un element simplu: la nici 3 luni după adoptarea SNAp a fost adoptată Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică 2015 – 2020 (SNOSP), care trebuia să fie o strategie sectorială, operaționalizând direcțiile de acțiune prevăzute în capitolul 4.2.2 din SNAp. Însă SNOSP are foarte puține intersecții și obiective strategice, preluate din SNAp.
Însă, cea mai mare confuzie este creată de introducerea, la propunerea ASSN, a conceptului de securitate extinsă, ca „nucleu ideatic” al SNAp, cum afirma președintele acestei academii[iii]. „Securitatea extinsă”, așa cum este definită în articolul 3 din SNAp, cuprinde domenii precum: „apărare, ordine publică, activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, educație, sănătate, economic, energetic, financiar, mediu, infrastructuri critice.” Cam tot ce mişcă-n ţara asta este securitate extinsă!
În primul rând, avem o problemă de originalitate, acest concept de “securitate extinsă”, promovat de către ASSN, nu este decât conceptul de “securitizare”, vechi de peste 20 de ani, al Şcolii de la Copenhaga.
În al doilea rând, se naşte următoarea întrebare: se referă conceptual de securitate extinsă la scopul politicii de securitate naţională sau la direcţiile de acţiune? Se pare că sunt avute în vedere ambele înţelesuri. Adică, articolul 3 se referă la securitatea extinsă ca produs al acţiunii instituţiilor de securitate iar, capitolul 4.2 se referă la direcţiile de acţiune. Confuzia mare, care se produce aici, este atât de natură conceptuală, cât şi juridică: strategia se numeşte de “apărare”, un domeniu distinct, reglementat, între altele, de Legea apărării naţionale 45/1994 şi de Legea privind planificarea apărării 473/2004 (ulterior L. 203/2015) iar securitatea naţională este un domeniu reglementat de alte legi, precum Legea securității naționale nr. 51/1991. “Afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”[iv].
Până aici putem să tragem concluzia că “Strategia Iohannis” nu reprezintă un instrument de comunicare clară, pe care să-l înţeleagă uşor atât instituţiile de securitate române cât şi partenerii externi. De altfel, nici nu am văzut o variantă tradusă în limba engleză a strategiei.
La criteriul al doilea de evaluare, cel legat de alocarea resurselor, problema este mult mai serioasă. Să studiem, mai întâi, alocările bugetare din ultimii ani, după cifrele raportate la NATO, căci altfel suntem foarte buni în ascunderea adevărului, în spatele statisticilor. Din cifrele NATO şi din graficul de mai jos rezultă că România a alocat, în ultimii 7 ani, între 70-80% pentru cheltuieli de personal şi, circa 15%, pentru cheltuieli de echipament. Deși se observă un trend descendent, totuși, aproape 2/3 din bugetul apărării este alocat cheltuielilor de personal. Doar câteva țări ne depăşesc la cheltuielile de personal, anume Albania, Belgia, Bulgaria, Grecia, Italia, Portugalia şi Slovenia. Cheltuielile de echipament, ce cuprind cercetarea-dezvoltarea şi întreţinerea echipamentului se observă o creştere în ultimii ani, dar tot nu se atinge cifra dinainte de criza din 2008.
O altă cifră interesantă este cea legată de PIB alocat apărării/cap de locuitor, unde România are 9400 USD/cap de locuitor, doar Albania şi Bulgaria având bugete mai mici. Din graficul de mai jos se poate vedea cum majoritatea banilor sunt alocaţi pentru cheltuieli de personal, asta în condiţiile în care la graniţa de est apar riscuri şi ameninţări, puse în evidenţă chiar de SNAp 2015.
Sursa: Defence Expenditures of NATO Countries (2008-2015)[v]
Dar să vedem care este situaţia în bugetul anului 2016, buget bazat pe estimarea SNAp şi a ”savanţilor” ASSN. Aici este vorba de o estimare, o promisiune faţă de execuţia bugetară a anului 2015, fiind prevăzută o creştere de câteva procente din PIB (estimarea pentru 2016 ajunge la 1,5%/PIB față de 1,42%/PIB în 2015)[vi]. Deși, presa și organizațiile tip GONGO, raportează triumfător o creștere cu 50% a bugetului apărării aflăm, cu surprindere, că banii pentru pensiile militare au fost inclusi în bugetul apărării, la capitolul de Asigurări şi Asistenţă socială (2.809 mld lei) iar aceasta este prezentată drept o creștere a bugetului. Având în vedere includerea banilor pentru pensii în bugetul apărării, cât și comenzile pentru achiziționarea avioanelor multirol, s-ar părea că bugetul pentru celelalte categorii de cheltuieli să fi scăzut, pentru 2016. Vom vedea la execuția bugetară! Spre deosebire de noi, care ne jucăm cu conceptele și cu statisticile, Polonia și Estonia au crescut bugetul, încă din 2015, la peste 2%/PIB.
