Fara clasa politica.

Dar cu casa politica.

Legea care ofera demnitarilor statului posibilitatea sa cumpere vilele de protocol in care locuiesc, prin negociere directa, a fost votata de Camera Deputatilor.

Cheia acestei decizii scandaloase a parlamentului Romaniei se afla in cele doua lazi de zestre ale comunismului romanesc, din care se infrupta de 17 ani clasa politica: patrimoniul RAAPPS si comportamentul nomenclaturist post-decembrist.

Sa facem un efort de memorie.

Sa ne amintim cum a inceput democratia in Romania, acum 17 ani.

Partidul Comunist dispare subit, o data cu cei peste patru milioane de membri de partid ai sai. Dupa decembrie 89, apar miriadele de miscari, asocieri, formatiuni si partide politice. Coruri asurzitoare de nadufuri, suparari, disperari, ultimatumuri, opinii si mesaje politice isi fac loc in discursul public, pana atunci cenzurat violent.

In ianuarie 1990, o impresionanta armata a reprezentantilor noii democratii descinde la Bucuresti. Electrizantele aparitii publice ale CFSN-ului, urmate de evolutia insomniaca a parlamentului emanat post-decembrist – CPUN (Consiliul Provizoriu al Unitatii Nationale), sunt primele imagini pe care romanii le vad si le memoreaza definitiv.

Fara sa realizeze la vremea aceea, cei aproximativ 1 000 de fosti tovarasi si foste tovarase CPUN-iste - care si-au dat jos basca si basmaua si au schimbat camasa tip tunica cu cravate si costume de domni si doamne - si-au facut o publicitate coplesitoare prin transmiterea unui unic mesaj: roman sarac lipit, cu aspiratii si constiinta democratice, caut loc in inimile romanilor.

Si locul in inimile romanilor a fost obtinut. Politicienii revolutionari au trecut clasa morala si aspirationala a optiunilor publice. Ion Iliescu, vectorul si promotorul celui mai eficient oximoron politic al Romaniei decomunizate: politicianul „sarac si cinstit”, a devenit presedintele de tranzitie al Romaniei.

Si pentru ca - o stia toata lumea - politicianul de tip nou este „sarac si cinstit”, cine sa ii asigure, domnule, subzistenta fizica, de vreme ce mintea ii sta numai la democratie? Evident, statul roman. Acel stat care a dus in spate povara tuturor dregatoriilor tarii, de-a lungul istoriei nationale a romanilor. De la monarhie, la dictatura carlista, de la comunismul ceausist, la tranzitia democratiei originale.

Asa a devenit RAAPPS, fosta gospodarie PCR, elementul esential de logistica post-decembrista in politica romaneasca.

Un sistem complet de facilitati logistice a fost pus la dispozitia noii clase politice, dupa 1990, de toate culorile si orientarile doctrinare. O clasa politica ce s-a plans tot timpul ca n-a avut cum sa se imbogateasca, nici sa prospere. Dar a primit prin consens national ceea ce detinuse nomenclaturatura comunista. La randul ei, nomenclatura smulsese prin rapt imobiliar o avere colosala: sute si mii de cladiri, case, bunuri mobile si mobile ale fostei burghezii, ale „dusmanilor poporului”.

Dupa atatia ani in care grija pentru casa, chirie, curent, apa calda si salubritate nu a existat practic in agenda de prioritati a celor mai multi dintre politicienii care reprezinta tara la Bucuresti, a venit momnentul deciziei.

Sa plec din casa in care am facut politica, sau nu? Nu. Casa RAAPPS este identitatea politicianului roman, dupa 1990. Cum sa plece politicianul din ea, cata vreme i-a devenit istorie personala si miza politica de subzistenta? Cum sa se mai intoarca la punctul de start? In 1990? Dar pentru ce si-a sacrificat el tineretile?

Traind ani de zile in case boieresti, de privilegiu, parlamentarii sa considera de drept privilegiati.

Asta cred ei. Ca patrimoniul RAAPPS li se cuvine. Politicienilor romani. Cu prioritate.

Casele politice pe care le vor obtine unii dintre alesii nostri le vor asigura o situatie imobiliara fara echivoc, in inimile romanilor: evacuarea politica.