Puterea unei țări derivă din geografia sa, pentru că îi definește/impune limitele și posibilitățile. Geografia este fundalul istoriei umane, indispensabil pentru drama ideilor, voinței și șanselor.
Natura umană însăși poate fi acceptată drept „panteonul Thucydidean al fricii, intereselor personale și onoarei”, producând „o lume de necontenite conflicte și constrângeri”, care îi forțează pe strategiști și politicieni să recunoască „cel mai direct, incomod și determinist adevăr: adevărul geografiei. Geografia este prefața evenimentelor umane primordiale”[1].
Poziția unui stat pe hartă este primul lucru care îl definește, în termeni de constrângeri și posibilități. Hărțile exercită o putere impresionantă, pentru că permanent pun sub semnul întrebării noțiunile sacrosante de egalitate și unitate ale omenirii. Hărțile ne re-amintesc toate diferitele medii de pe glob, care îi fac pe oameni profund inegali și dezbinați în așa de multe feluri, încât, de multe ori, ajung la război. La fel cum activitatea faliilor geologice determină viitoarele cutremure, viitorul politic va fi definit prin conflicte și instabilitate cu o logică geografică similară.
Statele nu se nasc cu posibilități egale. De exemplu, Marea Britanie este o insulă, o mare insulă. Așa că nu s-a temut că va vor avea loc atacuri terestre asupra granițelor ei. De aceea, pentru sute de ani, s-a putut dezvolta în siguranță, nestingherită, și asta a contribuit la înflorirea democrației. Dacă ne uităm la harta Statelor Unite, putem observa imediat cât de dantelată și fragmentată este coasta estică. Toată zona de nord-est este plină de multe, foarte multe porturi naturale cu apă adâncă. Acesta este unul din motivele pentru care cele 13 colonii s-au putut forma aici. Dacă însă privim harta Africii, cu o linie de țărm vastă, observăm că există puține porturi naturale, situație care a îngreunat dezvoltarea continentului.
În timpul Războiului Rece, politicienii vestici nu au dat importanța cuvenită studierii hărților. Ei au împărțit artificial Berlinul și au legat Grecia de Europa de vest, când, în realitate, Grecia era o țară săracă, balcano-mediteraneeană , cu severe probleme de dezvoltare provenind din despotismul turcesc și bizantin. Ce a urmat, s-a văzut recent. Geografia neglijată se răzbună.
Rusia: O perspectivă geopolitică[2]
Pentru majoritatea țărilor, geopolitica este neiertătoare. Dacă trăiești într-un teritoriu dificil geografic sau dacă vecinii tăi sunt dificili, nu ai prea multe opțiuni pentru a-ți dezvolta afacerile, presupunând că circumstanțele ar permite existența unor opțiuni.
Asia Centrală este un astfel de loc, fără absolut nicio graniță naturală semnificativă de-a lungul a circa 5.000 km.
Este un teritoriu dificil geografic. Câmpiile suferă din cauza vânturilor puternice, a iernilor brutale, a verilor toride și a precipitațiilor capricioase.
Este un loc al sărăciei. Râurile sunt la fel de ostile ca și pământul, curgând în afara terenurilor arabile, nu printre ele. Relieful plat al terenurilor și vremea imprevizibilă generează constant inundații și secete. Foametea domină adesea. Partea centrală a terenului oarecum utilizabil are circa 5.000 km de la est la vest și, în medie, 400 km de la nord la sud. Productivitatea agricolă nu atinge nici măcar o treime din cea a Mid-vestului american, odată ce luăm în calcul secetele, inundațiile, lăcustele, pierderile de transport și depozitare. Dar reprezintă, totuși, cea mai mare întindere de teren plat de pe planetă, iar populația totală atinge un număr caracteristic unei mari puteri.
Este un loc al insecurității. Lipsa unei meteorologii statornice, combinată cu lipsa barierelor naturale contra invaziilor, au făcut ca acest teritoriu să cadă ușor pradă forțelor naturale sau umane. Oricare popor, locuind în acest mediu dificil, va râvni la orice bucățică de securitate pe care poate găsi sau smulge de la vecini.
Combinați această populație numeroasă cu o slabă generare de capital și rezultatul va fi fonduri limitate pentru infrastructură, educație și crearea de piețe. Este un loc unde numai numerele contează. Este un loc unde numai hoardele au dominat. Și, în puținele cazuri când o putere a fost capabilă să unească teritoriile sub o singură conducere, bastioanele civilizației de la periferia Pământului Hoardelor au tremurat de frică. Acesta este pământul lui Attila. Al lui Genghis-Han. Al lui Tamerlan. Al lui Iosif V. Stalin.
Federația Rusă ocupă astăzi cea mai mare parte a acestui teritoriu. Limita lui nordică ocupă jumătate din meridianele globului. Dar cu toate acestea, teritoriul rusesc are foarte puține granițe naturale. Este larg deschis invaziilor din mai multe direcții, De aici decurge caracterul național suspicios și insecuritatea Rusiei.
Rusia, deși protejată parțial de păduri seculare, a căzut pradă în sec. al XIII-lea mongolilor din Hoarda de Aur. Acești invadatori au decimat și au schimbat apoi Rusia. Alte hoarde (tătărești ș.a.) au urmat. Pentru că cea mai parte din Europa centrală și vestică nu a cunoscut un astfel de dezastru, ea a putut să devină liderul politic mondial, în timp ce Rusia a trebuit să aștepte secole la rând pentru a ajunge în faza Renașterii europene. Ultimul imperiu terestru, cu foarte puține bariere naturale împotriva invaziilor, Rusia știe mai bine decît oricine ce înseamnă să fii cucerit brutal. Ca rezultat, va deveni obsedată peren cu expansiunea și menținerea cuceririlor teritoriale.
Dacă o putere bazată în Asia Centrală dorește să fie cu adevărat sigură, sunt necesare două lucruri pentru a stăpâni Pământul Hoardelor.
Prima necesitate este ca puterea să controleze în totalitate Pământul Hoardelor. Deși Rusia rămâne una dintre cele mai mari entități geografice din istoria umană, deținând titlul de cea mai întinsă țară contemporană, i-ar mai trebui, totuși, o suprafață suplimentară, de circa 3 milioane km2, pentru a se considera sigură în mod rezonabil. Pământul Hoardelor are un număr de puncte vulnerabile, prin care invaziile au avut loc în ambele direcții: coasta baltică, trecătoarea poloneză, trecătoarea basarabeană, Marea Neagră, zonele costale din Caucaz, coridorul Asiei Centrale și trecătoarea Tian-Altai. În timpul comunismului, rușii au stăpânit fiecare barieră muntoasă, fluvială și deșertică de la periferiile Pământului Hoardelor, putând să blocheze oricând, oricare, dintre aceste puncte de acces către teritoriul lor. Asta le-a creat un clar sentiment de siguranță. Dar după prăbușirea Uniunii Sovietice, rușii nu mai controlau decât două puncte de acces. Prin capturarea Peninsulei Crimeea în februarie 2014, ei controlează acum trei.
A doua necesitate este că o putere din Pământul Hoardelor trebuie să aibă la dispoziție o hoardă adevărată. În perioada sovietică, rușii au avut circa 180 milioane de polonezi, ucraineni, români, bulgari, unguri, germani estici, cehi și alți europeni, pe care i-au folosit drept carne de tun pentru apărarea granițelor vestice. Rușii au controlat toate cele trei republici transcaucaziene – Gruzia, Armenia și Azerbaidjan, folosind populația lor de 16 milioane pentru protejarea altor porțiuni de graniță. Cei circa 50 milioane de kazahi, uzbeci, kirghizi, turkmeni și tadjici au participat la blocarea punctelor de acces din sudul frontierei.
Rusia: O catastrofă demografică
Toți acești oameni, și mulți alții, s-au separat de Rusia. În doar câțiva ani, populația sovietică s-a redus cu aproape două treimi. Cei care au mai rămas se împuținează accentuat. SIDA, alcoolismul și tuberculoza rezistentă la medicamente fac ravagii printre ruși, cu majoritatea cazurilor fiind concentrate în intervalul de vârstă 15-35 ani, adică grupul cel mai probabil de a avea copii. Chiar piramida populației Rusiei (Fig. 1) este fals pozitivă, pentru că include date despre întreaga populație a Rusiei, nu doar despre etnicii ruși. Populațiile musulmane – tătari, bașkiri și ceceni – sunt tinere, vibrante și în creștere. Datele lor se amestecă cu cele ale rușilor etnici – care îmbătrânesc rapid, sunt bolnavi, și nu se mai reproduc.
