Povestea e simplă; a apărut alaltăieri pe la toate posturile de ştiri aşa că probabil aţi auzit de ea. La liceul “Emil Racoviță” din Vaslui, profesorul de religie a proiectat la ore un “documentar” şocant despre cum ar arata un avort (“Silent Scream”), iar ca urmare a şocului emoţional, unul dintre copii a leşinat şi a fost dus la spital.
Da, povestea este simplă, dar, în acelaşi timp, simptomatică pentru starea actuală a învătămîntului, iar acest caz de la Vaslui ridica nenumărate semne de întrebare şi readuce în discuţie prezenţa orelor de religie în şcoli şi lipsa unei educaţii sexuale adecvate.
Pentru început să lămurim cîteva lucruri. Relatările din presa s-au axat pe violenţa filmului, dar acest lucru este, pînă la urmă, un aspect secundar; mai grav este că un material de propagandă religioasă este difuzat de zor în şcoli.
Apoi, este normal să se discute despre avorturi în şcoli? În mod clar, da! Tabuurile nu ajută în educaţie; pentru a putea să-şi aleagă drumul în viaţă, copiii trebuie să dispună de informaţii corecte – asta este, pînă la urmă, rolul şcolii, dar insist: şcoala trebuie să le pună la dispoziţie informaţii corecte, nu gunoi propagandistic! Garbage in, garbage out!
Exclud cele de mai sus poziţiile motivate religios? Cîtuşi de puţin! Am spus-o de nenumărate ori şi o voi mai spune: în scoală trebuie să se vorbească despre religie, ar fi absurd să se ascundă sub preş un subiect major din societate. În schimb, ce nu-şi are loc în scoală este îndoctrinarea, este prozelitismul religios, este catehizarea! Acestea nu au ce căuta în învaţămîntul public. Subiectele religioase trebuie abordate cu onestitate, cu deschidere, cu spirit critic – lucru care nu se petrece în acest moment în şcolile româneşti.
Dar să o luăm pe rînd.
De ce se difuzează filme de propagandă religioasă în şcoli?
Pentru că Silent Scream asta este. Nu este un documentar, nu prezintă subiectul de o manieră neutră, informată şi onestă, ci este doar un material propagandistic. Imaginile, modul de prezentare, toate detaliile sînt combinate astfel încît să şocheze cu un scop bine definit; filmul nu este conceput pentru a informa. De altfel a şi fost respins de comunitatea medicală drept o înşelătorie, o fraudă (“flimflam“).[1] Nu-mi propun să-l analizez aici punct cu punct; găsiţi detalii pe site-ul Universităţii din Arizona.[2] Ce caută un astfel de film în şcoli?
“A fost vizionat de sute de copii” ne anunţă mîndru dom’ profesor de religie.[3] În Legea Educaţiei se spune că învăţămîntul este bazat pe “principiul libertăţii de gîndire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice“. Se spune că sînt interzise “activităţi[le] care pot pune în pericol […] integritatea […] psihică a copiilor“, că este interzis “prozelitismul religios“. Deci, ce caută un astfel de film în şcoli?
Sa fie clar: nu este o problemă că profesorul a abordat subiectul avortului, nu ar fi fost nici o problemă dacă ar fi povestit despre cum vede doctrina creştină acest subiect. Problema este că în locul unei abordări deschise, bazate pe informaţii concrete şi corecte, în locul unei dezbateri care să pună în balanţă argumentele pro şi contra, profesorul a ales calea îndoctrinării, a falsului, a propagandei. De ce?
De ce nu-şi asumă nimeni responsabilitatea corectării aberaţiilor din învăţămînt?
După ce băiatului i s-a făcut rău şi ştirea a ajuns în presa a şi început pasarea responsabilităţii; cei din conducerea școlii “nu ştiau care va fi tema orei de religie“, iar cei de la Inspectorat “nu ştiu dacă acest film era în concordanţă cu programa şcolară“.[4] Cine o să decidă? Inspectorul de… Religie! Mai să fie…
Cînd după dezastrul de la Colectiv, nu ştiu cîţi profesori de religie au început să bată cîmpii despre muzica rock “satanică”, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti ne-a liniştit: a fost “o ieşire din decor, o părere personală care nu ţine cont de programă şi manual“.[5]
Anul trecut, la un liceu din Braşov, un alt profesor de Religie, preot, a distribuit elevilor o broşură ce-i ataca violent pe homosexuali: “cei ce fac unele ca acestea sînt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac“. Din nou, minune mare; tata popa cică “nu citise acea broşură“, iar distribuirea ei “în niciun caz nu s-a făcut cu aprobarea școlii“. A fost “un caz izolat” s-a grăbit să anunţe directoarea…[6]
În 2014, o profesoară de religie de la Școala Gimnazială “Avram Iancu” din Timişoara le-a spus copiilor că le blestemă pe femeile care fac avorturi pentru că “sînt criminale” şi i-a amenințat pe elevi şi pe mamele lor că “vor arde în flăcările iadului” dacă vor recurge la o întrerupere de sarcină; reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiș au ridicat din umeri.[7]
Cine conducea în acel moment ISJ Timiș? Fostul director de la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara, liceu în care un alt profesor de religie, tot preot, îi “educa” pe copii să aibă o atitudine “corespunzătoare” faţă de ţigani (“Dacă i-aș vedea la semafor, aş trece cu maşina înainte şi înapoi“) şi evrei (“Mă, dacă Antonescu a făcut un lucru bun, a făcut că i-a exterminat“)…[8]
Alt exemplu, de la Galaţi. La Școala Nr. 29 “Sf. Ana” unul dintre profesorii de istorie a fost înregistrat bolborosind extatic la oră despre Judecata de Apoi, Iad, Adam şi Eva sau Satana. Reacţia conducerii? Noi nu ştim nimic, el e un profesor “apreciat de elevi” etc.[9]
Aceste cazuri sînt doar o mică parte dintre cele care ne-au fost semnalate; pentru fiecare situaţie aberantă care ne este anunţată, probabil că alte 100 sînt trecute sub tăcere. Pînă cînd vom mai accepta această cangrenă a sistemului de învăţămînt? Pînă cînd?
De ce autorităţile Statului nu intervin şi pasează problema către Biserica Ortodoxă?
La prima vedere, este cît se poate de simplu. Spune profesorul X prostii? Se sesizează inspectorul de specialitate. Aşa funcţionează la Matematica, la Română sau la Istorie.
Dar ce te faci dacă acel profesor X preda Religia? Pentru că aici este o şmecherie: celebra şi păcătoasa dubla subordonare a profesorilor de Religie; sînt plătiţi de Stat, angajaţi ai Ministerului, dar, de fapt, ei sînt subordonaţi direct Bisericii.
Si atunci, ce te faci cînd Statul abdică de la responsabilităţi, lăsînd Biserica să decidă? Ce te faci cînd cel presupus a corecta aberaţiile – inspectorul de Religie – depinde el însuşi de Biserică, fiind chiar preot de cele mai multe ori? Ce te faci cînd inspectorul de Religie, angajat al Statului Roman, dar şi preot, membru al Bisericii Ortodoxe, îşi foloseşte capacitatea oficială pentru a colecta şi furniza informaţii confidenţiale către BOR?[10]
De ce nu se face educaţie sexuală în şcoli?
Răspunsul scurt (şi fals) ar fi: pentru că nu vrea Biserica Ortodoxă. Dar nu Biserica Ortodoxă conduce Statul Roman (sper!). Nu Biserica Ortodoxă controlează deciziile Parlamentului. Nu Biserica Ortodoxă numeşte miniştrii de la Educaţie sau Sănătate.
De ce nu se face educaţie sexuală în şcoli? Pentru că autorităţile de Stat abdică de la responsabilităţi, pentru că se lasă influenţaţi de campania virulentă a Bisericii, pentru că părinţii, la rîndul lor, au fost crescuţi într-o societate plină de tabuuri, de prejudecăţi şi de superstiţii.
