E o dilemă aici. S-o simplific astfel: să zicem că asistăm la un meci între două echipe și că interesul nostru este ca el să se desfășoare după reguli, dar avem influență doar asupra uneia dintre cele două părți. Care ar trebui să ne fie reacția dacă echipa respectivă trișează? La o primă vedere nu pare dilemă chiar deloc: nu putem accepta călcarea regulilor de nimeni, doar asta este chiar premisa de la care plecăm. Mai ales la ”ai noștri”, unde chiar avem influență. Simplu. Nu? Nu chiar. Problema e că dacă doar o parte joacă după reguli atunci cealaltă are un motiv bun să nu facă asta: câștig cert contra risc minim. Interzicându-i doar unei părți să trișeze o încurajăm pe cealaltă s-o facă, și problema rămâne tot acolo.
O situație de acest gen avem zilele astea, în disputa asupra numărului de tururi la alegerea primarilor. Guvernarea PDL, partid absorbit ulterior în PNL, a trecut de la două tururi de scrutin la unul singur, în 2011; sistemul a fost reconfirmat în legea adoptată anul trecut pe vremea guvernării PSD, dar și cu voturile PNL. Premierul-desemnat Cioloș a avut în vedere schimbarea asta, dar guvernul său a abandonat-o în programul prezentat parlamentului. Partidele nou apărute au susținut cele două tururi, din motive evidente, și, oarecum neașteptat, recent PNL li s-a raliat; guvernul Cioloș e presat acum să schimbe legea. În numele PSD și aliaților săi, Liviu Dragnea se opune categoric.
Și are dreptate. Nu mă refer la fondul propunerii, la schimbarea în sine – consider că două tururi de scrutin sunt mai bune decât unul -, ci la forma în care se propune să fie pusă în practică. Liviu Dragnea are perfectă dreptate să acuze anomalia ”guvernării surpriză” (din lipsă de alt termen): guvernul cere mandat politic pentru un program, iar apoi pune în practică un altul, eventual prin asumarea răspunderii. Liviu Dragnea are perfectă dreptate să se opună schimbării legii electorale, în prag de alegeri, într-un mod care să dezavantajeze categoric unul dintre competitori. Liviu Dragnea are perfectă dreptate să acuze emiterea unui OUG într-o chestiune care nu e urgentă, obiectiv vorbind, și dacă textul propus este cel puțin dubios din punct de vedere constituțional.
Liviu Dragnea are dreptate să acuze toate astea. O singură problemă are acest discurs: președintele PSD ar putea la fel de bine să-l țină în fața oglinzii. Partidul din care a făcut parte, guvernele din care a făcut parte, ba chiar el însuși în calitate de ministru a făcut FIX aceleași lucruri pe care acum le acuză. Din 2012 până în 2014. Ca să aleg un singur exemplu din prea multe pe care le-aș avea: da, un OUG care să modifice legea electorală cu câteva luni înainte de alegeri s-ar putea să fie neconstituțional. În schimb, OUG 55/2014, pe care l-a semnat el însuși, și prin care a dat liber la migrația politică cu patru luni înainte de alegeri, acela știm sigur că a fost neconstituțional – l-a declarat astfel Curtea Constituțională, fără să fie posibil să-i îndrepte și consecințele.
Iată-ne prin urmare în fața dilemei sus-pomenite. Pe de-o parte, n-am cum să accept sau chiar să încurajez acest guvern să procedeze într-o manieră pe care am acuzat-o vehement la cele precedente. Guvernarea prin OUG-uri e un lucru rău, punct; modificarea legii electorale cu dedicație la fel. Nicio reținere sau un dubiu în această privință. Pe de altă parte, menținerea unui singur tur de scrutin va ajuta partidul dlui Dragnea să păstreze stocul de primari, inclusiv cei pe care i-a racolat acum un an jumătate prin combinația de presiune bugetară și OUG neconstituțional. Nu văd neapărat o problemă în ironia și imoralitatea situației, ci în faptul că, în aceste condiții, ajuns din nou în situația din toamna lui 2014, dl Dragnea ar semna OUG 55 cu două mâini, nu cu una. Și poate și altele, mai grave.
Ce-i de făcut? Premisa de la care porneam e că există o echipă ”a lor”, care nu vrea să asculte de pledoaria noastră pentru reguli. Ei bine, depinde doar de președintele PSD dacă premisa asta ține pe viitor sau nu. Iar dl Dragnea ar trebui să ia aminte ce puține voci din societatea civilă i s-au alăturat protestului, de altfel îndreptățit. Ar trebui să ia aminte reacția publică la anunțul boicotului alegerilor: parte indiferență, parte acuzații de ipocrizie, parte manifestări de bucurie. Abandonarea alegerilor de către o forță politică majoră ar trebui tratată cu toată seriozitatea și îngrijorarea, este o măsură extremă și ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru societatea civilă. N-am văzut nicio astfel de reacție.
