Pe 7 noiembrie, filosoful Mihai Șora a implinit 99 de ai. Din tot sufletul, cu imensa admiratie, o fierbinte imbratisare si un vibrant La Multi Ani pentru carturarul, ganditorul si intelectualul public exemplar care este Mihai Șora! A fost si ramane un spirit nobil, un model de vivism democratic. A studiat in Franta, impreuna cu regretata Mariana Șora, a scris dupa razboi o carte mult pretuita, aparut la Gallimard. In opera sa filosofica se intalnesc existentialismul cu fenomenologia intr-o sinteza creatoare de maxima originalitate (mentionez aici excelentele contributii exegetice ale lui Aurelian Craiutu). A participat la Rezistenta anti-nazista din Franta. Sotii Șora au revenit in Romania in plin Razboi Rece, au traversat cu demnitate glaciatiunea stalinista. Au luptat pentru deschidere intelectuala, ea pirin traduceri, prefete, carti, el prin opera de redactor si de animator al sufletelor celor tineri. Ii datoram, intre altele “Biblioteca pentru toti”, una din acelea oaze din pustiul cultural pe care voiau sa-l eternizeze politrucii stalinisti.

Vladimir TismaneanuFoto: Arhiva personala

A venit revolutia din decembrie 1989, Mihai Șora a fost unul dintre intemeietorii Grupului pentru Dialog Social. A fost numit ministru al educatiei, l-a avut ca adjunct pe remarcabilul istoric al literaturii romanesti, profesorul Paul Cornea. L-am intalnit atunci in biroul sau de la minister, acelasi om modest si intelept, calm si in egala masura intransigent. Mi-a spus (si l-am citat in articolul meu “Between Revolutions”, aparut in aprilie 1990 in saptamanalul “The New Republic”), ca problema Romaniei este absenta unei viziuni comune despre binele public. Problema nu s-a atenuat, as zice chiar cas s-a agravat..

A fost solidar cu Piata Universitatii, a condamnat, printr-un comunicat memorabil, barbaria declansata de Ion Iliescu, Petre Roman si complicii lor in ceea ce a fost mineriada din 13-15 iunie. A demisionat in semn de protest. Este un moralist din traditia careia i-au apartinut Albert Camus, N. Steinhardt, Jan Patočka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Matei Calinescu. La intrebarea repetata obsesiv de-a lungul anilor, de ce nu avem si noi un Václav Havel, raspund aici cu convingerea ca spun adevarul: il avem si el se numeste Mihai Șora. Ii doresc ani multi si fericiti, impreuna cu Luiza si cu toti cei care il iubesc si pe care ii iubeste. Va multumim pentru tot, domnule Șora!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro