Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Fenomenul piata Universitatii 2015: iluzia puterii si puterea iluziei

de Alexandru Gussi     Contributors.ro
Luni, 9 noiembrie 2015, 13:16 Actualitate | Opinii


Alexandru Gussi
Foto: Arhiva personala
Deși au trecut șase zile de proteste și e vizibilă diminuarea mobilizării, este foarte posibil ca fenomenul Piața Universității 2015 să fie abia la început. Iar atunci când vorbim despre “fenomen” includem, cum era cazul și în 1990, manifestațiile similare din alte orașe. Motivele imediate ale acestei mobilizări  sunt întărite de fiecare veste dramatică venită dinspre victimele de la “Colectiv”, iar motivele de fond rămân intacte: opacitatea sistemului politic, corupția, sentimentul că nu-ți poți construi un viitor în România și multe altele. Toate acestea sunt întărite de faptul că mijloace de mobilizare cum sunt rețelele de socializare nu numai că sunt imposibil de oprit, cum poți să o faci cu o televiziune sau cu un ziar, dar au și devenit o prelungire, o parte a acestui fenomen.

Puterea societății civile ține mai ales de sfera simbolicului. Tragedia de la Colectiv a repus pe masă o problemă politică de natură simbolică, aceea a legitimității instituțiilor statului român. Această legitimitate este de cel puțin două naturi: una democratică și una care ține de buna guvernare. Ultimele iluzii asupra dimensiunii democratice și a performanței instituționale au ars în incendiul de la Colectiv. Din acest punct de vedere cei care ies în stradă  sunt mai reprezentativi ca niciodată pentru interesele societății luate în ansamblu. Ei sunt simptomul unui moment acut al rupturii între societate și stat, al rupturii contractului social.

Rolul asumat de majoritatea celor care merg în Piața Universității este acela de a pune presiune atât pe clasa politică, cât și pe restul societății. Piața politică trebuie să se deschidă, dar o deschidere ar fi inutilă în lipsa intrării într-un ciclu de regăsire a ideii de bine public, de voluntariat civic autentic și nu în ultimul rând a celei de implicare politică.

În 1990 activismul civic s-a născut ca reacție la deturnarea schimbării în favoarea fostului aparat de partid și de stat. În 2015 avem o reacție similară față de lipsa de rezultate concrete a ceea ce mulți au văzut ca fiind revoluția electorală de la prezidențialele de anul trecut.

Marele avantaj al manifestanților de acum față de cei din 1990 este legat de incapacitatea puterii politice de a mai organiza, cum a făcut-o împotriva “golanilor”, ura socială, care a dus în trecut până la mobilizarea muncitorilor, în special a minerilor, împotriva celor care cereau schimbarea. Pentru Piața din 1990 acesta a fost, pe termen scurt, un obstacol de netrecut. Piața de azi poate reuși pentru că este ecoul unei părți mult mai mari a societății, chiar dacă nu neapărat al majorității. Acest avantaj este datorat evoluției sociale din ultimii 26 de ani, negarea acestei evoluții, condamnarea post-comunismului în bloc, fiind numai o ispită a momentului.

Marele dezavantaj este acela că actualul regim politic are toate instituțiile specifice democrației și statului de drept, fiind legitimat și de prezența în Uniunea Europeană. Chiar dacă e dominat de forme fără fond, negarea completă a unui astfel de regim e iluzorie și periculoasă. Iluzorie pentru că cerând să fie schimbat totul, nu se va schimba nimic. Periculoasă pentru că multe din vocile “antisistem” nu vizează democratizarea, ci alte forme de “democrație originală”. Coruptocrația românească are mulți adversari, însă nu toți sunt prieteni ai democrației și ai României occidentalizate. Din păcate deocamdată riscul deturnării în acest sens occidentalo-sceptic al mișcării din Piață nu este destul de luat în serios de cei care participă sau o susțin.

O altă lecție a manifestațiilor din 1990 este că demonstrațiile nu trebuie să fie dependente de cronologia vieții politice și trebuie să se concentreze pe scopuri concrete. Atunci când vorbim despre scopuri, ne referim evident la ceea ce este specific unei mișcări sociale axate pe valori și urmărind binele comun, în contrast cu cele care urmăresc obiective socio-economice. În 1990 victoria FSN de la 20 mai a demobilizat asociațiile care asumaseră organizarea manifestațiilor. Acestea au plecat din piață legitimând implicit niște alegeri nedemocratice, plecând exact atunci când se anunța un interlocutor care nu mai era provizoriu și care nu putea să ignore protestatarii civici. Faptul că nu putea să-i ignore a fost demonstrat de încercarea de curățare a ultimilor manifestanți pe 13 iunie, chiar înainte de instaurarea noului guvern. Din păcate nici azi nu putem exclude ca amânarea constituirii unui nou guvern să răspundă inclusiv intereselor partidelor de vedea diminuată presiunea străzii prin oboseală, frig și lipsă de organizare.

Din punctul de vedere al reacției politice este clar că niciun partid parlamentar nu vrea să aibă de a face cu Piața, atitudinea lor fiind definită de expresia “fug ca dracul de tămâie“. Din acest punct de vedere și prin contrast trebuie apreciate gesturile lui Iohannis, de la invitarea unor participanți, la participarea de duminică seară. Trebuie însă spus că aceste gesturi, remarcabile în context, erau totuși obligatorii. Președintele este recunoscut în Piață drept ultimul actor politic cu adevărat legitim. Iohannis nu putea să se rupă de o Piața a Universității care acum exact un an îl aclama în seara victoriei de la prezidențiale. Raporturile sale cu Piața de azi pot salva impresia proastă a non-relației cu societatea din ultimul an.

Trecerea de la izolare la comunicare a fost însă, nu e de mirare, plină de stângăcii. Ideea de consultări cu “societatea civilă și strada” a fost nefericită, era ca și cum cei din stradă nu sunt societatea civilă. Dincolo de definițiile savante, termenul de “societate civilă” în România s-a născut în 1990 și desemna tocmai strada care contesta puterea, tocmai manifestații de tipul celei din Piața Universității. Acestei distincții false în contextul de care vorbim i-a corespuns o confuzie între reprezentanții ONG-urilor, care puteau fi consultate de multe ori până acum, și manifestanți. Sigur că diverși participanți pot revendica ambele calități, dar confuzia genurilor nu face decât să inducă tensiuni atât între cei “aleși” și restul Pieței cât și între Piață și societatea civilă “instituționalizată”. Deși manifestanții au reacționat cu multă decență față de confuziile prezidențiale, este clar că suntem departe de momentul de anul trecut, atunci când cam aceeași oameni în același loc erau gata să acorde cecuri în alb președintelui ales.

Acest episod lasă deschisă întrebarea dacă Iohannis se simte (re)încărcat de existența acestei presiuni pro-schimbare, sau încearcă să tempereze lucrurile, să o îmbrățișeze, dar fără să livreze ceva semnificativ.

Piața poate dărâma guverne, dar nu poate pune guverne. În particular manifestanții din aceste zile sunt caracterizați prin interese diverse, o paletă foarte largă de revendicări, absența dorinței de organizare și de lider. Nu știm dacă lucrurile vor evolua, dar în acest moment majoritatea celor prezenți pot spune mai degrabă NU, decât să propună o agendă comună. Dar și asta este foarte mult dacă se reușește credibilizarea ideii că oamenii politici mai trebuie să fie chemați la ordine și între alegeri, că există o limită și mai ales că oamenii ies în stradă pentru un bine comun.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1958 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by