În România puterea a fost capturată de o clasă politică parazitară. În regimul actual, prin intermediul unui aparat birocratic mai amplu decât cel existent pe vremea comuniștilor, politicianul este stăpân pe o bună parte din resursele țării, iar oamenii simpli ajung să-i servească interesele. Dorim instaurarea normalității: politicianul trebuie să se afle în slujba cetățeanului, nu invers.
În teorie, poporul este cea mai înaltă autoritate politică, iar primarii, miniștrii, parlamentarii sunt în subordinea sa. În practică, însă, cu toții știm că lucrurile nu stau chiar așa. Se pune atunci întrebarea cum ne luăm puterea înapoi? Iar aici trebuie să le spunem clar că nu ne putem lua puterea înapoi decât prin a le reduce lor puterea asupra noastră. Pentru a deține și a exercita eficient puterea, trebuie să beneficiem de libertate extinsă în faţa puterii clasei politice. În acest sens, limitându-ne acum doar la 5 elemente esențiale, propunem:
1. Un stat mic şi descentralizat
Un stat mare generează corupţie mare. În România, corupţia este endemică. Dar corupţia nu ţine în principal de moştenirea culturală sau de mentalităţi – altminteri nu am putea explica de ce milioane de români renunţă la practicile asociate corupţiei imediat ce trec graniţa. Corupţia ţine de mediul instituţional românesc, mai precis de sufocarea vieţii sociale prin reglementarea a tot ce mişcă. Nu există cale mai directă şi mai eficientă de a elimina corupţia decât combaterea statolatriei și reducerea intervenționismului guvernamental. Şpaga dată profesorului, sau doctorului, va dispărea atunci când aceştia nu vor mai căuta să-şi îmbunătăţească viaţa prin căi neoficiale ci vor activa în instituţii care dacă îşi bat joc de consumatori vor fi schimbate, nu prin voia întâmplătoare a unui ministru, ci prin mersul natural al concurenţei. Șpaga dată „organului de control” va dispărea sau măcar va fi mai rară atunci când vor fi reguli puține, simple și clare.
2. Integrarea actului de guvernare cu tehnologia curentă
Transparența guvernării în format electronic există în prezent mai mult pe hârtie. S-au cheltuit sume uriașe pentru platforme online disparate, incomplete, greu de utilizat, inaccesibile publicului nespecialist. Cerem, astfel, simplificarea birocrației pentru companii sub forma unui portal unic care să permită obținerea tuturor informațiilor și documentelor online de la Registrul Comerțului, ANAF, Direcțiile locale de taxe și impozite și alte instituții de bază, cu posibilitatea de semnătură electronică direct pe Internet, posibilități de plată online, sistem de notificări pentru schimbarea legislației şi posibilitatea de plată a amenzilor pentru a se pune punct situaţiei mult prea răspândite de plată multiplă a amenzii din cauza faptului că autoritățile nu înregistrează corect momentul plăţii.
3. Vouchere educaţionale şi medicale
În educaţie ca şi în sănătate, scandalurile s-au ţinut lanţ, de la nenumăratele incidente nefericite din şcoli până la lipsa cronică de mijloace în spitale. Deşi în ultimii ani cheltuielile pentru sănătate nu au făcut decât să crească (în ultimii zece ani cheltuielile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate s-au triplat, pe când cele de la bugetul de stat pentru sănătate s-au dublat) făcând din sănătate al doilea cel mai finanţat sector din fonduri publice, sistemul de sănătate este în cădere liberă. În ceea ce privește educația, cheltuielile au crescut mai mult decât numărul de elevi și studenți, dar calitatea acesteia și performanțele elevilor au înregistrat un substanțial regres, atât în comparație cu perioada anterioară cât și cu alte țări.
Reforma acestor domenii este deja mult întârziată şi imperios necesară. Cerem, astfel, uşurarea semnificativă a înfiinţării de clinici şi spitale pentru doctori avizaţi şi, de asemenea, uşurarea înfiinţării de şcoli şi licee private care să ofere părinţilor o alternativă reală sistemului public monopolist. Firesc ar fi ca părinții în stare să le asigure copiilor o educație corespunzătoare să poată fi liberi să facă acest lucru acasă, în familie, în comunitate sau în școli private. Pentru încurajarea concurenţei și creșterea calității serviciilor medicale sau educaționale cerem, de asemenea, scutirea lor de taxe şi impozite.
Finantarea publică a sistemelor de educaţie şi sănătate să urmărească în mod real elevul şi pacientul. Banii trebuie să ajungă la oameni, nu la inspectori, directori sau alți funcționari. Cerem ca fondurile care se duc în prezent pentru finanţarea învăţământului preuniversitar să fie împărţite în mod egal fiecărui elev şi redirecţionate către şcolile alese de părinţi. Instituțiile de învățământ nu mai pot rămâne captive intereselor de clan, sindicaliștilor de profesie sau baronilor locali, ci ele trebuie aduse nemijlocit în subordinea comunităților locale. De asemenea, ar fi potrivit un voucher medical pentru fiecare cetăţean al României prin care acesta să-şi poată alege orice pachet de asigurare medicală doreşte și încurajată competiția între asiguratori pentru oferirea de pachete cât mai cuprinzătoare. Pentru bolnavii cronici sau pentru şcolile rurale putem avea un fond social care să asigure cel puţin aceeaşi finanţare ca şi până acum, eliminând însă monopolurile statale din educaţie şi sănătate.
4. Privatizarea companiilor în care statul a rămas acţionar şi utilizarea acelor fonduri pentru accelerarea trecerii la un sistem privat de pensii
Mitul companiilor de stat „esențiale” pentru România este fabricat în laboratoarele propagandei politice. În realitate, aceste companii s-au dovedit esențiale doar pentru stat, mai exact pentru „băieții deștepți” care s-au cocoțat în consilii de administrație sau le-au folosit în diverse contracte păguboase pentru națiune. Astăzi toată lumea vede, de exemplu, că trenurile private sunt mai bune și mai ieftine decât cele de stat, chiar dacă ele sunt gestionate de foști angajați ai falimentarului CFR.
Nu doar că s-ar realiza economii semnificative din eliminarea acestor găuri negre ale economiei, dominate de o clientelă politică parazitară, dar din veniturile obţinute am putea rezolva problema care se profilează deja legată de deficitul sistemului public de pensii. În fiecare an deficitul sistemului de pensii se adânceşte, iar pe măsură ce un angajat va susţine din ce în ce mai mulţi pensionari, problema se va agrava. Dacă nu reducem dependenţa faţă de sistem problema va ajunge nerezolvabilă iar tinerii de astăzi vor ajunge să cunoască un nivel alarmant al sărăciei atunci când vor ajunge la vârsta pensionării.
De aceea, din privatizările efectuate, cerem constituirea unui fond prin care să fie negociată ieşirea din sistemul public de pensii a celor care nu ar mai vrea să facă parte din el. Această ieșire din sistem se poate face contra unei sume fixe, corespunzătoare stadiului de cotizare și/sau al fluxurilor viitoare de bani la care se aşteaptă fiecare. Astfel ar putea fi redusă, dacă nu chiar eliminată cea mai împovărătoare obligaţie fiscală pentru salariaţi, anume contribuţia de asigurări sociale, care asigură statului aproximativ 25% (15.8% prin contribuţii ale angajatorului, 10.5% prin contribuţii ale angajatului) din munca fiecăruia. Simultan, veniturile actualilor pensionari nu ar fi periclitate.
5. Fiscalitate simplificată
Creşterea economică este o condiţie esențială pentru dezvoltarea societăţii. Dacă vrem să nu mai râvnim la bunăstarea europeană, dacă vrem, nu doar să nu mai plece, ci şi să se întoarcă tinerii care au ales să-şi caute o viaţă mai bună în afara României, avem nevoie să prindem economiile occidentale din urmă. Iar pentru asta, este nevoie de o creştere a productivității sistematic mai mare decât a lor. Dacă vrem să avem o şansă să ajungem la nivelul Germaniei, obiectiv ambiţios, în următorii 20 de ani ne trebuie o creştere economică cu 4,3% mai mare în fiecare an decât a cea a Germaniei. Adică, aproape dublu faţă de cât se prevede că va avea România în 2015.
Poate că sună a obiectiv nerealist, dar acest obiectiv este realizabil, prin despovărarea de taxe a cetățenilor și a antreprenorilor, concomitent cu scăderea birocraţiei pentru a preveni subfinantarea. Păstrând actualul nivel al veniturilor bugetare, România ar putea funcționa cu două impozite principale: o TVA naţională colectată de guvern şi un impozit pe venit colectat şi gestionat de comunităţile locale. Dacă aceste două impozite ar fi perfect colectate, banii adunați prin intermediul lor ar depăși chiar golul bugetar lăsat de dispariția celorlalte taxe. Dar, nici nu trebuie să ne imaginăm că statul ar putea colecta vreodată la virgulă toate taxele impuse cetățenilor. Am putea ținti probabil realizarea unui grad de colectare asemănător celor mai performante state europene.
Propunem ca impozitul pe profit să fie deductibil 100% dacă antreprenorii folosesc acești bani în scopuri caritabile și/sau pentru noi investiții.
O astfel de reducere a fiscalităţii şi a birocraţiei ne poate da un avantaj competitiv major în atragerea de investiţii străine şi în creşterea competitivităţii companiilor româneşti. România ar repeta performanța „miraculoasă” a unor țări, relativ sărace în resurse, care au reușit în câteva decenii să sară de la nivelul de lumea a treia în liga celor mai bogate națiuni de pe Pământ.
