Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cum descapusam companiile de stat, intr-un Fond sau separat? Un raspuns d-lui Ghinea

de Otilia Nutu     Contributors.ro
Joi, 29 octombrie 2015, 9:11 Actualitate | Opinii


Otilia Nutu
Foto: Arhiva personala

Colegul Cristian Ghinea mi-a ridicat mingea la fileu şi a deschis el primul discuţia asta, pe care o s-o tot auziţi de la noi, că vom scotoci împreună după corupţie companiile de stat în următorii doi ani, într-un proiect pe vreo patru ţări şi abia aşteptăm să înceapă.

Deci: ne trebuie un Fond unic cu toate companiile, sau să ţinem companiile de stat separate?

E un moment bun să ne aducem aminte de discuţiile din 2011, când FMI s-a hotărât să pună piciorul în prag şi să ceară o reformă serioasă a companiilor de stat, că atunci s-a discutat şi asta.

Pe scurt, FMI a împărţit companiile de stat în trei categorii: găuri negre pentru buget (companii falite, ţinute în viaţă pentru sindicate şi căpuşe); companii (potenţial) profitabile, care fac profituri mai mici decât ar fi cazul pe motiv de căpuşe; şi companii care fac servicii publice fără de care nu se poate şi care trebuie finanţate de la buget, şi acestea căpuşate.  Ca să ilustrăm cele trei categorii: aveam Compania Naţională a Huilei şi Termoelectrica, etern falite; Hidroelectrica şi Romgaz, etern căpuşate; şi CNADNR, care primeşte bani de la buget ca să ofere un serviciu public, construcţie şi întreţinere de şosele.

FMI a zis atunci aşa:

- pe companiile falite le băgaţi odată în faliment. Nu, nu credem că le puteţi “restructura”, “reforma”, “profitabiliza” şi alte eufemisme, aţi avut 25 de ani de încercări şi până acum nu v-a ieşit. Pentru angajaţi, protecţie socială, oricum vă costă mai puţin decât pierderile companiilor plus căpuşele. Mai exact, subvenţiile care s-au băgat în minerit ar putea acoperi salariile de azi ale minerilor pe vreo 100 de ani, nu din raţiuni sociale le ţineţi în viaţă, ci pentru căpuşe. Nu vă dăm bani ca voi să puteţi fura în continuare de la companiile de stat.

- pe companiile profitabile le privatizaţi. Nu există niciun motiv pentru care o companie care produce un bun pe o piaţă concurenţială, în care mai există şi privaţi care pot produce exact acelaşi bun sau serviciu chiar mai bine, trebuie ţinută la stat. Voi le ţineţi doar pentru căpuşe, de aceea sunt mai puţin profitabile decât concurenţii lor privaţi de aici sau decât companiile similare din străinătate. A se vedea performanţele Romgaz vs Petrom sau Hidroelectrica faţă de alte companii hidro din Europa.

- pentru celelalte companii, de fapt, pentru toate, statul trebuie să-şi facă o politică de proprietate (“ownership policy“). Pe scurt: de ce am eu, stat, acţiuni la Petrom sau la CNADNR sau la Hidroelectrica? Răspunsul corect pentru companiile la care se justifică proprietatea statului e că respectivele companii îndeplinesc o funcţie de utilitate publică, de pildă, CNADNR trăieşte din taxe ca să ofere un serviciu public cetăţenilor. Pe scurt, companiile aflate acum la stat se împart în mai multe categorii:

  • companii strict comerciale, care funcţionează ca orice companie privată, vinde un bun sau serviciu şi trăieşte din încasări de la clienţi (Oltchim, Romgaz, Antibiotice Iaşi);
  • companii strict de utilitate publică, pe care statul le finanţează de la buget ca să ofere un anumit bun sau serviciu pe care piaţa nu-l poate oferi şi nu consumatorii plătesc direct, ci statul pentru consumatori (CNADNR, de pildă);
  • dar cele mai multe companii sunt undeva la mijloc, oferă şi servicii comerciale, şi servicii de utilitate publică sau servicii de interes economic general.  În ultima categorie intră CFR Călători: primeşte bani de la călători, dar şi o subvenţie de la stat pentru că statul găseşte că e dezirabil ca lumea să circule mai mult cu trenul decât cu maşina, poluează mai puţin şi e mai sigur.

De ce avem nevoie musai de acest “ownership policy“? Dintr-un motiv foarte simplu: întotdeauna, dar întotdeauna, corupţia din companiile de stat s-a justificat prin “interesul strategic” şi “serviciile de interes public” pe care le prestează. De câte ori n-aţi auzit că Hidroelectrica nu-şi poate maximiza profitul pentru că mai oferă şi servicii de interes public, mai dă drumul la un baraj când e o inundaţie, mai “echilibrează sistemul”, mai ştiu eu ce face şi e strategică nevoie-mare? Acest “ownership policy” ar defini clar ce face fiecare companie şi ar separa clar partea profitabilă de partea de serviciu public. Pe scurt, serviciul public trebuie finanţat transparent de la bugetul de stat, iar partea comercială din vânzările din piaţă, fără subvenţii încrucişate. Nu de alta, dar fără clarificarea asta nu poţi trage la răspundere managementul Hidroelectrica pentru că făcea profituri mai mici decât BOR. În plus, subvenţia încrucişată (iau bani de la partea profitabilă ca să acopăr serviciul de interes public) e tot din bani de stat, că profiturile companiilor de stat sunt dividende care se duc la buget. Doar că prin subvenţia încrucişată nu ştim exact câţi bani ne costă, iar asta favorizează la fix corupţia.

Başca, dacă vine un privat şi zice, pot să-ţi prestez eu serviciul ăla public pe care îl vrei, bugetul îl poate subvenţiona şi pe privat în aceleaşi condiţii, forţând astfel compania de stat să intre în concurenţă chiar şi pentru acele servicii publice. De pildă, CFR Călători vs Regiotrans: dacă pe mine ca stat mă interesează să meargă poporul cu trenul, dau bani oricui îi transportă cu trenul, nu doar lui CFR Călători. În multe “servicii economice de interes general” se poate asta. Nu inventăm noi roata, e o întreagă literatură şi o întreagă jurisprudenţă la UE despre ajutorul de stat şi serviciile economice de interes general.

Aşadar: după ce se clarifică acest “ownership policy”, ştim clar cine ce are de făcut, pentru ce sunt responsabili managerii şi cât plătim din buget ca să facem servicii publice. Şi vedem ce companii trebuie să rămână la stat şi de ce.

Eu cred că doar acest “ownership policy” trebuie concentrat într-un singur loc. La Finanţe. Finanţele trebuie să urmărească ce se întâmplă cu banii publici, atât profiturile companiilor de stat (dividende, adică încasări la buget), cât şi partea de servicii publice (cheltuieli care trebuie aprobate transparent prin bugetele trecute prin Parlament).

Dar oare n-ar fi bine să fie şi acţionariatul concentrat într-un singur punct, tot la Finanţe sau la un departament specializat? Sunt ţări unde aşa se întâmplă, în altele, companiile sunt deţinute de diferite ministere. Nu există o reţetă, singura reţetă e să ai o singură politică de acţionariat pe care o pot aplica mai multe ministere, fiecare pe bucăţica lui.

În cazul nostru, FMI-ul a fost deştept şi s-a gândit, ştiind cu cine are de-a face, că doar suntem în România: vă daţi seama ce bătaie va fi pe controlul acelui unic punct care concentrează TOATE companiile de stat? Cu ele separate, măcar ai şansa să descăpuşezi pe unele. Cu ele împreună, bătaia pe ciolan va fi prea crâncenă ca FMI să fi făcut faţă. S-au pierdut lupte pe mize mult mai mici decât asta.

Dacă se concentrează toate companiile de stat într-un singură mână, cu siguranţă primul pas se va face relativ lejer, acela cu înfiinţarea unei instituţii sau unui departament. Dar partea a doua nu. Nu există niciun motiv pentru care departamentul cu pricina să poată fi forţat să cedeze controlul asupra companiilor unor externi, FMI, Banca Mondială, BERD sau Comisie. În primul rând, Banca Mondială, FMI sau Comisia n-au “mandat” să administreze ei activele unui guvern (iar pe partea românească să vedeţi ce dispute legale ar isca asta, pariu că se ajunge la CSAT?). Dar pe lângă asta, vedem că statul român nu e dispus să cedeze un pic de control nici măcar pe companii luate una câte una şi unde banii sunt mult mai puţini. De pildă, acum statul vrea să impună manageri politici la Electrica şi filiale, deşi are doar 48% din acţiuni şi Electrica e listată la bursă; am văzut ce s-a întâmplat cu OUG 109 la CFR, Tarom, aeroportul Otopeni, CNADNR, CFR Călători etc. Dacă se înfiinţează un singur departament care să controleze toate companiile de stat, următorul pas va fi o bătaie crâncenă între ministere pe control, să ne aducem aminte cum s-a plimbat CNADNR în funcţie de cine era ministru unde sau companiile din Ministerul Economiei vs Ministerul Energiei. Pe scurt, dacă guvernanţa corporativă a cam eşuat acolo unde-s bani puţini la mijloc, ar fi triumful speranţei asupra experienţei să credem că ar merge excelent acolo unde ar fi laolaltă toţi banii care circulă prin companiile de stat.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1236 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by