N-a avut mare lucru de spus, in afara de un politicos multumesc adresat masinal oricui avea sa-i comunice un gand. Un multumesc repetat la nesfarsit, cand glacial, cand insotit de celebrul zambet arborat ca printr-o apasare de buton. Discursul oficial il puteti citi pe site-ul presedintiei sau gasiti o versiune video in text. Nu e chiar cea mai buna calitate imaginea, dar va faceti o idee. Greu de extras o stire, o idee cu putina substanta, o formulare inspirata. Totusi, ce s-a vazut/ auzit la fata locului?
Saracia de idei a presedintelui n-ar fi o mare noutate. Prin asta s-a remarcat la mai toate intalnirile cu diaspora la care am avut ocazia sa-l urmaresc nemijlocit (Berlin, Paris). Consilierii de la Cotroceni dar si o parte din publicul prezent sambata dupa pranz la misiunea Romaniei de la ONU din New York spun ca exact asa trebuie sa se comporte un sef de stat: sobru, decent, fara stridente de limbaj sau obsedat de breaking-news. Dupa ei, un presedinte cu adevarat occidental vorbeste ca in filmuletul de mai jos
Dupa mine, genul asta de discurs plat, golit de orice sclipire, este calea sigura spre irelevanta. Un presedinte isi exercita autoritatea inainte de orice prin forta ideilor puse in circulatie. Cand aceste idei, oricat de generos suna ele (stat de drept, educatie, legi clare) devin simple lozinci, intreaga autoritate a presedintelui se topeste ca un fum.
Apoi, forta unui lider vine si din capacitatea de a empatiza cu publicul, de a transmite emotii in care se regasesc cat mai multi. Pentru asta, da, este nevoie de putina actorie, joc de scena. Face parte din fisa postului. Nu veti vedea un lider american, ca tot suntem la New York, ajuns mare prin capacitatea iesita din comun de a-si adormi publicul sau de a-l ignora cu desavarsire. Pentru Klaus Iohannis, clasicele bai de multime par un chin nesfarsit. In cele mai multe situatii, interlocutorul se izbeste de figura presedintelui ca de un zid de beton.
In rare situatii, pe fata presedintelui explodeaza un zambet de receptioner amabil care se sterge in secunda doi.
Cea care cauta, de regula, camera de filmat si multimile pare mai degraba sotia presedintelui, Carmen Iohannis.
Relevanta pentru decuplarea de preocuparile cetatenilor este replica adresata unui roman venit la intalnirea de la New York. Omul s-a plans presedintelui ca nu se mai simte reprezentat de politicienii de azi. Klaus Iohannis i-a sugerat politicos sa discute chestiunea cu liderii politici de la Bucuresti, de parca omul venise la dispeceratul pentru urgente medicale.
Pe de alte parte, asteptarile si frustrarile romanilor din America tintesc alte prioritati de ordin politic: plagiatul vicepremierului Oprea si presiunile facute de acesta asupra fostului director al televiziunii publice cu scopul de a evacua subiectul din jurnalele de stiri. n astfel de atac la libertatea presei chiar reprezinta o tema serioasa intr-o democratie, chiar si pentru un presedinte obsedat sa evite conflictul ca sa nu semene cu predecesorul sau. Mai multe asociatii de romani i-au cerut presedintelui sa condamne presiunile exercitate de Gabriel Oprea iar o scrisoare de protest a ajuns si la vicepresedintele Biden. Klaus Iohannis pur si simplu s-a facut ca ploua.
N-a avut nimic de spus in discursul sau nici de plagiat, nici de comportamentul abuziv al vicepremierului. A vorbit insa frumos despre educatie, stat de drept (rule of law) si despre nevoia ca “autoritatile din tara sa faciliteze procesul de recunoastere a diplomelor obtinute in strainatate si de echivalarea studiilor”. Este si aceasta o problema reala, insa n-am auzit printre romanii prezenti la intalnire pe cineva care se sa se planga de asta. Amam vazut, in schimb, romani foarte revoltati de fenomentul plagiatului din Romania, spunand ca daca asa ceva s-ar intampla in Statele Unite, politicienii prinsi in fapt ar trebui sa demisioneze.
De subliniat ca despre legea votului prin corespondenta – promisiune facuta apasat la inceputul mandatului diasporei din Europa – a vorbit spre sfarsitul discursului, in termeni cam vagi: “asigurarea cadrului legal si a conditiilor necesare pentru ca in 2016 romanii din strainatate sa poata vota pentru prima data prin corespondenta va fi o dovada de maturizare a clasei politice romanesti”. Interesanta dezangajare a presedintelui.
Sigur, in extrema cealalta se plasa Traian Basescu. La genul acesta de intalniri lua intrebari din sala, exista un dialog cu publicul, nu un monolog plictisitor si rabda cu stoicim lungi sesiuni de poze. Baile de multime erau specialitatea casei. Raceala lui Iohannis in adunarile cu un grad ridicat de emotie autentica (cei plecati de acasa au ocazii rare sa-si vada pe viu presedintele) contrasteaza teribil cu volubilitatea lui Basescu.
Veti spune, pe buna dreptate, ca aceasta este o diferenta de forma, de stil personal, pana la urma de gusturi politice. Exista insa si o mare diferenta pe fond intre cei doi, dincolo de cliseul ca unul a simbolizat conflictul intruchipat iar celalalt reprezinta icoana normalitatii. Traian Basescu isi exercita in mod activ functia de sef de stat, cu bunele si relele lui. Klaus Iohannis o exercita contemplativ, de sus, atat de sus incat nici oamenii, nici detaliile de sistem nu se mai vad.
28
13
