Milovan Djilas a fost un mare disident. Un autentic apostat și un intelectual critic. A fost un fanatic care a reușit să se defanatizeze, un ideolog care a depășit ideologia. Cred sincer că a simbolizat posibilitatea unui marxism luminat. Un marxism care se desparte de procustianul pat al dogmei și desfide sistemul in numele promisiunilor trădate. Un marxism care crede că emanciparea clasei muncitoare nu se poate realiza prin dictatura partidului unic. Acesta a fost mesajul marxismului critic din Europa de Est, o direcție de gândire care ii scotea din minți pe pontifii ideologici. Reluind o imagine a lui Leszek Kolakowski, Djilas a ales să fie bufonul care ii face de râs pe sacerdoții mumificatei doctrine oficiale. In final, a fost, ca și Kolakowski, un critic al utopiei marxiste.

Vladimir TismaneanuFoto: Arhiva personala

In anii 50, Djlias a renunțat la toate funcțiile, inclusiv aceea de vicepreședinte al Iugoslaviei, pentru că a vrut să rostească adevărul. Era, alaturi de Edvard Kardelj, intelectualul Partidului Comunist din Iugoslavia. A deconspirat abjecta duplicitate a nomenclaturii comuniste, faptul că toate dictaturile de sorginte leninistă tratau omul nu ca pe un scop, ci ca pe un mijloc.Comunismul a fost triumful rațiunii instrumentale in forma ei paroxistică. Aceasta a fost (și este) perversa sa modernitate.

Ii datorăm imens, uman, moral, spiritual. A fost un antifascist veritabil, dar și un stalinist, până la ruptura cu Moscova din 1948. După care s-a trezit și a plătit cu ani grei de temniță curajul de a sfida dictatura titoistă. L-am cunoscut și l-am admirat. Sunt prieten cu fiul său, istoricul Aleksa Djilas.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro