Raspunsul meu este categoric si transant: Da. Nu au fost fenomene identice, fireste, au avut si au trasaturi specifice care trebuie luate in seama. Dar au fost similare in privinta ambitiei reconstructiei conditiei umane pe baze ideologice. Au avut in comun ceea ce istoricul Roger Griffin numeste impulsul palingenetic. Au facut din propaganda pilonul unei “civilizatii” a urii si minciunii. Au ridicat delatiunea la rang de virtute. Au utilizat teroarea in masa pentru a-si atinge delirantele teluri. In fazele lor paroxistice, au fost dictaturi revolutionare exterministe. Pana si Lev Trotki, la sfarsitul vietii, a ajuns sa intuiasca, ingrozit, aceste lucruri.

Vladimir TismaneanuFoto: Arhiva personala

Daca vrem sa fim onesti, nu putem condamna un totalitarism exonerandu-l pe celalalt, cautandu-i varii alibiuri. Ambele au incarnat demonismul politic modern, voracele apetit pentru dominatia totala, spre a folosi conceptul Hannei Arendt, cea care ne-a dat cartea fundamentala, o spun cu deplina responsabilitate, pe acest esential domeniu. Comunismul este un rasism social (termen introdus, dupa stiinta mea, de N. Steinhardt), national-socialismul este un rasism biologic. Ambele sunt exclusiviste si vestesc “purificarea” umanitatii. Prin orice mijloace: foamete, Zyklon B, killing fields, lagare in desert ori in frigul arctic. Ambele totalitarisme privesc socialul ca pe o “gradina”, cum spunea sociologul Zygmunt Bauman. Buruienile trebuie plivite, “vermina” trebuie eliminata, deratizarea sociala si rasiala trebuie indeplinita ca o misiune sacra…

La un colocviu–era prin 2010– la Universitatea Yale, istoricul Timothy Snyder spunea ca aceia care se opun compararii celor doua totalitarisme (leninist, ori mai precis spus, comunist, si fascist) au facut de-acum comparatia ei insisi si au ales…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro