Am citit şi eu în presă despre dealul reuşit de MavenHut; cum nu ştiu prea multe despre ei iar experienţa mea cu jocurile pe calculator s-a oprit brusc în 1988 după ce primii doi colegi au pierdut anul din cauza jocurilor pe HC – nu despre asta vreau să scriu ci câteva consideraţii despre piaţa de IT locală (care bineînţeles nu au pretenţia unui studiu de marketing, dar pornesc de la experienţele directe ale autorului).
Există de fapt două lumi distincte, cea a producătorilor de software şi cea a distribuitorilor/producătorilor de echipamente, licenţe şi soluţii; ele bineînţeles că se întrepătrund într-o oarecare măsură, dar există o specializare relativ clară.
În lumea celor care vând echipamente sau soluţii, există o segregare destul de evidentă: cei care lucrează pentru sectorul privat şi cei care lucrează pentru cel public. Cele două pieţe sunt destul de distincte. Piaţa „privată” este în general formată din firme mici care îşi numără cu parcimonie bănuţii. În general soluţiile IT din această piaţă se rezumă la staţii de lucru, servere low-entry, licenţiere şi câteva soluţii de gestiune financiară. Când şi când vreun VPN la firmele mai mari, rareori soluţii de productivitate customizate. Aş numi zona asta „birotică şi contabilitate”
Paradoxal, firmele care lucrează în sectorul de stat seamănă mai mult cu firmele de IT din ţările mai dezvoltate. Atunci când au, instituţiile statului nu se uită prea mult la bani; aici vei găsi soluţii de tip enterprise, clustere, servere blade, aplicaţii de mare anvergură, soluţii de management şi tot tacâmul.
Sectorul de stat de la noi seamănă destul de mult cu cel al firmelor mari „de afară” cu o singură (mare) diferenţă: eficienţa. „Clientul” are un singur obiectiv: soluţia să „meargă”: ea trebuie de obicei să poată fi prezentată în cazul controalelor, auditurilor etc. Cât de bine, contează mai puţin; raportul calitate/preţ iar este irelevant. Cât de bine este implementată soluţia depinde de fapt mai mult de probitatea managerului de proiect decât de altceva. Iar uneori nu ţine nici măcar de el, de obicei pentru implementare rămâne cel mai puţin timp ( cel mai mult timp este consumat de obţinerea finanţării).
În general, firmele care lucrează pentru „privat” nu sunt aceleaşi cu cele care lucrează pentru „stat”, din motive destul de clare ( pe care DNA ni le mai face publice uneori). Invers, cele care lucrează pentru „stat” nu sunt mulţumite cu marjele din domeniul privat ; sigur, când apare un client care chiar vrea să facă o investiţie relevantă, e posibil să fie interesaţi; cum spuneam însă, piaţa internă e foarte restrânsa, deci asta se întâmplă rar.
Bineînţeles, o soluţie este accesul la piaţa globală. Şi aici se pune problema competitivităţii: pe de o parte firmele de la noi, obişnuite cu soluţiile mici cerute de piaţa internă, e posibil să nu aibă experienţa necesară pentru a proiecta şi propune o soluţie complexă. Ceilalţi, care au mai implementat aşa ceva, e posibil să nu aibă obişnuinţa de a maximiza eficienţa soluţiei.
Pe vremea când eram student la litere plănuiam să scriu un eseu despre sincronizarea României la cultura europeană „cu două faze”. Cred că este un pattern destul de evident în istoria noastră modernă; fiecare etapă a culturii occidentale a fost preluată la noi de două ori: prima dată prin imitaţie, sincron şi prost, a doua oară prin asimilare, târziu dar bine . Exemplul cel mai clar este cel al romantismului: avem prima etapă, cea a lui Cârlova sau Bolintineanu, care, nu neapărat din vina lor, au preluat „ideologia” aşa cum au putut; limba nu era pregătită, cititorii nu erau pregătiţi etc. A doua etapă este cea a lui Eminescu. „Ultimul mare romantic” a asimilat curentul când acesta dispăruse în occident, dar când România era pregătită în sfârşit. Această asimilare în două faze cred că poate fi găsită şî în legătură cu alte etape ale culturii.
Acelaşi lucru cred că se întâmplă acum în IT. Cele două tipuri de companii de care vorbesc aparţin aceleiaşi faze a sincronismului timpuriu. Nu cred că vreuna din ele are vocaţia de a deveni competitivă în anii care vin, din motivele pe care le-am spus ( foarte simplificat). Se pare însă că încep să apară alt fel de firme, aparţinând fazei de asimilare. Acestea sunt născute competitive (sau dispar imediat), pentru că se adresează de la început pieţei globale ( dealtfel mi se pare o contradicţie să te adresezi pieţei IT locale, IT-ul fiind prin definiţie global). Deocamdată sunt mici ( ştiu că piaţa globală a jocurilor e mare, dar totuşi… jocuri pentru Facebook…? ) . Cred însă că cele mari vor urma.
