In ultima vreme s-a tot discutat despre rezultatele la Bacalaureat. Crescand cu 8% procentul elevilor care au promovat fata de anul trecut, a aparut intrebarea: ce s-a intamplat – subiectele au fost mai usoare sau elevii sunt mai bine pregatiti?
Spre deosebire de profesori, care cred ca subiectele au fost mai usoare, persoane cu putere de decizie sustin, dimpotriva, ca ”elevii au fost mai bine pregatiti”. Pe cine sa crezi? Din pacate, la felul cum sunt gandite evaluarile de nivel national, nici nu poate fi dat un raspuns sigur.
In momentul in care in 2011 s-au introdus camere video si promovabilitatea s-a prabusit la 44% (in 2009 fusese de 81,5%), am crezut ca aceasta radiografie dura a nivelului de pregatire al elevilor va conduce si la schimbari de profunzime in sistem. Din pacate, nici vorba sa se intample asa ceva. Mai degraba, dupa ce s-au introdus camerele video, parca efortul s-a canalizat in a se cosmetiza realitatea din sistem. Acest efort de cosmetizare a facut ca in ultimii 3 ani sa se produca un salt de peste 23% al celor care au luat nota de trecere la bac (de la 44,7 la 67,9%). Pentru a vedea gravitatea situatiei, putem face un exercitiu de imaginatie: daca se pastreaza aceeasi tendinta de scadere a gradului de dificultate al subiectelor, peste inca 3 ani vor lua Bac-ul peste 90% dintre absolventi, mai mult decat in perioada cand se copia cu nonsalanta (maximul a fost de 84,7%, in 2005). La cum stau lucrurile, probabilitatea sa se intample asa ceva este foarte mare. Ce sanse ar mai avea elevii romani sa mai mearga la studii in strainatate in aceste conditii? Ce universitate serioasa ar mai lua in calcul rezultatele unui asemenea examen de Bacalaureat?
Este surprinzator sa observi ca nestiindu-se clar in zonele de decizie ce ar fi de facut pentru a creste calitatea sistemului, eforturile se rezuma la a cosmetiza realitatea. Mai precis, in spatele acestei scaderi a gradului de dificultate a subiectelor poate fi intentia de a ascunde sub pres faptul ca sistemul ramane in continuare nereformat. In acest fel, principalele parti implicate sunt multumite – atat parintii si universitatile, cat si cei care raspund de coordonarea sistemului de educatie (nu-i mai ia nimeni la intrebari ca nu s-a facut mare lucru). Daca analizam situatia mai atent, vedem ca aceste procente de promovare a Bac-ului contrasteaza puternic cu rezultatele la testarile internationale, la care ocupam in mod constant ultimele 2 locuri dintre tarile UE. Mai mult, eforturile din ultimii ani de a cosmetiza situatia vin dupa 25 de ani in care nu s-a facut mare lucru pentru a imbunatati calitatea sistemului de educatie. Este cam mult.
Revenind la intrebarea initiala, daca subiectele au fost mai usoare sau elevii au fost mai bine pregatiti, s-ar fi evitat o asemenea dilema daca evaluarile de nivel national ar fi fost standardizate. Ce inseaman asta? Folosindu-se acest tip de evaluari, s-ar fi putut sti in fiecare an gradul de dificultate al unei evaluari. Acest lucru este posibil pentru ca s-ar sti cu precizie gradul de dificultate al tuturor problemelor/ subiectelor din care este compus un test/ o evaluare. Mai mult, in cazul evaluarilor de nivel national, gradul lor de dificultate trebuie sa ramana acelasi de la un an la altul; este o regula care se respecta in orice tara cu un sistem educational cat de cat de calitate. Prin urmare, un prim avantaj al standardizarii evaluarilor este ca sunt stopate modificarile arbitarare de la un an la altul. Ceea ce se intampla acum este similar cu a masura zilinic temperatura intr-un anumit loc folosind de fiecare data alt termometru construit artizanal de catre tine (diametrele tuburilor de sticla si lichidele utilizate ar fi diferite; gradatia pe fiecare termometru ai trasa-o „dupa ochi”).
