Victor Ponta (premier):„Nu am fost de acord cu majorarea salariilor demnitarilor. Cel mai corect e să amânăm intrarea în vigoare”
Gabriel Oprea (vicepremier, fost premier interimar):„Proiectul de ordonanţă a fost făcut de mai multă vreme la Ministerul Muncii, ideea aparţinând Guvernului şi lui Victor Ponta.”
Ce facem, oameni buni, cu copiii ăștia? Le dăm cu rigla în palmă? Amândoi doctori în drept, pe bază de copieri… Vai, vai. E trist și îngrijorător să vezi ce fel de oameni ajung la vârful politicii noastre. Și mă îndoiesc că dacă ne uităm mai jos în ierarhia demnităților politice o să vedem o situație mai bună, din contră. Chiar și termenul sună nepotrivit în astfel de cazuri, ”demnitari” – păi, ce demnitate mai are un om care e prins în felul ăsta flagrant și repetat, nu, constant, cu minciuna? Ce demnitate are adultul care se smiorcăie de la tribuna parlamentului ca să fie protejat de justiția penală – cum s-au dat în spectacol dnii senatori Vosganian și Șova? DNA rărește din stocul de demnitari, scoțându-i – pe cât poate și se pricepe – pe cei cu probleme de natură penală. Dar ostilitatea față de adevăr nu reprezintă o infracțiune, și nici incompetența crasă sau, pur și simplu, prostia. Departamentul dnei Koveși face o treabă foarte bună și utilă, alături de alte instituții din sfera integrității, dar nu poate și nu are treabă să scoată din rândul demnitarilor astfel de cazuri, și nici nu văd cum am putea să facem asta prin alte instituții. Iar de înlocuit, aici cu siguranță că procurorii chiar nu au și nu trebuie să aibă absolut niciun fel de rol.
Cum facem, atunci? Cum ieșim din acest cerc vicios și păgubos? Dacă funcția publică reprezintă o atracție majoră doar pentru posibilitatea de a abuza de puterea și de banul public, atunci doar oamenii care caută asta se vor bate pentru ea. E legea cererii și ofertei, la fel de tare, ba chiar mai tare decât orice act adoptat de vreun parlament. Singura cale pe care o văd eu este să schimbăm sursa de atracție. Să dăm motive și celor care caută altceva decât posibilitatea unui tun sau unui abuz de putere să caute să ajungă în înaltele demnități publice. Și să le dăm posibilitatea reală de a ajunge acolo! Cele două merg împreună. În traducere: a) demnitatea publică trebuie să fie răsplătită la nivelul de responsabilitate și calitate pe care-l dorim celor care o dețin și b) accesul la demnitatea publică trebuie liberalizat.
Primul punct presupune două lucruri și exclude unul: presupune, da!, un nivel de salarizare adecvat pentru demnitățile din politică și magistratură, dar nu numai asta. Ceva mai delicat și mult mai dificil de făcut, căci nu se poate face prin lege, este un nivel de prestigiu pentru această funcție, de respect public. Ce NU presupune răsplata asta este orice fel de încălcare a normei democratice fundamentale, codificate în articolul 16 din Constituție, egalitatea cetățenilor în fața legii.
Al doilea punct, indisolubil legat de primul pentru a vorbi de o soluție, presupune o lege electorală cât mai liberală, reducerea, eliminarea obstacolelor legale care opresc cetățenii să participe la viața politică, care restricționează direct sau indirect dreptul de a fi ales. E un subiect separat acesta, dar pentru scopul acestui articol trebuie spus doar atât. Competiția aduce calitate, dar competiția presupune nu doar o motivație adecvată pentru cei care vor să o câștige, ci și o posibilitate reală, neobstrucționată de a participa.
Acestea fiind zise, pe puncte – primele pentru presă și societate civilă
* Abandonați clișeul ”toți politicenii sunt hoți”, trebuie abandonat orice clișeu falsificator, de fapt, dar acesta contează pentru cazul nostru. Chiar și acum e nedrept, chiar și acum există destui politicieni care, dincolo de orice altceva, chiar n-au călcat vreodată legea penală. Și dacă ar fi unul singur afirmația ar fi profund incorectă, față de el. Dar nu e doar incorectitudinea, problema e că acest clișeu creează un cerc extrem de vicios. Cum spuneam, nu e chestiunea doar de plată, de salariu, ci și cea de prestigiu public. Cine ar dori să intre într-o categorie care e caracterizată în acest fel? Atenție, nu cer o falsificare în direcția opusă. Sapei trebuie să i se zică sapă, pe mai departe, dacă e să preiau o expresie din engleză. Hoțului trebuie să i se zică hoț, pe nume, pe individ, pe caz. De asemenea, nu trebuie uitat că politicienii iau decizii pe bază de oportunitate, prin natura funcției, și că au control pe banul public. O doză sistematică și constantă de neîncredere în ei, fără excepție, este foarte sănătoasă.
* Intrați în politică. Vreți să schimbați ceva, bun, democrația liberală oferă această cale, făcând din accesul la funcția publică un drept fundamental, dependent direct sau indirect doar de voturile alegătorilor. Iar dacă nu doriți asta, măcar participați în orice fel la viața publică. Trebuie renunțat la al doilea clișeu vicios care tratează așa ceva ca o chestie ciudată și excepțională. Scrieți un articol, o postare pe rețele sociale, o petiție, o idee, o poveste din domeniul vostru. Orice.
Apoi pentru politicieni:
* Adoptați legea salarizării unitare. Dacă e să stabiliți grilele de salarizare în domeniul bugetarilor, stabilițile pentru toată lumea, unitar, nu doar pentru înalții demnitari.
* Desființați ordonanțele, mai ales pe cele de urgență, instrument legislativ barbar și abuziv prin sine, care anulează orice avantaj al unei astfel de legi. Legislația primară nu trebuie niciodată delegată, legile se fac în parlament, în mod public, elaborat și îndeajuns de lent încât să fie întoarse pe toate fețele și cunoscute de toată lumea. Legislația trebuie să fie clară, stabilă și predictabilă.
