Presa internațională obișnuiește să numească Syriza unpartid anti-austeritate. O etichetă benignă care are darul de a obturanatura ideologicăreală a actualei formațiuni aflate la putere la Atena. ÎnsăLe Figarone reamintește, vorbind depre Tsipras, că“cele șase luni de cînd este la putere nu l-au schimbat deloc pe militantul intrat în Partidul Comunist la 16 ani care a crescut în ideologia stîngii radicale”.“Alexis Tsipras are reflexe ideologice și nu trăiește decît pentru cauză”. În timp ceThe Telegraphse întreabă dacă nu cumvaGreciaar putea deveni oVenezuelăaEuropei. LideriiSyriza, ca și cei ai formațiuniiPodemosdin Spania, sunt mari admiratori ai agendei anti-capitaliste promovate deHugo Chavez. Cînd în urmă cu o săptămînă Grecia nu a plătit tranșa scadentă către FMI Nicolas Maduro, urmașul lui Chavez, a transmis de la Caracas guvernului Tsipras un mesaj de solidaritate.“Nu vă temeți fraților și surorilor din Grecia. Suntem pe cale să zdrobim lanțurile finanței internaționale și ale FMI”.
În relația cuAlexis Tsiprassau cu de acum demisionarul ministru de finanțeYanis Varoufakis, liderii occidentali au intrat într-un fel în aceeași capcană ca în relația cuVladimir Putin. Ei îi privesc pe cei în cauză, cel puțin pînă la un punct, ca pe niște interlocutori normali, responsabili, evident cu interese de apărat dar fără o agendă ascunsă. Dacă cineva, mai ales un coleg deUniunea Europeană, le promite ceva se așteaptă ca acesta să se țină de cuvînt. Și nu se așteaptă, desigur, ca un partener de dialog să le spună în față chiar minciuni sfruntate. Așa cum a făcut adesea în trecut șiPutinnegînd, în ciuda tuturor evidențelor, prezența militarilor ruși în estul Ucrainei.
Ceea ce europenii, în general occidentalii, uită este că noul guvern de la Atena este populat în mare majoritate de comuniști și de alți radicali de stînga. Chiar noul ministru de finanțe,Euclid Tsakalotos, văzut drept un personaj mult mai puțin confrontațional decîtVaroufakis, deci mai confortabil pentru ceilalți 18 interlocutori din zona euro, este în fond un vechi membruSyrizași un marxist din linia dură. Toată această echipă de la Atena e alcătuită în esență din activiști de partid, cu convingeri marxiste, formați la școala leninistă în care partenerii capitaliști dinUE, chiar cei din stînga democrată, sunt adversari ideologici ireconciliabili pe care ești perfect îndreptățit să-i înșeli sau să-i șantajezi (acesta este, de pildă, rostul deselor contacte ale luiTsiprascuPutin, inclusiv două întîlniri directe în Rusia, în doar cinci luni) dacă asta serveștecauzei.
Iar pentru asta pot fi utilizate orice fel de mijloace. Mai ales cele care exploatează slăbiciuni inerente care țin de însăși natura democrațiilor liberale.Angela Merkel, Jean Claude Junker, Matteo Renzi, Wolfgang Schaubleau vorbit în repetate despre nevoia de a respecta regulile clubului euro în care se află și Grecia. Dar respectarea regulilor este ultimul lucru de care sunt preocupați acest gen de activiști marxiști. Ceea ce îi interesează cu adevărat este cum să distorsioneze și să reinterpreteze regulile în propriul lor folos.
De pildă Syriza a manipulat fără nici un fel de reținere referendumul de duminică. A încălcat chiarConstituțiacare, cu bun simț, interzice întrebări de natură financiară sau fiscală, a introdus o întrebare aproape imposibil de înțeles și total irelevantă din moment ce pachetul de propuneri al creditorilor nu doar că nu mai era de actualitate dar nici măcar nu era ultimul avansat grecilor înainte de întreruperea negocierilor, pentru a putea manipula electoratul în campania dinaintea referendumului. În fapt am asistat la o farsă nu la un demers onest de consulatare a populației.
Cu toate acestea o mulțime de comentatori, de economiști “progresiști” de renume, de laJoseph StiglitzșiPaul KrugmanlaJeffrey Sachs, au aplaudat, din rațiuni pur ideologice, cu entuziasm, NU-ul grecesc. Întrebat laCNNdeRichard Questdacă pentru a cere alte cîteva zeci de miliarde și, eventual, o ștergere parțială a datoriei guvernul de la Atena nu ar trebui totuși să se angajaze mai întîi la niște reforme radicale care să elimine sau măcar să corecteze clientelismul cronicizat, ineficiența, sistemul bugetar supradimensionat (reforme descrise anterior foarte bine, în cursul aceleași transmisiuni, de către fostul prim ministru belgianGuy Verhofstadt)Jeffrey Sachss-a eschivat ducînd din nou discuția către chestiunea nesustenabilității datoriei Greciei.
IarTsiprasși colegii săi s-au dovedit în final extrem de abili în a exploata astfel de orbiri ideologice care ignoră complet realitățile de pe teren de dragul unui anumit tip de discurs. La fel cum pe plan intern au manipulat, la fel de abil, temerile, frustrările, idiosincraziile, puseurile de mîndrie ale grecilor canalizîndu-le către ținte externe, “dușmanii de serviciu”, cuWolfgang SchaubleșiAngela Merkella loc de cinste, într-o manieră izbitor de asemănătoare cu cea specifică clasiceilupte de clasă.
Ce e deconcertant este că uriașul exercițiu de propagandă pus în scenă de Syriza a reușit să creeze o adevărată realitate fictivă paralelă în care personaje caTsiprasșiVaroufakisau deveniteroi naționalideși în perioada de cînd au preluat guvernarea au făcut praf toate progresele economice obținute cu greu și cu multe sacrificii de către fostulcabinet Samaras. Discursurile demagogice despre demnitatea grecilor confruntați cu “climatul de teroare” impus de creditori i-au amețit pe oameni într-un asemenea hal încît nu au mai realizat cîte miliarde s-au pierdut în dezastruaosaguvernareTsipras, care a reușit în doar 5 luni să ducă Grecia de la o situație de creștere economică la una de recesiune severă. Și aici nu luăm impactul potențial, de cîteva zeci de miliarde, al perioadei în care s-a introdus controlul capitalurilor și băncile au fost închise.
