S-a decis. TVA va scădea la 19% începând cel târziu din ianuarie 2016. Mulți ar crede că este o măsură bună, dar nu este. În ansamblul politicilor este chiar periculoasă, din mai multe motive. În primul rând, mărește deficitul bugetar la niveluri la care vom ajunge în procedura de deficit excesiv, dacă nu vor fi măsuri compensatorii. Dar care ar fie acelea?
- Credibilitatea economiei noastre în fața investitorilor se reduce, iar investițiile, și așa aflate la un nivel redus, vor scădea și mai mult, reducând perspectivele creșterii economice.
- In al doilea rând, deficitul nefiind sustenabil, imediat ce vor trece alegerile, măsuri corective vor fi necesare. Toți investitorii știu asta și se abțin de la investiții pe termen lung până când planul de impozite va deveni predictibil cu adevărat, cine știe când.
- În al treilea rând, creșterea deficitului bugetar, se alătură condițiilor care vor duce la pierderea ratei dobânzii ca instrument de politică monetară, așa cum vom explica imediat.
Într-un articol recent, publicat pe HotNews.ro și Cursdeguvernare, am subliniat că este posibil ca producția actuală să ajungă să fie din nou egală cu producția potențială, poate chiar în 2015 sau pe la jumătatea anului 2016. Acest rezultat este acompaniat de un context care face mai stringentă ca oricând nevoia de a menține coerența dintre politica fiscală și cea monetară. Pentru a mă referi doar la componenta economică a acestui context (nu și la cea militară și geostrategică), am menționat (i) nivelul redus al ratelor dobânzii din țările dezvoltate și (ii) creșterea economică din România la rate mai mari decât cele potențiale. Chiar dacă în SUA Fed va relua creșterea ratelor dobânzii în septembrie, creșterile vor fi relativ mici, astfel că, în comparație cu rata noastră de politică monetară diferențele tot mari vor rămâne, în principiu invitând intrări de noi capitaluri, mai degrabă speculative.
Situațiile (i) și (ii) pot duce la pierderea ratei dobînzii de politică monetară. Pe de o parte, BNR ar avea nevoie să scadă rata dobânzii pentru a evita aprecierea leului, iar pe de altă parte ar avea nevoie să crească rata dobânzii după închiderea gap-ului negativ al PIB, probabil din 2016, pentru a tempera inflația care ar apărea dacă ratele de creștere economică vor rămâne mai mari ca cele potențiale (Nota 1). Această dilemă ar putea fi evitată fie dacă (a) ratele dobânzii de politică monetară ar crește rapid în țările dezvoltate, ceea ce este improbabil, mai ales în zona euro, fie dacă (b) ar apărea un excedent de economisiri, adică un surplus de cont curent în România. Acest surplus ar putea juca rolul de „instrument de politică monetară” până când BCE, Fed, Banca Angliei ar crește ratele dobânzii la niveluri care să nu mai fie constrângeri în sensul menționat la punctul (a).
Poate că această a doua condiție s-ar fi îndeplinit încă din 2014 dacă guvernul nu făcea cheltuieli în 2014 în contul anului 2015. Ea s-ar fi putut îndeplini și în 2015 și 2016 dacă nu se adopta noul pachet fiscal centrat pe reducerea TVA de la 24 la 19 la sută. Cu acest pachet fiscal, estimările făcute de Consiliul Fiscal referitor la creșterea deficitului bugetar de la 1,5 la sută din PIB în 2015 (1 la sută din PIB în definiția structurală) la 3,1 (3,2) la sută în 2016, la 2,7 (3,3) la sută în 2017, la 3,5 (4,7) la sută din PIB în 2018 și la 3,7 (5,5) la sută din PIB în 2019 sa-ar putea să rămînă valabile, dacă nu chiar subestimate. Această deteriorare a deficitului bugetar nu va permite apariția unui excedent de economisiri. Creșterea deficitului ar fi fost, poate, de înțeles dacă economia ar fi continuat să crească la rate mici, întârziind atingerea nivelului potențial. Dar nu este cazul.
Care este rezultatul general al adoptării pachetului fiscal? Desigur, reducerea TVA la nivelul de dinainte de 2010 rămâne un obiectiv corect în principiu. El trebuie insă atins în condiții care să nu aibă costuri mai mari ca beneficiile. Până se vor crea acele condiții pare să mai fie nevoie de ceva timp. Până atunci, în termenii producției, rezultatul pachetului fiscal este accelerarea temporară a consumului pe fondul menținerii la niveluri relativ reduse ale investițiilor și, astfel, ale PIB potențial.
Pe termen mai lung, aceasta duce la deteriorarea perspectivelor privind crearea de locuri de muncă la nivelurile normale, precum și la creșterea vulnerabilității față de inflație. Dat fiind nivelul scăzut al PIB potențial și perspectiva menținerii lui la niveluri relativ joase, virtual chiar și intrări relativ mici de capitaluri vor putea muta PIB actual peste nivelul său potențial, ducând la presiuni inflaționiste. În termeni de administrare a economiei, vom avea o politică fiscală necredibilă și, posibil, pierderea ratei dobânzii ca instrument de politică monetară.
Pe scurt, intrăm în curbe după ce ne-am dezactivat frânele și ne-am blocat volanul. Sau, așa cum am spus în titlu, se vrea o ajustare prea mare și prea devreme în raport cu condițiile care ar transforma ajustarea în ceva bun pentru economie în ansamblu.
Bibliografie: Opinia Consiliului fiscal asupra proiectului de revizuire a Codului Fiscal, www.consiliulfiscal.ro
(Nota 1): În acest articol presupunem că intrările mari de capitaluri atrase de o rată a dobânzii scăzuă va determina atât aprecierea leului, cât și creșterea anticipațiilor inflaționiste, așa cum s-a mai întâmplat în perioada 2006-2008. Evident, șocuri pozitive pe partea ofertei ar putea, de asemenea să tempereze inflația, dar acestea sunt, prin definiție, impredictibile.
Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR
6
9
