Pentru a putea înţelege importanţa scenariului care se ascunde în spatele mizei electorale din Chișinău, capitala Republicii Moldova, este necesar să schiţăm în prealabil contexul în care viziunea liberală şi pro-europeană a reuşit să pară şi să fie în mod real o opţiune pe termen lung a românilor de peste Prut.
Într-o perioadă în care Republica Moldova era un actor izolat pe plan internaţional, iar Partidul Comuniştilor se topise în structurile statului, sub forma tipică de partid-cartel, resemnarea şi apatia pareau a bloca Republica Moldova în discursul şi mentalitatea bolşevică a partidelor de stânga. O tentativă şi un succes în direcţia schimbării a fost asigurată de un tânăr activist pentru drepturile omului, care şi-a asumat un rol crucial : „să punem punct odată şi pentru totdeauna comunismului în Republica Moldova.”
La doar 28 de ani, Dorin Chirtoacă a intrat în politică cu un mesaj asumat şi distinct faţă de discursul mascat al adepţilor geopoliticii de la Kremlin. În cadrul alegerilor locale din anul 2007, acesta a reuşit să câştige Primăria Municipiului Chişinău în faţa unui candidat comunist cu un profil prăfuit şi o moştenire politică extrem de contestabilă.
Dincolo de o dimensiunea personalizată a temei, victoria lui Chirtoacă din anul 2007 a reprezentat începutul declinului Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi validarea existenţei unei opoziţii la guvernarea comuniştilor. Din acel moment, având un pilon important în capitală, această opoziţie a devenit din ce în ce mai vocală şi mai consecventă în sancţionarea derapajelor antidemocratice.
Ruptura cea mai puternică la nivelul sensibilităţilor politice s-a produs în contextul alegerilor din anul 2009, tensiune care a culminat cu represaliile din 7 aprilie, când regimul Voronin a cauzat sute de cazuri de abuzuri organizate în masă. Curajul şi demnitatea care s-au născut în piaţă prin protestele democratice ale tinerilor au primit drept răspuns represiune şi brutalitate.
Evenimentele tragice din 2009, încrestate în memoria colectivă prin sacrificiul celor care au murit pentru a-şi apăra cauza, au lasat o amprentă puternică locuitorilor de peste Prut, cu atât mai mult cu cât fostul prim ministru comunist Zinaida Greceanîi, în cadrul unei conferinţe de presă, a lansat un mesaj sfidător : „Mamelor, luaţi-vă copii pentru că, în caz contrar, vom folosi armele pentru a stabili ordinea !”. Astfel și-a gasit sfârșitul tragic tânărul Valeriu Boboc, uitat astazi de toți. Criza politică care a urmat s-a incheiat prin alterarea discursului comuniştilor, pierderea progresivă a puterii de catre PCRM şi creşterea credibilităţii partidelor proeuropene.
Ultimii cinci ani au fost marcaţi de abandonarea obiectivului iniţial lansat de partidele proeuropene, întrucât tema apropierii de Europa a rămas un simplu decor mobilizator, nefiind însoţită şi de măsuri care să concretizeze această apropiere, precum reforme în domenii cheie : justiţia, audiovizualul, scuritatea energetică. Mai mult, ceea ce a fost favorabil Rusiei în tentativa de subminare a mesajului proeuropean, a fost asocierea personajelor din dreapta spectrului politic cu marile cazuri de corupţie din Republica Moldova.
Vulnerabilitatea partidelor pro-europene a determinat Rusia să îşi regândească strategia de pivotare în Republica Moldova, infiltrând în spaţiul public o garnitură de lideri politici, organizaţi în ceea ce ar putea fi considerat mai mult clanuri de interese ruseşti decât partide politice. Prin finanţările subtile şi expunerea ostentativă a unor oligarhi fără experienţă politică, ruşii au creat în Republica Moldova mai multe structuri politice caracterizate printr-un discurs agresiv prorus, profund antieuropean şi antiromânesc, având un singur obiectiv : destabilizarea. Menţinerea stării de haos şi de ambiguitate erau condiţii necesare pentru amânarea angajamentelor asumate de guvernele Republicii Moldova în relaţia cu Uniunea Europeană.
Alegerile locale au demonstrat că Rusia şi-a atins parţial obiectivele, având în vedere că exponenţii săi, personaje neimplicate în viata politică până în prezent, provenite din medii controversate, au reuşit să corupă elecoratul şi să obţină scoruri surprinzătoare. Spre exemplu, la Bălţi, un anume personaj, care s-a făcut cunoscut în mai multe localități din Republica Moldova începând de anul trecut prin organizarea unor concerte cu participarea artiștilor renumiți din Rusia, a obţinut peste 70% din voturile exprimate.
Ceea ce trebuie să înţelegem din dinamica electorală este că Rusia duce o campanie politică foarte agresivă, ca parte integrantă a războiului asimetric în care s-a angajat faţă de statele din vecinătatea imediată. Instrumentele sale sunt atât desfiinţarea candidaţilor proeuropeni care nu au avut nici bugete consistente, nici capacitate sau dorinţă de cumparare a electoratului, cât şi parazitarea instituţiilor prin politicieni controlaţi, pioni ai Federaţiei Ruse.
Prin prisma acestor elemente, turul doi al alegerilor locale constitue un obiect de interes regional şi european, întrucât este parte din războiul simbolic deschis între Uniunea Europeană şi Rusia. Dincolo de lupta dintre candidatul liberal, Dorin Chirtoacă, primar în funcţie şi candidatul socialist susţinut deschis de către Kremlin, Zinaida Greceanîi, aceste alegeri reflectă sensibilităţile politice şi un posibil scenariu de reconfigurare a Parlamentului din Republica Moldova ţinând cont de faptul că săptămâna trecută, prim-ministrul Chiril Gaburici şi-a dat demisia din funcţie.
În primul tur al alegerilor locale au reieşit două mari evidenţe : dezamăgirea şi lipsa de identificare a electoratului cu partidele politice, tendinţe vizibile prin nivelul ridicat de absenteism, dar şi fărâmițarea spectrului politic, întrucât cumularea pe ţară a voturilor arată că pentru prima oară în istoria Republicii Moldova niciun partid politic nu a trecut de 20%.
