Aud la radio că Preşedintele lansează un Comitet pentru stabilirea calendarului de trecere la Euro în 2019. Citesc aici că Primul-ministru avertizează că nu sunt numai beneficii dacă trecem la Euro. Luările de poziție, ori în favoarea adoptării euro ca monedă națională ori, din contra, pentru menținerea leului ca monedă a României, ignoră în opinia mea realitatea curentă: euro este de peste zece ani folosit intens în România ca unitate de măsură a valorii, ca unitate a prețurilor pentru mașini, telefonie, imobile, servicii turistice și destule altele. Pentru ilustrare puteți răsfoi orice ziar sau urmări programe audiovizuale de știri și va apărea o valoare exprimată în euro în primele 5 minute.
În cele ce urmează doresc să arăt că această stare de fapt este mai rea pentru români decât oricare dintre variantele dezbătute mai sus. În primul rând această stare generează derută și confuzie, îngreunând compararea prețurilor și a valorilor. Să ne imaginăm pentru un moment că în România ar fi simultan valabile atât sistemul de măsură metric cât și cel imperial. Adică distanțele ar fi exprimate de unii locuitori în kilometri și de alții în mile. Unele taxiuri bucureștene ar afișa prețul de 1,39 lei/km, altele de 2 lei/milă. Confuz? Desigur, chiar dacă raportul de conversie dintre cele două este constant. Dar dacă mărim deruta și ne închipuim că raportul de conversie dintre km și mile fluctuează zilnic, decis de către o autoritate centrală. Ar schimba unlele taxiuri prețurile zilnic? Și-ar schimba clienții zilnic preferințele? Sau ar accepta riscul să plătească puțin în plus pentru confortul de a nu calcula și recalcula? Cam asta se întâmplă în realitate cu prețurile, valorile, indicatorii economici ai României, care sunt exprimate de unii în lei iar de alții în euro. Mi s-a întâmplat o dată ca o plată „informală” pentru prestarea unui serviciu să genereze controverse puternice între cunoscuți: primul a declarat că a plătit o mie iar al doilea a apreciat că suma este mult prea mare. După cinci minute de dezbateri pasionate s-a aflat problema, primul gândea în lei, al doilea în euro.
De ce să aibă un cetățean de rând ale cărui afaceri sunt exclusiv în Romania și ale cărui venituri sunt fixate in Lei risc valutar? Acest risc trebuie asumat cel mult de către cei care fac comerț exterior.
Apreciez practica calculării prețurilor și tarifelor în euro ca dăunătoare nu numai pentru cetățeanul individual cu venituri in lei ci și pentru economia României în ansamblu, cel puțin în privința
- deficitului de cont current: importatorii nu sunt descurajați de riscul valutar iar exportatorii nu își îmbunătățesc competitivitatea în cazul deprecierii Leului. Cu alte cuvinte, deprecierea nu stimulează eficace reducerea deficitului de cont current.
- confuziei de unitați pentru măsurarea performanței economice (PIB, deficit, inflație, etc.) unii folosind Lei, alții Euro și probabil unii pe ambele în mod amestecat
- tot efortul administrativ efectuat atât de vânzători cât şi de cumpărători, de verificare a facturilor, suma în Euro de înmulţit cu cursul…care curs, cu ce rotunjire, etc. care duc în unele cazuri la tranzacţii incomplete.
Dacă presupunem că adoptarea Euro este benefică României consider că nu avem, teoretic, decât 2 căi de a ajunge acolo:
- Adoptarea unilaterală. De mâine desființăm leul și folosim numai euro în fiecare zi dar nu ca pe moneda proprie (adică unde putem influența politica monetară) ci ca pe una străină. Exemple: Muntenegru, Kosovo și țările foarte mici ca Vatican, Andorra, etc. Practic însă, pentru o țară de dimensiunea României, nu cred cred că BCE și Comisia Europeană vor tolera așa ceva.
- Convergeța economică graduală. Trebuie mai intâi să facem comportamentul Leului să conveargă către cel al Euro, să îndeplinim criterii, măsurate in Lei, pentru a putea apoi trece la Euro. Pentru a îndeplini criteriile consider că societatea trebuie să folosească câțiva ani Leul cu suficientă încredere. Acum avem un cerc vicios, publicul nu are încredere în Leu, preferă altă monedă și astfel nu contribuie la convergența Leului, confirmându-și neîncrederea.
