Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Structuri electorale abandonate (I)

de Claudiu Saftoiu     HotNews.ro
Miercuri, 21 noiembrie 2007, 10:46 Actualitate | Opinii


Propun pentru următoarele două editoriale o temă care mă preocupă constant: formarea, evoluţia şi abandonarea structurilor electorale româneşti de către electoratele tradiţionale, în intervalul 1990 – 2007. Sunt interesat să analizez şi să vă supun atenţiei procesul de abandon succesiv, după 17 ani de experienţă democratică,  al tuturor vehiculelor electorale româneşti şi începutul unei (de)construcţii politice de anvergură, o dată cu posibila introducere a sistemului de vot uninominal în România.

În societatea românească de astăzi, începutul democraţiei moderne a avut deja loc, prin Revoluţia din Decembrie 1989. Refuzând definitiv reprezentarea prin Partidul Comunist, partid-stat, românii au intrat prin derapaj în noua democraţie. Un pluripartidism sălbatic şi năuc, cu sute de partide, formaţiuni şi mişcări politice, asociate cu emergenţa fără precedent de opinii, dorinţe şi instincte refulate au explodat în spaţiul public. Peisajul dezbaterii publice s-a aglomerat brutal cu o mulţime de entităţi politice, care s-au topit puţin câte puţin în creuzetul politic autohton. 

Dar cine a precipitat mojarul? Si cine, sau ce a cristalizat structura electorală de profunzime, atât de puternică, încât a penetrat conştiinţele autohtone? Cine si ce a format partidele si doctrinele care astăzi par abandonate de electoratele lor tradiţionale, aflaţi în căutarea altor orbite şi altor orizonturi?

Psihologia politică aplicată pe mentalul electoral românesc ne poate oferi un posibil răspuns.

Împart momentele de cristalizare a structurilor electorale româneşti în două etape fundamentale pentru înţelegerea (de)construcţiei democratice actuale: perioada 1990 – 2000, şi 2000-2007. 

1) PERIOADA 1990 – 2000. Structurile mentale electorale, afectate de trauma post-comunistă, au fost direcţionate pe două paliere radical antagonice.  

PRIMUL PALIER.
Este un palier dominant, preponderent frecventat de electoratul majoritar, ocupat de tandemul „PDSR-Ion Iliescu” şi „PRM-C.V.Tudor”. Formarea celor două entităţi politice a ţinut cont în mod necesar de aşteptările şi nevoile sociale şi politice primare ale cetăţenilor recent decomunizaţi. Cele două entităţi au dominat şi influenţat mentalul electoral timp de zece ani.

Prin „PDSR-Ion Iliescu”, definesc acea mişcare politică a primilor anilor de după Revoluţie, care  a dat asigurări că va introduce legea şi ordinea, disciplina administrativă a ţării. Având ca model economia centralizată de stat, socială, de stânga. Relativ modernizată de-a lungul timpului, dar nu îndeajuns. Vă mai amintiţi de „democraţia originală” a preşedintelui Iliescu?

„PDSR (PSD)-Ion Iliescu” a fost entitatea politică identificată prin două cuvinte de rezonanţă electorală: LEGE şi ORDINE SOCIALĂ. 

Prin „PRM-Vadim Tudor” înţeleg acea idee politică bazată pe justiţie, naţionalitate şi exclusivitate – promovate drept valori fundamentale ale cetăţeanului. Cele trei constructe au sfârşit prin a deveni „isme”: justiţiarism, naţionalism, extremism.  

„PRM-C.V. Tudor” a fost entitatea politică identificată prin două cuvinte, şi acestea cu deosebit impact electoral: JUSTIŢIE şi REVANŞĂ. 

În anii 90, palierul electoral dominant a fost cel mai frecventat de cetăţeanul recent decomunizat. 

Cum funcţiona el? Cam aşa: când cetăţenii nu se mai regăseau în promisiunile de instaurare a legii şi a ordinii, susţinute de tandemul PDSR-Ion Iliescu (încă de atunci interferau din ce in ce mai des fenomene precum corupţia la nivel înalt şi baroniadele locale), preşedintele Iliescu trimitea electoratul spre „PRM-Vadim Tudor”. Printr-o retorică pur mediatică. Atunci, ca la un semn, Vadim ieşea brusc de sub boicotul media şi obţinea drept de antenă, de opinie şi de revoltă. Manipularea mentală electorală funcţiona exclusiv pe acest palier dominant. Când votantul PDSR şi al lui Ion Iliescu era nemulţumit de fărădelegile din partidul acestuia, bascula automat spre PRM. De la care aştepta o justiţie şi o revanşă morganatice. Între timp, probleme de imagine ale PDSR erau cârpite cumva, iar  electoratul era trimis înapoi, la PDSR-Iliescu. 

Ani de zile, aproximativ 60% din electoralul românesc a baleiat de la Ion Iliescu, la C.V. Tudor şi inapoi, confiscat pe o plajă de opţiuni politice de primă necesitate, în tranziţia post-comunistă.   

AL DOILEA PALIER, cel secund, a fost intermitent frecventat, in anii 90. Era palierul ideilor democratice nuanţate, nou intrate în realitatea cotidiană: PNL- promova libera iniţiativă şi spirit intreprinzător; PNŢCD – milita pentru moralitate civică şi creştinism; PD – susţinea egalitatea de şanse şi reforma politicilor socialepolitici sociale; UDMR – promova diversitatea şi toleranţa interetnică. Noile idei şi principii au fost tumultuos susţinute de societatea civilă emergentă, alături de o „anumită parte a presei”, vehement anti-comunistă. 

Din 1990, până în 1996, majoritatea electorală din România nu a apelat la acest palier secund de opţiuni politice. 

Dihotomia stânga-dreapta a fost profundă şi a dus la naşterea unor grupări de interes politic situate la mare distanţă unele de altele. Peisajul politic era unul accidentat: cu extremităţi inflamate şi un centru firav, abia vizibil. De aici şi o atitudine politică profund antagonizată, cu partide şi personalităţi politice retrase în propriile tranşee ideologice, incapabile să se coalizeze – la centru - în jurul unor obiective naţionale majore. Un autism politic şi social a fost primul rod al practicii democratice, în anii 90. Perpetuat şi în zilele noastre.

Anul 1996 produce inversarea palierelor de opţiune electorală. Deşi la alegerile locale din acelaşi an PDSR şi partidele de stînga şi-au menţinut dominaţia copleşitoare la nivelul administraţiei locale, la putere – Parlament, Guvern şi Preşedinţie - a ajuns un mănunchi de partide obişnuite să evolueze la peluza preferinţelor politice, până atunci. Astfel, PNL, PD, PNŢCD, UDMR, formaţiuni politice de buzunar şi asociaţii civice de notorietate au reuşit să se coalizeze şi să convingă peste jumătate din electoratul activ că o guvernare de dreapta va fi providenţială pentru România.

Patru ani au fost suficienţi pentru ca guvernarea într-o coaliţie conjuncturală şi lipsită de bază doctrinară comună să eşueze în propriile proiecte contradictorii. CDR şi coaliţia s-au prăbuşit cu forţă. PNŢCD a fost spulberat practic de pe scena politcă. Societatea civilă s-a retras şi ea de pe marea scenă publică, lingându-şi rănile. 

Un complex de factori interni şi de circumstanţă a făcut ca ideile politice de consistenţă democratică reală - precum încurajarea liberei iniţiative, a egalităţii de şanse, promovarea moralităţii şi a principiilor în politică, ori toleranţa faţă de minorităţi şi diversitatea de opinie – cu care partidele coaliţiei CDR-UDMR-PD îşi tractau propriile electoratele, să fie compromise cu violenţă.  

Graba, orgoliile, impulsiunile electoraliste şi o viziune constant oportunistă, de moment, asupra evoluţiilor politice interne au dus la eşecul celui mai important set de valori democratice pe care sistemul politic din România îl avansase până la acea dată.
În 1996, majoritatea electorală abandonează o structură electorală retrogradă, sufocată în propria turpitudine. 

Patru ani mai târziu, în anul 2000, majoritatea electorală abandonează o construcţie electorală progresistă, înăbuşită în propria incoerenţă.

2) PERIOADA 2000 – 2007 fi marcată de promovarea unui nou set de structuri electorale, cu un grad de sofisticare sporit. De ce şi cum a fost posibil abandonul de către majoritatea electorală şi a acestor noi constructe electorale, miercurea viitoare.  






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















255 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by