Şedinţa de azi, 22 aprilie 2015, a Procesului lui Alexandru Vişinescu se anunţa a fi cea mai scurtă dintre cele de până acum. A şi fost! Dar, înfăţişarea a avut dinamismul ei, ceea ce ii oferă o caracteristică aparte faţă de celelalte. Atunci când se va vorbi despre fiecare şedinţă în parte, se va evidenţa forţa mărturiilor de la cea din 25 martie 2015 şi de lista celor 31 de foşti angajaţi de la penitenciarul Râmnicu Sărat, aduşi astăzi în discuţie. O altă faimoasă listă, după cea a celor 35 de „torţionari” lansată de IICCMER în 2013.
Primele minute ale şedinţei nu prevesteau că se va întâmpla ceva semnificativ. Erau semnale că se va amâna pentru un alt termen, procurorul chiar a şi propus acest lucru, fără ca vreunul dintre aspectele programate pentru azi să fie consumate. În principal, este vorba despre audierea martorilor. Dintre cei patru propuşi, nici unul nu s-a prezentat. Florin Vişa, fiul deţinutului politic Augustin Vişa, şi Ştefan Marioara, fosta secretară a lui Vişinescu de la Râmnicu Sărat, au transmis instanţei că nu se pot prezenta azi. Cei doi au invocat motive medicale. Au şi depus la instanţă acte doveditoare, care atestă că sunt internaţi în spitalul din Braşov, respectiv cel din Râmnicu Sărat. De asemenea, fraţii Gheorghe Crăciun şi Lucică Petrică Crăciun nu au venit, deşi au primit citaţiile. Spre deosebirile de şedinţele precedente, sala era mult mai goală. Printre cei prezenţi, Alexandru Vişinescu însoţit de un individ despre care se va afla, în timpul procesului, că era un fost subordonat al acestuia din anii ’70. În spatele inculpatului, echipa de la IICCMER, condusă de directorul general Cosmin Budeancă. Iar lângă una dintre părţile civile, doamna Eremia Nicoleta, stătea încorsetat într-un costum negru unul dintre consilierii preşedintelui Klaus Johannis, dl. Andrei Muraru. Caracterele se regăsesc şi se adună!
Procesul a început în deja firescul consacrat până astăzi. Grefierul de şedinţă a citit, pe un ton alert, ordinea de zi, menţionând şi noile documente primite la dosarul cauzei. Astfel, a precizat că a fost depusă la dosar o adresă a Curţii de Apel ce conţinea informaţii despre asistenţa medicală a deţinuţilor şi a altor categorii de internaţi, dar şi că Ministerul Justiţiei a demarat procedurile de desecretizare a documentelor referitoare la funcţionarea sistemului penitenciar. Întâmplător, acest proiect a fost întocmit în data de 1 aprilie 2015. Conform grefierului, acesta urma să fie discutat în şedinţa de azi, 22 aprilie 2015, a Guvernului României. Ulterior, va fi supus unei dezbateri publice.
Unul dintre aspectele de evidenţiat este şi prezenţa consilierului juridic al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Acesta a menţionat că a fost transmisă o adresă către Ministerul Afacerilor Interne, pentru ca succesoarea instituţiei sub cupola căreia Alexandru Vişinescu şi-a desfăşurat activitatea, în calitate de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, să indice caracterul clasificat sau neclasificat al documentelor solicitate de instanţă. Reticenţa ANP de a transmite aceste documente ridică însă unele semne de întrebare. Faptul este şi mai greu de înţeles, mai ales că fostul Institut de Investigare a Crimelor Comunismului în România a avut acces, prin intermediul unui protocol cu ANP şi al cercetătorilor de la aceea dată, la documentele solicitate azi de justiţie.
Au urmat unele intervenţii ale părţilor implicate în proces. Procurorul a prezentat un document despre schimbarea încadrării juridice, solicitată atât de partea civilă Anca Maria Cernea, cât şi de către apărătorul din oficiu al inculpatului. La întrebările judecătoarei dacă se insistă în audierea martorilor care nu s-au putut prezenta, părţile au răspuns favorabil. Doamna Cernea a precizat că insistă în citarea ca martor a lui Florin Vişa, deoarece ar putea oferi informaţii suplimentare despre Râmnicu Sărat. Avocata inculpatului a cerut, de asemenea, citarea în continuare a doamnei Mărioara Ştefan, dacă se va mai acorda un alt termen.
Până acum, totul indica faptul că procesul se va termina în curând. Sala aştepta pronunţarea unui alt termen. Însă chiar înainte de aceasta, avocata inculpatului a intervenit, ceea ce va determina şi prelungirea şedinţei. A spus că, anterior intrării în sala de judecată, a primit din partea clientului său o listă cu 31 de presupuşi angajaţi de la Râmnicu Sărat. A cerut judecătoarei transmiterea unei adrese către ANP, în care să se întrebe dacă aceştia au fost, într-adevăr, „organe de pază” la Râmnicu Sărat, datele de evidenţă, de stare civilă şi dacă mai trăiesc sau nu. Cerea „identificarea persoanelor care sunt in viaţă, dintre cele enumerate”, numiţi de această dată „lucrători operativi”. Avocata a subliniat că este „utilă şi concludentă o probă testimonială a celor care au avut acces la deţinuţi, au fost subordonaţii inculpatului”. În repetate rânduri, s-a scuzat pentru faptul că avea o „formă nepotrivită pentru a fi depusă la dosar”, asigurând însă instanţa că o va depune în cel mai scurt timp. A şi menţionat câte ceva despre această nouă faimoasă listă. Din cele declarate, s-a înţeles că este vorba despre o listă de 31 de persoane, primită astăzi de la Alexandru Vişinescu, care, la rândul său, „le-a primit de la cineva din sistem”, fără a indica de la cine anume. Afirmaţia avocatei merită reţinută, deoarece Vişinescu avea să susţină că le-a primit de la o nepoată, care lucra „acolo”. Nu a precizat însă despre care instituţie este vorba. Pe parcursul încercării sale de a convinge instanţa de necesitatea citării celor 31, avocata a subliniat demersurile sale pentru obţinerea unor informaţii suplimentare, fără succes însă, dar şi greutăţile pe care le întâmpină un avocat, care nu beneficiază de toate mijloacele instanţei şi nici măcar de cele ale instituţiilor deţinătoare de arhivă.
Expozeul avocatei a fost întrerupt de către judecătoare, care a invocat prevederile Codului penal şi condiţiile în care puteau fi propuşi noi martori. Astfel, solicitantul este obligat să indice faptele despre care aceştia aveau cunoştinţă sau despre împrejurările în care s-a petrecut fapta, precum şi identitatea acestora (art. 374 din Codul de Procedură Penală), criterii pe care, cel puţin aparent, apărarea nu le îndeplinea. La acest răspuns, care părea să indice un refuz al instanţei de a accepta noi martori, avocata a replicat că au fost unele cazuri când au fost propuşi şi citaţi ca martori persoane care nu se circumscriau acestei definiţii. Exemplele ei au fost cei doi fraţi Gheorghe Crăciun şi Lucică Petrică Crăciun, indicaţi de martorul Căldăraru Nicolae la precedentul termen. Acest argument a fost infirmat însă categoric de către instanţă. Demersul avocatei a capăt şi o notă imploratoare. Aceasta a făcut apel la „mijloacele” instanţei de a se adresa diferitelor instituţii ale statului, cu scopul de a obţine informaţii despre cei 31. A insistat că pentru un avocat este foarte greu să obţină documente de la diferitele instituţii ale statului. Judecătoarea a menţionat că această listă trebuia să fie comunicată la timp, nu cu puţin timp înainte de a se trece la judecare. Nu s-a sfiit să considere această listă ca pe o încercare de tergiversare a procesului. I-a solicitat avocatei să formuleze cererea oral, nu în scris, pentru a fi luată în discuţie astăzi, ceea ce reprezintă un indiciu că instanţa se grăbeşte să treacă la judecarea faptelor. În continuare, avocata a cerut instanţei să trimită o adresă către ANP, iar ANP să identifice persoanele din listă care au lucrat la Râmnicu Sărat. Ulterior, dacă trăiesc, să fie citaţi ca martori.
În discuţie, a intervenit şi consilierul juridic al ANP, care a insistat asupra procedeului foarte greu şi dificil de a-i identifica pe cei din listă. Argumentul său relua un răspuns al Direcţiei de Resurse Umane. Practic, ceea ce spunea consilierul era că este „foarte greu să identifici [numele foştilor subofiţeri şi ofiţeri de la Râmnicu Sărat], deoarece sunt grupaţi pe nume, nu pe penitenciarele” unde au activat. Concluzia sa era următoarea: „dacă nu avem datele de identificare, nu le putem identifica”. Or, o astfel de afirmaţie este cât se poate de neadevărată. Cei familiarizați cu arhivele, realizează cu uşurinţă, absurditatea acestui răspuns. Nu are rost să insistăm.
În acest timp, ceva s-a petrecut cu judecătoarea, care, după cum anunţase la şedinţa precedenta, se aştepta ca aceasta să fie una dintre ultimele înfăţişări. O încheiere a procesului era aşteptată atât de către judecătoare, cât şi de către alte persoane prezente la judecată. Apariţia listei celor 31 amâna acest sfârşit previzibil. Judecătoarea s-a lansat într-un dialog cu inculpatul Vişinescu, supunându-l pe acesta unui tir de întrebări. De o parte şi de cealaltă, iritare şi nervozitate. Merită reprodus dialogul dintre cele două părţi. Ritmul a fost unul alert, iar vocile celor doi au atins, în unele momente, tonurile cele mai înalte de la începutul procesului. Tot pentru prima oară, ceva din îndârjirea de altădată a lui Alexandru Vişinescu s-a făcut simţită.
„Judecătoarea: Dle Vişinescu, sper că vă aduceţi aminte despre foştii colaboratori?
Vişinescu: În tot cazul, sunt reale.
Judecătoarea: De unde le cunoaşteţi? Vi le-a spus cineva, cine le-a scris? Cineva a scris-o [lista].
Vişinescu: Am o nepoată care lucrează acolo.
Judecătoarea: Poate ne spuneţi unde, cine v-a spus?
Vişinescu: Nepoata care lucrează acolo, unde lucrează. Mă pot informa.
Judecătoarea: Accesarea unei baze de date nu este tocmai în regulă.
Vişinescu: Eu vă pot spune mâine, poimâine, să discut cu persoana respectivă. Să aflu de unde le-a luat.
Judecătoarea: Dumneavoastră, cunoaşteţi aceste nume?
Vişinescu. O parte, da.
Judecătoarea: Pe care le-aţi cunoscut personal? Luaţi această listă, spuneţi pe care dintre aceştia îi cunoaşteţi.”
Dispoziţia judecătoarei, gândită probabil pentru a elucida cumva situaţia celor 31, a avut efectul contrar. Aproximativ două-trei minute, avocata şi inculpatul au discutat despre listă şi cei cuprinşi în ea: unii morţi, alţii probabil încă nu. Ochii celor care ocupau băncile din spatele lui Alexandru Vişinescu s-au îndreptat spre cei doi. Senzaţionalul era căutat cu o asiduitate jurnalistică. Confesiuni, rememorări sau remuşcări erau aşteptate de către aceştia. Spre dezolarea lor, Vişinescu murmura nişte nume, dar erau cele ale medicilor menţionaţi de memorialistică: Dumitrescu, Grunberg. După câteva discuţii şi încercări nereuşite de a obţine ceva de la clientul său, avocata s-a dus cu lista către judecătoare. După ce a predat-o, a spus „nu înţelege întrebarea”, afirmaţie care generat dialogul de mai jos.
„Judecătoarea: Dle Vişinescu, o să vă citim aceste nume, să ne spuneţi personal pe cine cunoaşteţi? Lupu Vasile, l-aţi cunoscut? Da sau nu?
Vişinescu. Câteva zile, să vă dau răspunsul.
Judecătoarea: L-aţi cunoscut pe Lupu Vasile, da sau nu? Pe numitul Lupu Vasile l-aţi cunoscut, l-aţi cunoscut pe Lupu Vasile [spunea repetitiv judecătoarea]
Vişinescu: Nu pot să-i prezint.
Judecătoarea: L-aţi cunoscut, da sau nu?
Vişinescu. Vă dau situaţia în toate cazurile. Nu am de unde să ştiu.
Judecătoarea: L-aţi cunoscut pe Lupu Vasile?”
În acest moment, judecătoarea a cerut să se consemneze că inculpatul refuza să răspundă, după care dialogul dintre cei doi a continuat. Legat de acest schimb de replici, merită remarcate câteva aspecte. Răspunsurile lui Vişinescu au fost fără echivoc doar în cazul celor care muriseră. În situaţia celorlalţi, a cerut un răgaz de câteva zile pentru a-şi aminti dacă îi cunoştea sau dacă i-au fost, într-adevăr, subordonaţi. Dorinţa lui nu a coincis însă şi cu cea a instanţei, care dorea soluţionarea cât mai grabnică a acestui aspect inopinat şi care a prelungit un proces ce se dorea încheiat. De asemenea, s-a rezumat la a menţiona că, urmare a relaţiilor dintre el şi cei din listă (şef – subordonat), probabil că îi cunoştea. Avea nevoie însă de un răgaz, doar erau 40 de ani de la acele fapte, după cum a menţionat adesea în timpul dialogului cu judecătoarea. Lupu Vasile nu era însă un ins necunoscut instanţei. La termenul precedent, s-a vorbit frecvent despre acesta. Vişinescu îl cunoştea personal.
„Judecătoarea: Grunberg Iancu. Da sau nu?
Vişinescu: A murit.
Judecătoarea: Dumitrescu Aurel?
Vişinescu: Este mort.
Judecătoarea: Furnică, sublocotenent?
Vişinescu: Nu ştiu.
Judecătoarea: Şerban Ion,
Vişinescu: Nu pot să-i spun. Eu vă spun.
Judecătoarea: Găzdaru Dumitru: L-aţi cunoscut personal?
Vişinescu. Dacă a fost subalternul meu, normal că-i ştiu.
Judecătoarea: A fost subalternul dumneavoastră, Găzdaru Dumitru?
Vişinescu: E atâţia ani. Da.
Judecătoarea: Dănilă Ştefan, cine este?
Vişinescu. Din Râmnicu Sărat. A fost subalternul meu.
Judecătoarea: Walter?
Vişinescu: Da.
Judecătoarea: Răspundeţi la întrebările noastre. Puteţi indica … Bucur Radu.
Vişinescu: Acelaşi lucru. Nu înţeleg.
Judecătoarea: Burlacu Victor?
Vişinescu:repet. Au fost subordonaţii mei, nu pot să-mi aduc aminte după 40 ani. Acelaşi lucru la toţi. V-am spus. Nu ştiu.
Judecătoarea: Ciocârlan Gheorghe.
Vişinescu: Nu pot să-i spun după 40 de ani, după 40 de ani nu pot să răspund.
Judecătoarea: Ciocu Ioan? L-aţi cunoscut?
Vişinescu: Nu
Judecătoarea:Costian Tudor.
[tăcere.]
Vişinescu: Acelaşi lucru pentru toţi.
Judecătoarea: Răspundeţi! Înţeleg că i-aţi cunoscut? Nu? Dănilă Stan.
Vişinescu: Ca nume, da.
Judecătoarea: Dobrin Ioan, subofiţer. Ion Zamfir.”.
În acest moment, îndreptându-mi privirea spre Alexandru Vişinescu, am avut impresia că cel din dreapta mea dobândise aspectul şi caracterul unui vultur pleşuv. Poziţionarea sa era una care permite o astfel de comparaţie: Vişinescu în picioare, puţin aplecat în faţă, cu capul ţinut într-o poziţie de pradă, asemenea unui vultur ce îşi urmărea masa. Cu cele două mâini, ţinea vechea sa pălărie, undeva aproape de genunchi. După o scurtă tăcere, dialogul se reia. Vişinescu va invoca, de câteva ori, acelaşi răspuns: „Pentru toţi, acelaşi lucru”, adică afirma că are nevoie de timp pentru a putea preciza dacă îi cunoştea sau nu.
„Vişinescu: Pentru toţi, acelaşi lucru.
Judecătoarea: Ion Zamfir.
Vişinescu: Nu reţin.
Judecătoarea: Guţă Grigorie. Aşteptăm răspunsul.
Vişinescu: Nu reţin.
Judecătoarea: Huiu Ioan
Vişinescu: Sunt atâţia ani. După 40 ani, nu-mi aduc aminte.
Judecătoarea: Iordăchescu Ion.
Vişinescu: Dacă a fost subalternul meu. Nu ştiu.
Judecătoarea: Mihalache Fănică.
Vişinescu: După 40 de ani, nu pot…
Judecătoarea: L-aţi cunoscut?
Vişinescu: Nu-mi aduc aminte.
Judecătoarea: Militaru Dumitru, l-aţi cunoscut sau nu?
Vişinescu: Normal dacă a fost …
Judecătoarea: Mitrofan Fănică, Mitrofan Fănică. Vă ascult!
Vişinescu: Acelaşi lucru la toţi. Nu pot. Nu am de unde după 40…
Judecătoarea: Necula Ion? L-aţi cunoscut sau nu?
Vişinescu: Nu pot spune. Acelaşi lucru. Nu-l cunosc.
Judecătoarea: Nistor Ion. Nu ştiu.
Judecătoarea: Oroveanu Ion.
Vişinescu Nu ştiu. Da, a fost subalternul.
Judecătoarea: Pais”
Acest nume pare a fi unul familiar pentru Alexandru Vişinescu, care a corectat-o pe judecătoare şi a spus că se numea „Păiş Ion”, nu „Pais”. A oferit şi unele informaţii despre acesta. La Râmnicu Sărat, Păiş se ocupa cu gospodăria. Merită evidenţiat şi, în acest caz, dublul limbaj al foştilor funcţionari ai represiunii comuniste, unul care nu are nimic în comun cu înţelesul lor în „limba naturală”.
„Vişinescu: Păiş Ion. A fost subordonatul meu, a fost cu gospodăria.
Judecătoarea: Papuc Nicolae, Perianu Ion, Rusini Alexandru
Vişinescu: Eu v-am spus, nu îmi aduc aminte.
Judecătoarea: Stan Walter, Stoica Ion, Tabiat Vasile, Burloi Radu, Vrancea Ion.
Vişinescu: Da. Nu ştiu.
Judecătoarea: Vasile Victor.
Vişinescu. Nu ştiu.
Judecătoarea: Vasiliu Ion. Vlăsceanu Nicolae.
Vişinescu: Nu.
Judecătoarea: Voicu Ion, Vulpoi Gheorghe.
Vişinescu: Nu-l ştiu”.
Dintre cei de mai sus, Ion Stoica, fost locţiitor politic la Râmnicu Sărat, a şi fost audiat ca martor la o şedinţă anterioară. Nici Vişinescu, nici instanţa nu păreau să-şi mai amintească acest aspect. La sfârșit, instanţa a reţinut numele următorilor: Găzdaru Dumitru, Dănilă Ştefan, Dănilă Stan, Dobrin Ion, Păiş Ion, Stan Walter, Oroveanu Ion. Procurorul şi avocatul din oficiu au de acord cu citarea lor. De asemenea, şi părţile civile. Doamna Cernea a menţionat că era interesant din punct de vedere al complicităţii acestora. A menţionat că Ioan Huiu îi era cunoscut, asigurând instanţa că se va documenta, iar ulterior o va informa. Un argument că aceştia să fie citaţi ca martori a fost şi următorul, după cum a precizat doamna Cernea: „Inculpatul nu a săvârşit faptele singur.”. Intervenţia judecătoarei a arătat că acest aspect nu are legătură cu speţa de faţă, spunându-i că, în cazul în care doreşte introducerea pe lista acuzaţilor a unor alte persoane, poate sesiza Parchetul. A subliniat că procesul de azi este axat pe obiectul sesizării.
După tot acest schimb de replici, judecătoarea a decis ca, în cazul celor opt persoane, admise de Alexandru Vişinescu ca fiind cunoscute, să se transmită o adresă către Evidenţa Populaţiei, pentru a se afla dacă mai trăiesc sau nu. În timp ce se pregătea să dea citire şi altor hotărâri, bărbatul de lângă Vişinescu, mult mai tânăr şi mai solid, în vârstă de aproximativ 60 de ani, s-a ridicat. Dorinţa lui era de a lua cuvântul. Întrebat de judecătoare cine este, acesta a răspuns că era un fost subordonat al lui Vişinescu din 1972. Judecătoarea a afirmat că mărturia lui nu are legătură cu dosarul, poate doar ca „martor în circumstanţiere”. Întrebată dacă acceptă citarea acestuia ca „martor în circumstanţiere”, avocata a spus că se va consulta cu clientul ei. Numele acestui fost subordonat era Busner Gheorghe. Din cele declarate de el, în 1972, după ce a terminat Şcoala de ofiţeri, a fost repartizat la Jilava. Aici l-a cunoscut pe Alexandru Vişinescu. Rezolvată şi enigma acestui nou partener al lui Vişinescu, judecătoarea l-a întrebat pe inculpat: „D-le Vişinescu, doriţi să daţi declaraţie?”. Răspunsul a fost scurt şi tranşat: „NU!”.
