În istoria românească, aşa-numită divizie „Tudor Vladimirescu” poate fi numită divizia Cominternului. A fost înfiinţată, cu aprobarea expresă a Comitetului de Stal al Apărării, organismul suprem din URSS în anii războiului, prezidat de Stalin.
Pe lângă ofiţerii si soldaţii care au acceptat să lupte de partea Armatei Roşii, existau comisarii politici, între care Ana Pauker, Vasile Luca, Petre Borilă, Dumitru Petrescu, Gheorghe Stoica, Mihai Burcă, Constantin Doncea, Dumitru Coliu, Ion Rab, Vanda Nicolschi şi Valter Roman. Toţi aceştia aveau să contribuie, impreuna cu ofiterii romani deveniti mercenari sovietici, intre care Nicolae Cambrea, în chip decisiv şi nefast la satelizarea României şi la marile epurări din Armata Română după 1945 şi, mai ales, sub domnia lui Emil Bodnăraş, după 1947. Coliu si Vanda Nicolschi au condus Ministerul Controlului de Stat, un organism represiv despre care s-a scris prea putin.
Faptul că tot mai vocalul ambasador Oleg Malginov (care ne-a gratulat pe politologul Marius Stan şi pe mine cu insulte pe drept cuvânt condamnate într-un admirabil comunicat de Monica Macovei) dă lecţii despre cum trebuie românii să-şi amintească cel de-a doilea război mondial este de-acum o depăşire a ceea ce ar trebui să definească cu maximă claritate limitele intruziunii în treburile interne ale unui stat suveran, membru în UE şi NATO.
Iar faptul că MApN pune o poză cu soldaţi şi ofiţeri din acea divizie pe pagină oficială de Facebook este de-a dreptul năucitor.
Nu putem să nu ne întrebăm care sunt azi priorităţile politicii externe româneşti? E nevoie de aceste reverenţe scandaloase, in fapt abdicări simbolice la presiunile ruseşti? Este cazul să celebrăm prin auto-umilire amnezică, o divizie a capitulării în faţă colosului sovietic formată cu luni de zile înainte de schimbarea de alianţe din august 1944? Repet, nu după, ci inainte de 23 august 1944. Au auzit cei de la MApN despre ce-a însemnat captivitatea sovietică pentru mii şi mii de soldaţi şi ofiţeri români? Chiar este nevoie să siluim istoria şi să schilodim adevărul? De ce?
Recomandare de lectura:
„De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte şi pe toţi împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă… prin calitatea nu doar umană, ci şi intelectuală [a autorului]… Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică… reprezintă, după ştiinţa noastră, primul document de o atare amploare asupra soldaţilor şi ofiţerilor români prizonieri de război în Uniunea Sovietică. …Pe lângă talent (deoarece are şi talent literar), ţinută, demnitate, curaj… Radu Mărculescu are şi o memorie stăpână pe timp. Graţie ei, zeci şi zeci de nume pierdute în anonimat redevin acum ceea ce au fost: personaje istorice.“ (Monica LOVINESCU, România literară, 11 aprilie 2001)
