Eram în anul doi și făceam practica industrială la FEPER. Pe platforma Pipera se ajungea destul de complicat; metroul nu era încă gata, din Regie schimbam vreo două tramvaie. În fine, gașca veselă ajungea în secție într-un târziu; angajații de acolo erau cam nedumeriți pentru că nu prea știau la ce să ne folosească, drept pentru care mai mult îi încurcam. În secție se producea celebrul, pe atunci, „Junior” : tocmai se avansase de la cele cu intel 8080 la cele cu Z80. Noi însă eram în anul doi, nu ajunseserăm încă la cursul de „Circuite Digitale”; știam destule lucruri din cărțile pe care le citeam, pentru că febra computerelor ajunsese chiar și în Bucureștiul cel izolat de lumea exterioară.
La unul din birouri dibuiesc singurele lucruri interesante din întregul atelier: inginerul George are un banc de lucru la care pune în funcțiune plăcile venite din secția de lipire.
Programul inginerului George este simplu: în prima oră pune în funcțiune cele câteva plăci. Este rapid și se vede că știe ce face. Ultima placă rămâne în bancul de probe; pe ea inginerul pornește un Tetris și restul zilei nu mai poți vedea decât blocurile geometrice căzând de parcă însuși calculatorul le-ar aranja la locurile lor.
Ca să scape de noi, ne pun în funcțiune un „Junior” la birourile din spate. Angajații au o grămadă de discuri cu tot felul de jocuri. Cel mai de succes este „Găina”; „joc realizat de programatorii centrului de calcul Brăila cu totul în afara orelor de program”. De fapt mai amuzante decât jocul sunt comentariile și micile detalii ale decorului. Îmi mai amintesc și acum „du-te băi și bea o bere, poate o să prinzi putere!” care apărea de câte ori nu reușeai să termini nivelul.
Muncitorii povestesc despre plotterul Pif-01 ( parcă așa se chema) și cum documentația lui s-a „rătăcit” dintr-un port spaniol tocmai la Constanța. Teoretic FEPER ar trebui să producă echipamente periferice, doar că a început să producă și computere.
De fapt toată lumea din Electronică visează la computere. Colegul meu Calu a început să producă în camera lui de cămin „Cobra”. Le asamblează și le vinde. Plăcile sunt produse pentru o fabrică din Brașov care a reușit un artificiu interesant: un computer cu dublă compatibilitate: CP/M și Sinclair Spectrum. CP/M este leaderul sistemelor de operare „enterprise” iar „Sinclair Spectrum” este celebrul concept al Home Computerelor; în România se produc deja vreo trei variante de clone, poate mai multe ( Electronica nu începuse încă) : HC 85 , Cobra și „Mărăcineanu”. Acesta din urmă cred că era produs pentru un proiect al armatei, schemele apar într-o carte semnată de inginerul de la care își ia numele neoficial.
Piesele nu se vând în magazin. Dealtfel, chiar dacă s-ar vinde, un tranzistor costă 50 de lei, deși se fabrică la prețul de ordinul a 10 bani. Există însă un fel de dealeri: în anii ’80 în Regie nu se vând droguri ci componente electronice. Reușesc să pun mâna pe o placă de „Mărăcineanu” ; după un scurt boot reușit placa se strică. Se pare că sursa mea improvizată de 5 V s-a defectat.
Între timp colegul Calu trece la producția de serie: are chiar și un caiet de urmărire a calității în care își notează fiecare defect. Unele integrate rusești nu prea sunt de calitate. Are însă concurență, despre care vorbește cu dispreț: Alex lucrează cu studente de la Arhitectură: îți dai seama ce calitate au lipiturile, îmi zice.
Plăcile care se vând în Regie au mici defecte, de obicei scurtcircuite sau găuri metalizate prost. Așa că se măsoară atent fiecare traseu înainte de a se lipi componentele. Colegul meu Andei are o idee genială: o foiță de staniol sub placă și practic trebuie să verifici doar una din fețe. Iar multimetrul pe care tocmai mi l-am construit măsoară neobișnuit de precis rezistențele de ordinul ohmilor: așa îți dai seama cât de departe ești de scurtcircuitul respectiv.
Chiar și așa, după lipirea componentelor rareori computerul pornește din prima. Sculele de depanare sunt două: sonda TTL ( un circuit simplu cu led-uri care arată nivelele logice 0 și 1 ; cu un pic de experiență devine o sculă redutabilă) și … televizorul. Nu avem osciloscoape, dar un semnal periodic pe intrarea unui televizor Sport produce niște dungi pe ecran. „Stiind că baleiajul vertical are 50 Hz și cel orizontal 16kHZ, să se deducă frecvența semnalului din forma dungilor”. Simplu, nu?
Tot încercând să repar placa de „Mărăcineanu” ajung specialist în depanare (placa însă ajunge după ceva veme la gunoi). Abia peste vreun an îmi cumpăr un set de „Cobra” ; acum însă știu multe și mă încumet chiar la unele modificări minore în schemă, așa că în sfârșit am primul meu calculator.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
