Circulă o nouă directivă în universitatea românească. Cu toții am fost puși să ne calculăm indicele Hirsch pe Thomson-Reuters, Scopus și Google Scholar.
Voi vorbi pe scurt despre absurditatea demersului. Ca să nu fiu acuzat de necinste, mă folosesc pe mine însumi pe post de cobai.
După ce mi-am calculat indicele Hirsch (2 pe Google Scholar, 1 pe Scopus și Thomson-Reuters), m-am cam îngrijorat (fig. 1). Mă așteptam să stau mai bine, cu 8 studii în reviste ISI occidentale (pe lângă altele 20) și mai multe citări de care aveam cunoștință în reviste ISI precum Scriptorium, Vivarium, Medium Aevum sau Anglo-Saxon England, bașca altele prin cărți publicate la edituri academice de prestigiu precum Brill, Rodopi, Brepols sau De Gruyter.
(Fig. 1: Indice h Adrian Papahagi pe Scopus)
Am observat pentru început că niciunul dintre aceste motoare de căutare nu găsește toate citările. Unele, identificate aici, nu apar dincolo, și invers. Majoritatea nu apar deloc. Ca să nu mai vorbim că, dacă publici în franceză, italiană, spaniolă, sau germană, ești practic invizibil (norocul meu că sunt anglist).
Am început, firește, să mă compar cu alți colegi umaniști pe care-i știam vrednici, din diverse universități românești: pe Scopus și Thomson-Reuters, majoritatea au indicele 0, sau în cel mai bun caz 1. Rar întâlnești câte un 2. Mi-am zis că așa suntem noi, românii, mai marginali, chiar și când publicăm la Oxford, Paris, Milano sau Londra și am început să mă compar cu personalități străine din domeniul meu, filologia medievală. Cu toții aveau indici între 0 și 2. Măi, să fie!
L-am căutat, de pildă, pe Daniel Donoghue, profesor de engleză veche (specialitatea mea) la Harvard, universitatea nr. 1 sau 2 în toate clasamentele mondiale, om la sfârșit de carieră, cu salariu imens, fonduri de cercetare generoase și acces la cea mai bună bibliotecă universitară imaginabilă.
Rezultat: 6 citări, indice Hirsch 2 pe Scopus (versus eu, 2 citări, indice Hirsch 1) – fig. 2.
(Fig. 2: Indice h Prof. Daniel Donoghue, Harvard, pe Scopus)
„Măi, să fie”, îmi spun din nou. Repet căutarea cu Andy Orchard, Bosworth and Rawlinson Professor of Anglo-Saxon la Oxford: tot cam așa.
Până când m-am gândit să verific cum stă unul dintre cei mai celebri medieviști, creator de școală în semiotică, autor de cărți de succes, la sfârșit de carieră, profesor la Bologna, cea mai veche universitate din lume: Umberto Eco. Ei bine, și Eco are indicele Hirsch 2. Mai puțin, probabil, decât mulți chimiști sau informaticieni la început de carieră.
Domnule ministru al Educației, lăsați glumele proaste! Cel puțin pentru științele umane, indicele Hirsch este irelevant. Tot demersul inițiat de Minister este încă o formă fără fond, un exercițiu steril pornit de niște birocrați care nu și-au pus înainte întrebările fundamentale privind relevanța acestuia.
Motoarele Thomson-Reuters, Google Scholar și Scopus sunt calibrate mai ales pe științele exacte, ignorând cu grație citări pertinente în reviste umanistice ilustre. Din păcate, deși știu că mulți și-ar dori acest lucru, nu putem reduce lumea academică la chimiști sau biologi.
Ca simplu exemplu, cel mai mare indice h5 al unei reviste umanistice este 38, față de cel mai mare indice h5 al unei reviste de științe exacte, care este 355. Ca să nu mai vorbim că indicele h5 cel mai înalt al unei reviste în limba franceză este 15 (în domeniul biotehnologiei – cele umaniste au mult mai puțin). Ce să facă un italienist specializat în Dante: să publice în reviste americane de biologie pentru a fi citat?
