Istoria se repetă doar aparent, scria Karl Marx, ceea ce prima oară e tragedie, a doua oară e farsă. Dar poate fi o farsă grotescă, sângeroasă, abjectă, adăugăm noi. Andrei Lugovoi, ofițer FSB și asasinul lui Alexander Litvinenko, a fost decorat de Vladimir Putin pentru “energica sa activitate legislativă”. O carte a lui Jorge Semprún se cheamă “A doua moarte a lui Ramón Mercader”. Asistăm acum la a doua sa viață. Cu diferența că întâiul Mercader, personajul formidabilului roman “Omul care iubea câinii” al cubanezului Leonardo Padura, era unul din iluminații Cominternului, era un posedat, un true believer. Cel de-al doilea, asasinul lui Litvinenko, este un mercenar, un operator, un gangster care servește famiglia Putin.
Acel Ramón Mercader a fost comunistul spaniol care l-a ucis pe Lev Davidovici Troțki cu o lovitură de piolet (ice pick) în cap, pe 21 august 1940, la Coyoacán, în Mexic. A făcut-o la ordinul lui Stalin, transmis prin colonelul NKVD Leonid Eitingon și prin mama sa, agenta sovietică și exaltată comunistă, Caridad Mercader, amanta lui Eitingon. Caridat l-a adorat pe Stalin, a fost gata să -si sacrifice propriul fiu pentru “mareata cauza”.
Când au văzut că Mercader nu vine, cei doi, care îl așteptau la colțul străzii, au înțeles că ordinul fusese îndeplinit, nu mai era nevoie de riscuri suplimentare. Contau, pe bună dreptate, pe tăcerea acestuia. Oficial, în Pravda, s-a scris că asasinul era un troțkist dezamăgit. Știrea avea doar câteva rânduri, se vorbea de moartea “dușmanului poporului” L. D. Troțki.
Mercader a primit o sentință de 20 de ani de temniță (Mexicul nu are pedeapsa capitală), i-a ispășit și a fost eliberat în 1960. Se spune că în primăvara anului 1956, când gardienii i-au dat să citească “Raportul Secret” al lui Nikita Hrușciov, a albit. A ajuns în URSS în 1961, a fost decorat, într-o ceremonie secretă, cu distincția “Erou al Uniunii Sovietice” (cea mai înaltă posibilă). Medalia i-a fost înmânată de președintele din epocă al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Leonid Ilici Brejnev. Liderul PCUS era Nikita Sergheevici Hrușciov, cel care denunțase cultul lui Stalin, și pe care Brejnev avea să-l înlocuiască în fruntea partidului lui Lenin în octombrie 1964. Din romantismul originar, în chip pervers manipulat de Stalin și oamenii săi, inclusiv un Santiago Carrillo, liderul Partidului Comunist Spaniol, nu a rămas decât atracția alcoolului, gustul de cenușă al iluziilor trădate și pasiunea pentru câini. “Eroul” comunismului global a plecat din URSS în Cuba, a murit pe “insula Revoluției”, martor la ceea ce regretatul sociolog Irving Louis Horowitz a numit stalinizarea Revoluției Cubane.
Alexander Litvinenko l-a sfidat pe cel pe care îl numim țarul Putka (așa i se spunea lui Putin în liceu, la Leningrad, de către colegii exasperați de apucăturile sale de bully). A dezvăluit criminalitatea autocrației cleptocratice de la Kremlin. A fost considerat un trădător. A fost otrăvit cu o substanță creată în laboratoarele morții din KGB-ul rebotezat FSB. Pasiunea cekiștilor pentru otrăvuri e știută. Am scris noi doi aici despre Genrikh Iagoda, șeful poliției secrete (OGPU) în anii ’30, farmacist de profesie, colecționar de rafinate toapsecuri. Cel care a aplicat ordinul Kremlinului a fost Lugovoi. Similitudinea cu modul în care Stalin și urmașii săi l-au răsplătit pe Mercader nu poate scăpa celor care cunosc tenebroasa istorie a bolșevismului etern.
