Jelio Jelev era un om de o discretie proverbiala. Era, cum se spune, self-effacing, refuza baile de multimi si panegiricele. A tinut piept regimului terorist al lui Todor Jivkov, a scris texte care sfidau totalitarismele de orice culoare. Dictatura a raspuns interzicandu-i dreptul la semnatura si tinandu-l sub urmarire permanenta. A fost hartuit si calomniat. A fost unul dintre cei care au salvat onoarea intelectualilor bulgari atunci cand multi se prosternau si ridicau statuie unui tiran inept.
Dupa naruirea regimului comunist, Jelev a ajuns liderul unei coalitii de partide si miscari democratice, a devenit presedintele tarii. A sustinut statul de drept si a denuntat neo-comunismul. Resapati, dar fideli traditiilor lor antiliberale si anti-democratice, comunistii l-au atacat si l-au sabotat cat le-a stat in puteri. Jelio Jelev a continuat sa lupte pentru valorile in care a crezut. Nu-si facea iluzii despre spinosul drum spre democratie, dar refuza sa cada intr-un negru pesimism.
Lucram la o carte despre destinele disidentilor in lumea post-comunista. Ne gandim la unii precum Vaclav Havel, Gabor Demszky, Jacek Kuron, Karol Modzelewski, Zbigniew Bujak, Vytautas Landsbergis, Gyorgy Konrad, Miklos Haraszti, Jelio Jelev, care au ramas loiali filosofiei disidente a libertatii, universului sau etic si valorilor societatii deschise.
Dar ne gandim si la altii care, asemeni unui Mihailo Markovic in Serbia, fost disident neo-marxist din grupul "Praxis", persecutat sub Tito, a devenit ideolog al regimului populist si sovin al lui Slobodan Milosevic. Ne gandim si la altii care au ajuns sa disemineze tot felul de teze nationaliste, asociindu-se cu criptofascistii ori chiar cu neo-fascistii. Mostenirea lui Jelio Jelev este una nobila si trebuie recunoscuta drept parte a tot ceea ce inseamna lupta pentru demnitate si onoare.
Citeste mai mult si comenteaza pe Contributors.ro
