Dacă s-ar face Partidul Facebook, pe cine ați alege președinte? Și dacă ați alege un președinte, ați fi de acord să fie ales prin vot electronic de la cafenea, de pe mobil, de acasă, de pe laptopul de la birou, între orele 17 și 19, în ultima zi din prima săptămână din luna martie? Dar numele ministrilor facebook, care vor forma cabinetul în 2016, ați fi de acord să fie validate de toți membrii partidului tot prin vot electronic? Ați fi de acord să primească posturi în deconcentrate cei care au cele mai multe ”share&like” la postări?
Ați avea mai mare încredere într-o clasă politică generată online decât în cea pe care o disprețuim acum și care este produsul găleților și miș-mașurilor din offline?
De fapt, am început așa abrupt, pentru că voiam să vorbesc despre reprezentativitatea clasei politice actuale. Două partide dominante, PSD și PNL, au scos la vot, în 2 noiembrie, 6,6 milioane de cetățeni. Restul partidelor și candidaților independenți au mai adus aproximativ 3 milioane. În turul al doilea, peste cele 6, 6 milioane de votanți, au mai venit 5 milioane, unii dintre ei foarte furioși. Asta arată că șansele ca, în viitorul apropiat, scena politică să fie polarizată, după fuziunea între PNL și PDL, sunt destul de mici. Există un potențial cuprins între 3 și 5 milioane de români pe care cele două partide mari, PSD și PNL, nu îl pot scoate din case la urne.
Dar cine ar putea valorifica acest potențial și mai ales cum? Poate fi un singur partid sau mai multe partide.
În primul rând, ar trebui să ne referim la partidele deja existente, care sunt la limita pragului electoral sau care nu s-au apropiat niciodată de acest prag. Ele sunt semnificative, însă, pentru că au reușit, printr-o combinatorică politică, să își creeze grup parlamentar sau să dispună de un număr de parlamentari prin care pot bascula majoritățile existente.
Voi analiza aici PPDD, UNPR, PC, PLR și PMP.
PPDD se dovedește deja o ficțiune parlamentară. Partidul se află în disoluție după dezmembrarea sa progresivă începută de la scorul de 12%. Principalii beneficiari au fost PSD și UNPR. Șansele ca partidul să fie revigorat sunt minime, în condițiile în care a fost creat în jurul unui post de televiziune desființat și al unui patron media, abil, dar cu probleme majore în justiție. Partid fără o ideologie, cu un program electoral fantasmagoric, cu șanse de realizare la fel de mari ca cele de a o găsi pe Elodia.
UNPR și PC au fost doi aliați de nădejde ai PSD la alegerile parlamentare din 2012, sub încăpătoarea umbrelă a defunctului USL. Atât UNPR, cât și PC fac parte încă din actuala majoritate guvernamentală. UNPR s-a definit ca un partid de centru-stânga, dar a servit și majorității de dreapta din perioada 2010-2012. Ambele partide și-au negociat cote bune din plăcinta socialisto-liberală și, în plus, UNPR și-a sporit zestrea prin atragerea de parlamentari migratori, în special de la PPDD. PC se confruntă cu grave probleme interne, după sentința definitivă primită de președintele fondator al partidului. Conflictul dintre loialii lui Voiculescu și actualul președinte ales al partidului a devenit unul deschis.
Aparent niciunul din cele două partide nu poate capitaliza suficient pe propriile picioare, așa încât să treacă pragul parlamentar. În plus, teama că o altă majoritate parlamentară în jurul PNL s-ar putea forma, acum sau după alegerile parlamentare din 2016, îi obligă pe șefii celor două partide să ia în calcul rebranduiri sau chiar fuziuni și alianțe.
PC se apropie de PLR, deocamdată o fantomă juridică construită în jurul figurii lui Tăriceanu. UNPR s-ar putea apropia de PMP, tot în perspectiva unei repoziționări, mai aproape de centru-dreapta. UNPR și PC își construiesc în pași mici, dar fermi, o nouă identitate care să-i împingă mai aproape de o majoritate parlamentară în jurul partidului lui Klaus Iohannis și cât mai departe de un PSD nesigur, care dă semne de implozie.
Dacă privim cu atenție ,înțelegem ușor că toate partidele mici existente se luptă cu orice mijloace pentru spargerea polarizării între cei doi actori mari, PSD și PNL. Dar pentru asta e nevoie de voturi la viitoarele alegeri. Puțin probabil ca PSD sau PNL să se îndrepte spre alianțe pre-electorale în perspectiva parlamentarelor din 2016. Vor reuși însă acești actori liliputani, dar învechiți în alianțe de conjunctură, să rupă o bucată din cele 3-5 milioane de voturi pe care PSD și PNL pot spera cu greu să le atragă? PC-PLR ar avea nevoie de aproximativ 0,5 milioane de voturi, UNPR-PMP tot pe acolo, pentru a fi sigure că pot balansa viitoarea majoritate parlamentară.
Anul 2015 ne va da o imagine despre reconfigurările puse la cale de actorii parlamentari fără tracțiune și relevanță. Pentru că, la rândul lor, sunt amenințați de partide noi, neînființate încă, care promit figuri mai proaspete și o agendă mai apropiată de suplimentul magic al prezidențialelor (3-5 milioane de alegători offstream).
Aici avem deja câteva inițiative care se pot dovedi interesante: partidul de stânga pus la cale de Sebastian Ghiță, partidul promis de Monica Macovei în campania electorală de la prezidențiale și inițiativa lui Nicușor Dan, un actor local relevant la alegerile locale din 2012 pentru funcția de Primar General al Capitalei (aproximativ 9% din opțiuni). Alte două inițiative, cu șanse mai mici de succes, sunt cele anunțate deja de tandemul Geoană-Vanghelie și Bogdan Diaconu, ambele încercând să rupă bucăți din electoratul PSD, doar că a doua exploatează mai degrabă filonul naționalist.
Să remarcăm, înainte de orice, că un nou partid va fi greu de înființat în condițiile în care cei doi mari jucători au ambiții de a polariza scena politică. Piedicile formale care pot fi puse în calea constituirii unor noi formațiuni politice sunt, mai ales, contestările repetate în justiție. Prin asemenea subterfugii, la îndemâna cunoscătorilor, înființarea unui nou partid poate depăși 12 luni.
Să mai remarcăm faptul că orice partid de centru-dreapta va rupe, fără doar și poate, din actualul electorat al PNL, pe când un nou partid de stânga, care promovează o agendă a stângii moderne, are un potențial electoral independent de voturile PSD.
Va putea mogulul media, Sebastian Ghiță, să construiască acel partid care să reprezinte electoratul tinerilor educați din mediul urban și care este mai apropiat de ceea ce în țările Occidentale definește ”centru-stânga”? Va aduna acest partid voci credibile, care să vorbească direct și apăsat despre separarea Statului de Biserica Ortodoxă, despre parteneriate civile între persoane de aceleași sex, despre dezincriminarea consumului de droguri și alte asemenea teme devenite din ce în ce mai populare în anumite segmente ale populației?
Paradoxul este că o parte a acestui electorat a fost atras de candidata Monica Macovei în primul tur al alegerilor prezidențiale, iar o altă parte, chiar mai mare, s-a mobilizat în al doilea tur de scrutin împotriva candidatului PSD. Oricât de puțin naturală pare opțiunea lor pentru un candidat auto-declarat de centru-dreapta, va și mai stranie o mobilizare în jurul unui apropiat al PSD, personaj altfel extrem de controversat prin modul în care și-a construit imperiul financiar.
Chiar și așa, importanța acestei noi construcții de stânga este vitală pentru PSD, dacă vrea să evite izolarea pe termen mediu și lung.
Dar și pentru Monica Macovei va fi o adevărată provocare construcția unui nou partid. Dezamăgiții de fuziunea PNL-PDL pot reprezenta o țintă, dezamăgiții de evoluția PMP ar putea fi un alt target, dar, cum spuneam mai sus, n-ar trebui să ne surprindă nici o acumulare de simpatizanți ai stângii moderne, în condițiile în care niciun partid nu va reuși să îi reprezinte. Problemele sunt însă multiple. Macovei se dovedește mai degrabă un simbol, decât un lider, iar un partid are nevoie de lideri, spre deosebire de o organizație neguvernamentală, care poate fi foarte populară și când e ridicată în jurul unor simboluri. De asemenea, un partid nu poate fi condus de la Bruxelles sau Strasbourg, oricât de mare ar fi disponibilitatea liderului spre mobilitate.
Macovei are însă câteva atuuri, care nu vor putea fi ignorate pe scena politică. În primul rând, tenacitatea și consecvența, destul de rare la clasa politică actuală. În al doilea rând, discursul orientat mai mult spre valori și principii și mai puțin spre combinatorica politică, un fapt, iarăși, destul de neobișnuit la liderii politici români. De asemenea, Macovei are un ascendent asupra actualului președinte, prin susținerea acordată în al doilea tur de scrutin, în schimbul susținerii unei agende care are în prim plan chiar liberalizarea vieții politice.
În ce îl privește pe Nicușor Dan, ambițiile acestuia, deși par mai modeste, pot produce unde șoc pe scena politică în scrutinul local din capitală. Vehiculul pe care vrea să îl construiască este mai curând destinat tractării unei liste de consilieri generali. De unul singur, Nicușor Dan a reușit un remarcabil 9% la alegerile din 2012, dar, neavând un partid în spate, a ocupat doar o funcție de consilier general.
Celelalte două tentative pornite din PSD sunt mai degrabă acțiuni de căpușare a agregatului social-democrat, care, chiar dacă nu vor trece pragul electoral, vor submina, la rândul lor, planurile de polarizare a vieții politice din România.
Deși nu pare, succesul noilor întreprinderi politice depinde cu siguranță de modul în care Klaus Iohannis va alege să își exercite mandatul. Deocamdată, din ceea ce se vede, Iohannis se distanțează de jocul partidelor mari și pare puțin interesat în a umple prăpastia care le desparte de societate. În aceste condiții, este de așteptat ca noile inițiative să preia acest rol. Paradoxal, cu cât Iohannis va fi mai detașat și inactiv, cu atât cresc șansele partidelor noi de a rupe din potențialul electoral de 3-5 milioane în perspectiva alegerilor parlamentare. Dacă Iohannis va alege să se implice mai mult și să ajute la polarizarea PSD-PNL, atunci șansele noilor costrucții sunt mult mai mici.
