Dacă în prima parte am încercat să arăt care sunt provocările pentru principalul partid de opoziție, în această secvență voi încerca să analizez un alt potențial opozant al actualei majorități. Este vorba de Traian Băsescu, președintele care a terminat zece ani de mandat pe 21 decembrie.
Mai întâi aș vrea să vă spun o istorioară. În 1999 eram membru al unui board al Fundației Soros care se ocupa de Barometrul de Opinie Publică, o cercetare sociologică destul de comprehensivă, realizată periodic, în care am introdus și o întrebare mai puțin obișnuită la acea vreme. Erau întrebați românii care este șeful de stat care a făcut cel mai mult bine României, dar și președintele care a făcut cel mai mult rău României. Previzibil poate pentru unii, Ceaușescu era cel mai iubit, iar președintele în funcție, încă, Emil Constantinescu, cel mai hulit. Sigur că rezultatele trebuiau interpretate dintr-o perspectivă emoțională. Ne aflam într-o perioadă de hiperinflație, după câteva măsuri nepopulare de restructurare a unor mari companii de stat, cu o coaliție la guvernare extrem de incoerentă, după câteva decizii de politică externă și de securitate șocante la acel moment (acordul de a pune la dispoziția NATO aeroportul din Timișoara pentru bombardarea trupelor sârbe ale lui Miloșevici). Să mai arăt aici, pentru a avea o idee completă a stării generale de spirit a românilor, și că, un an mai târziu, Corneliu Vadim Tudor, un exponent al nostalgicilor comuniști, era aproape să câștige alegerile prezidențiale.
Ei, bine, 14 ani mai târziu, un alt președinte își epuizează cele două mandate permise de Constituție. Un sondaj publicat recent arată că 30% dintre români îl consideră pe Traian Băsescu cel mai bun președinte al României după 1989. Pe locurile următoare, în ordine, vin Iliescu și Constantinescu. Aceste rezultate arată că Traian Băsescu are o bază solidă pentru a spera să rămână o voce puternică pe scena publică din România, spre deosebire de ceilalți doi foști președinți, extrem de contestați în timpul mandatului și la terminarea lui. Cifrele sunt însă înșelătoare. Traian Băsescu era puternic atunci când conducea o instituție și putea influența curentele de opinie sau avea pârghii să controleze deciziile altor instituții.
Pentru a rămâne jucător, Traian Băsescu are nevoie de un vehicul politic, asta dacă își dorește să fie mai mult decât un ”înțelept” al societății, loc pe care îl are asigurat doar prin experiența și realizările din cele două mandate. Fără un partid pe care să îl controleze, măcar din punct de vedere strategic, dacă nu și managerial, e greu de crezut că fostul șef de stat ar putea să mai facă lucrurile să se întâmple. Poate fi el însuși un rezervor de idei și recomandări, poate aprinde speranțe și inflama stări de spirit, dar nu poate produce efecte directe.
Cum PDL nu mai există din punct de vedere juridic, topindu-se în noul PNL, alături de foști adversari ai lui Traian Băsescu, iar PSD nu poate fi o opțiune pentru un președinte declarat de centru-dreapta, mai sunt doar două variante posibile: Partidul Mișcarea Populară sau un alt partid nou. Realist vorbind, este puțin probabil să se angreneze într-o nouă construcție politică, odată ce a pariat deja pe un partid ”de altă factură”, PMP, care, fără îndoială, a dezamăgit prin performanțele sale electorale.
Așadar, e PMP sau nimic. Întrebarea rămâne care PMP?
Partidul Mișcarea Populară s-a născut în anul 2013, ca o tentativă de a absorbi energiile noi ale societății civile, dezamăgite de întreaga clasa politică. Pe lângă figuri noi, care nu mai fuseseră înregimentate politic, partidul a atras și foști membri ai PDL (și nu numai), ceva mai hârșiți în politica de cotloane a ultimilor 25 de ani. Un asemenea cocktail, pe care l-am mai văzut în timp și la alte partide, în strădania lor de se primeni, a intrat repede în contrast cu așteptările de pe scena publică. Adevărul e că o majoritate, chiar și relativă, a românilor, nu mai vrea jumătăți de măsură, nu mai vrea camuflaje ieftine și surogate.
Adevărata cădere a PMP a fost marcată de venirea Elenei Udrea, mai întâi ca simplu (dar vizibil influent) membru, apoi ca președintă aleasă a partidului. Ca personaj politic, Elena Udrea n-a demonstrat decât o ambiție ieșită din comun. S-a dovedit o devoratoare de notorietate chiar cu prețul stridenței, care subordonează orice obiectiv politic propriului narcisisim. În plus, fagocitează orice resursă politică pe care și-o aproprie . Nu există alte calități care să o recomande ca lider politic. Dimpotrivă, Elena Udrea este exact opusul a ceea ce ar trebui să fie un lider politic. Prezența ei în fruntea PMP a alungat oameni, în loc să adune simpatizanți. Rolul său dizolvant a fost atât de pregnant, încât efortul mediatic gigantic nu a putut să acopere semnele disoluției.
Semnul egalității între Elena Udrea și PMP a pecetluit soarta partidului în anul electoral 2014: 6,2% la europarlamentare (cu Udrea cap de afiș) și 5,1% la prezidențiale. Nici banii cheltuiți pe promovarea electorală, nici prezența mediatică sufocantă, nici chiar susținerea fără echivoc a Președintelui României, nu au putut compensa gravitația uriașă a unui personaj politic lipsit de anvergură, dar plin de controverse prin legăturile dubioase în tot spectrul politic, dar și în mediul de afaceri. În raport cu resursele puse în joc, performanța electorală poate fi catalogată, fără emoția de a greși, drept catastrofală. O simplă comparație probatorie – Monica Macovei a obținut un scor apropiat la prezidențiale, cu o campanie în care raportul resurselor a fost, fără prea multă exagerare, cam de 1 la 100.
În aceste condiții, șansele lui Traian Băsescu de a ridica PMP din zona nerelevanței spre un scor apropiat de potențialul electoral propriu (25-30%) sunt egale cu șansele unui atlet de a ridica în spate un elefant. De altfel, legăturile Elenei Udrea cu diverse personaje aflate acum în arest au devenit tot mai notorii în ultimele luni. Un document recent publicat, aparținând DNA, arată că doamna Udrea ar putea fi direct implicată în câteva operațiuni dubioase cercetate acum de organele judiciare.
Traian Băsescu nu este un naiv. Știe foarte bine că numărul celor care îl acceptă și ar susține un partid moșit de el este de trei-patru ori mai mare decât numărul celor care acceptă un tandem Traian Băsescu-Elena Udrea. Electoratul pe care îl vizează PMP adună oameni extrem de autonomi în decizie și cu exigențe foarte ridicate. Cu greu a reușit Monica Macovei să mobilizeze o parte din acest electorat. O altă parte a ieșit în al doilea tur de scrutin, motivată mai ales de acumularea unor abuzuri fără precedent ale PSD și ale candidatului Victor Ponta.
Un PMP fără Elena Udrea, păstorit de Traian Băsescu, are șanse să facă o mare surpriză la alegerile din 2016. Aș spune chiar mai mult decât atât – un tandem Traian Băsescu-Monica Macovei, sub umbrela PMP, ar putea să facă ravagii în clasa politică în următorii doi ani. Dar, desigur, acesta nu este decât un scenariu posibil. Animozitățile dintre cei doi, apărute mai ales după episodul numirii procurorilor din 2013, au instalat deja o răceală care nu poate fi depășită decât prin pragmatism politic și viziune pe termen lung.Paradoxal, nici Macovei și nici Băsescu nu sunt lipsiți de aceste două calități. Rămâne de văzut în ce măsură reactivarea lor ar putea duce la o nouă apropiere.
Pentru a reveni în glorie, Traian Băsescu nu are nevoie decât de două sau trei luni de tăcere. Absența sa va da și mai mult relief unei clase politice lipsite de viziune, incapabile să definească direcțiile majore ale societății. Observatorii avizați ai scenei politice văd deja tendința partidelor de a se replia, după groaza pe care a stârnit-o valul civic mobilizat în 16 noiembrie. Cine îi știe bine pe oamenii politici de la noi cunoaște mecanismele prin care se feresc de curentele populare. Simulezi interesul și empatizezi cu emoția poporului în primele zile, faci niște gesturi spectaculoase care vin în întâmpinarea curentului, adaugi ușoare bemoluri și diezuri la vechiul discurs, după care revii în siguranță la matcă.
În absența unei mize directe, așa cum a fost al doilea tur al alegerilor prezidențiale, ”valul facebook”, într-o sensibilă diminuare, nu poate fi reactivat decât de personaje cu voce puternică, cu valoare simbolică, așa cum sunt Traian Băsescu și Monica Macovei. De asemenea, energia trebuie ”vărsată” într-un recipient politic și trebuie canalizată în câteva teme esențiale. Traian Băsescu are avantajul că nu vorbește pentru prima oară despre ele. Votul prin corespondență, reducerea numărului de parlamentari, liberalizarea pieței politice, revizuirea Constituției, reorganizarea administrativ-teritorială, o nouă lege a sănătății sunt câteva din aceste teme. Dacă nu există nicio voce credibilă care poate capitaliza pe aceste teme, ele vor fi magistral ”omorâte” de actualele partide parlamentare. Fiecare va simula intenția de a promova una sau alta în Parlament, dar, tacit, și PSD și PNL nu vor lăsa ca lucrurile să se și întâmple, sfârșind prin a se acuza reciproc, într-un vacarm general, de obstrucționarea legilor. Dacă există o amenințare exterioară (un partid nou), PSD și PNL ar putea să se plieze la rândul lor agendei publice.
Un lucru e sigur. Traian Băsescu nu mai are aceeași forță, ca la începutul mandatului, de a trage singur după el un partid sau o țară. După zece ani de mandat, numărul contestatarilor săi este chiar mai mare decât numărul simpatizanților. Erodarea la putere și-a spus cuvântul. Fără o echipă de oameni credibili, fără figuri noi, va fi mult mai greu să construiască acel vehicul politic, chiar eliberat de poverile care acum atârnă de el.
Fostul președinte al țării are marele avantaj că știe să facă opoziție, nu doar la actuala majoritate din jurul PSD, dar la întreaga clasă politică și la întregul sistem. Unul din reproșurile care i s-au adus la finalul celor două mandate a fost moștenirea politică. Acest reproș se referă mai degrabă la vehicul și nu la starea generală de spirit. Românii sunt pregătiți pentru un nou mod de a face politică, și aici un merit îl are și Traian Băsescu, dar nu au încă instrumentul și liderii. Aceasta ar putea fi ultima partitură a fostului președinte înainte de intrarea în istorie.
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
