Scrisoarea mitomanului galactic către rectorul Universitătii din Bucuresti, profesorul Mircea Dumitru, este un truc lipsit de onestitate, o manevră demagogică utilizată de Victor Ponta pentru a eluda si a camufla marea sa fraudă. In mesajul sau, premierul nu mentionează nici măcar o singură dată cuvantul-cheie, anume plagiat. Acesta este motivul pentru care i s-a cerut in repetate randuri demisia de către oameni diferiti ca optiuni ideologice si politice. Am citit cu atentie articolul bunului meu prieten Radu F. Alexandru si, pour une fois, mi-e teamă că nu vedem lucrurile la fel. Nu cred că Ponta a inceput să aibă scrupule morale. Nu cred in metanoia sa. Dimpotrivă, il văd ca pe un cinic intratabil si incurabil, al cărui unic scop este să supravietuiască și să prospere politic, el si șleahta sa profitocratică. Cu alte cuvinte, pontocratia nu cunoaste epifania. Fara a fi comunist ca ideologie, de fapt fara a fi nimic ca ideologie (in afara unui cronic fripturism), Ponta este unul ca mentalitate. Radu Vancu are dreptate să reaminteasca aici, pe “Contributors”, cuvintele lui Leszek Kolakowski, acel veritabil si admirabil apostat: “Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”. Minciuna este forma existentială a lui Victor Ponta.
In locul căintei (un sentiment pe care nu cred să-l fi cunoscut vreodataă, micul Kim Jong-un, in urmă cu doar cateva luni pe cai mari, pozează in victimă, isi plange de mila, se lamentează pentru vătămarea prestigiului său datorită “politizarii” chestiunii doctoratului. Magnanim din fire, predispus la auto-jertfire, cum il stim, Ponta renuntă la titlul de doctor nu pentru că este unul furat, ci pentru că vrea, pasămite, binele Cetătii. Impostura sa este fara limite. Cred că a făcut acest gest crezand că il poate exploata pentru reclădirea atat de șifonatei sale imagini. S-a inșelat.
Dacă ar fi să definesc comportamentul nesimtit al arendașului Ponta, l-as numi evazionism histrionic. Este un teatru de prost gust, o melodramă inrudită cu sceneta “sinuciderii” lui Adrian Nastase. Dar oricat de vicleană ar fi strategia sa, ea riscă să aibă ceea ce sociologia numeste efecte perverse. Pot interveni asa-numitele consecinte neanticipate si neintentionate.
Plagiatul a revenit astfel in prim-planul dezbaterilor publice, nu mai poate fi ascuns sub covor. Aceiași șmecherie nu tine de doua ori. Adus din nou la apă, ulciorul pontocratic se poate sparge. E bine sa ne amintim inceputul celei de-a doua dezbateri dintre Victor Ponta si Klaus Iohannis, pe B1TV. Atunci cand candidatul ACL i-a vorbit de trecutul său de plagiator (dl Iohannis s-a exprimat elegant), premierul s-a enervat cumplit, si-a pierdut aplombul belicos, a părut si chiar era rătăcit. Mi-a amintit de buimacul Ceaușescu atunci cand s-a trezit huiduit. Din acea clipa, lui Ponta i-a fugit pămantul de sub picioare. Era zăpăcit, haotic, nauc. Pe 16 noiembrie, Klaus Iohannis a castigat alegerile. Cabotinul Ponta continuă să se agate de functie, dar nu mai este decat o umbră palidă a tupeistului veleitar și agresiv de-acum cateva săptămani.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
