Dialogul dintre Ioan T. Morar si Cristian Patrasconiu, aparut in revista online “LaPunkt” este o lectie de eleganta intelectuala, de pasiune etica si de angajament estetic. Il recomand calduros tuturor celor care vor sa inteleaga tribulatiile, meandrele, sperantele, reculurile lumii in care ne este dat sa traim. Poet, romancier, jurnalist, comentator politic, realizator de televiziune, in felul sau un Jon Stewart al Romaniei, cel pe care prietenii il numesc Biju este un intelectual deopotriva intransigent si altruist. Canaliile il detesta pe buna dreptate.
In clipele in care m-am simtit coplesit de un sentiment al zadarniciei, atunci cand eram ispitit sa depun armele ingretosat de mizeriile revarsate din jur, inclusiv dinspre fosti prieteni carora nu stiu a le fi facut altceva decat bine, prezenta lui Ioan T. Morar, atat in spatiul public, cat si in acela al relatiilor personale, a insemnat pentru mine (si nu doar pentru mine) un reazim. Nobletea atitudinilor lui Ioan T. Morar este una naturala, total necalculata. Biju Morar este spontan solidar cu acele cauze pentru care merita sa lupti, chiar si atunci cand ele pot sa para lipsite de sanse. A pierde langa Ioan T. Morar este o forma sigura de a castiga. Sau, cu vorbele sale, mai bine să mor decît să nu trăiesc.
CP: Cui, din cei pe care i-aţi întîlnit în viaţa dumneavoastră, i-aţi da Premiul Nobel pentru Bunătate?
ITM: Ar fi cîțiva, nu mulți, dar buni. Și ca să nu defavorizez pe nimeni, voi aminti un băiat ceva mai mare decît mine, într-o tabără de corturi de la Temeșești, Arad, care a spălat o oală uriașă în locul meu. Eram cam prin clasa a șasea, el, probabil într-a opta. M-am văzut că mi-e greu și că sînt depășit, a venit la pîrîu și mi-a spus: ” lasă că fac eu asta, tu du-te în cort să nu te plouă”. A fost un exemplu de altruism pe care n-am să-l uit toată viața. În schimb, spre rușinea mea, am uitat numele acelui băiat care a stat în ploaie în locul meu, cînd am fost de serviciu la cantina taberei.
CP: Dar Premiul Oscar pentru Generozitate?
ITM: Aici chiar trebuie să dau numele ccîtorva oameni. Regretatul Radu G. Țeposu și soția lui Otilia ne-au întins o mînă generoasă cînd aveam mai mare nevoie de ea, și ne-au găzduit, gratuit, cîteva luni la sosirea noastră în București, într-o cameră a apartamentului lor. Acolo s-a născut fiul nostru. Apoi, nu pot să-l uit pe domnul Dinu Marin (da, fost senator PSD) care, prin 1986, m-a ajutat fundamental în inserarea mea profesională la București, luîndu-mă la Viața Studențească pe răspunderea lui (cu un ocol pe la Casa Studenților), pentru că nu aveam un dosar de cadre foarte curat. El era redactor șef și a garantat pentru mine fără să-mi ceară niciodată ceva în schimb. Asta nu se uită. Îl adaug şi pe Vladimir Tismăneanu – la Premiul “Generozitate pentru toţi” (a ajutat atîta lume încît nu mai are nevoie de duşmani din afară, se selectează dintre cei ajutaţi)
CP: Dacă ne jucăm în această direcţie, ce premii aţi mai vrea şi aţi mai putea da?
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
