In 2011, cu alegerile batind la usa si sansele de a le cistiga in cadere libera, citiva parlamentari ai PDL, gindindu-se ca salvarea ar putea sa le vina de la Biserica, au scos de la naftalina un proiect de lege mai vechi prin care se puteau sifona si mai usor bani catre culte.[1] In esenta, se instaura un sistem prin care Guvernul, fără nici un control din partea Parlamentului, putea deturna către cultele religioase o parte din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Ce sa vezi, minunea se petrece mai ceva ca la Maglavit, iar proiectul este votat pe 8 martie intr-o deplina fraternitate trans-partinica (doar 7 voturi contra, unul singur dintre ele fiind de la PSD – aflat pe atunci in opozitie!).[2]
Din acel moment doar Cotroceniul putea sa-l mai blocheze, asa ca pe 12 si pe 13 martie i-am bombardat cu telefoane pe toti consilierii pe care am reusit sa-i prind, in incercarea de a-i convinge sa-l sfatuiasca pe presedinte sa retrimita legea in Parlament.
Argumentele mele erau suficient de evidente tinind cont de tiparul actiunilor BOR, iar evenimentele din ultimii doi ani mi-au dat dreptate:
- Atit timp cit depinde de Stat, Biserica va sustine orice partid aflat la putere, indiferent de orientare;
- Favorurile electorale vor trebui platite din greu, BOR solicitind in permanenta tot mai multi bani si tot mai multe avantaje;
- PDL oricum nu are mari sanse la alegerile din 2012, iar mecanismul propus de ei va fi un cadou nesperat pentru PSD (semnificativ, proiectul de lege a fost votat de 65 dintre cei 66 de deputati ai acestui partid, pe atunci in opozitie).
Chiar daca unul dintre consilieri mi-a explicat ritos ca “analiza lui” arata altfel, ceilalti au fost mult mai sensibili la argumente, iar intr-un final presedintele Basescu a avut intelepciunea si curajul de a nu promulga legea.[3]
Din pacate, prognozele mele s-au dovedit corecte. Imediat dupa schimbarea majoritatii parlamentare, BOR a trecut cu arme si bagaje in tabara PSD (“Muncim ca domnul primar [de la PSD] sa iasa cu majoritate!” declara cu candoare in mai 2012 un preot din cadrul Mitropoliei Moldovei[4]), iar rasplata nu a intirziat: bani pentru asa-zisa Catedrala a “Mintuirii Neamului”[5], finantarea “fabricilor” de preoti[6], introducerea orelor de cateheza la clasa pregatitoare[7], protocolul, initial secret, dintre BOR si Ministerul Educatiei prin care se garanteaza un acces nestingherit al preotilor in scoli[8] s.a.m.d.
Imediat dupa ’90 Biserica s-a infiltrat rapid in societatea romaneasca, ocupind nisa ecologica eliberata prin disparitia Partidului Comunist. Inainte, activistii de partid erau o prezenta constanta in intreg aparatul de stat, din scoli si pina in Armata, iar tablourile lui Ceausescu sufocau spatiul public; dupa, au proliferat popii si icoanele. “Mulţumirile din inimă” adresate “Conducătorului iubit” au fost inlocuite cu rugaciuni si agheazma, “auto-critica” cu spovedania, iar excursiile scolare la Doftana cu “pelerinaje” la “sfintele moaste“. Vorba cintecului; oficial, ne merge bine…
Bomboana de pe coliva a fost implicarea masiva si fatisa a Bisericii Ortodoxe in campania pentru prezidentiale[9], BOR fiind “incurajata” sa presteze printr-o avalansa de pomeni electorale.[10]
De 25 de ani politicienii acorda Bisericii bani, terenuri si cladiri; de 25 de ani Biserica ii rasplateste aducindu-le voturi.
De 25 de ani, cu sprijinul Statului, bisericile se inmultesc si prospera; de 25 de ani scolile si spitalele se imputineaza.
De 25 de ani politicienii incurajeaza Biserica sa se infiltreze in Scoala; de 25 de ani orele de religie descurajeaza spiritul critic al copiilor si produc generatii de cetateni obedienti.
A venit momentul sa spargem legatura patologica dintre Stat si Biserica, iar clasa politica incepe sa constientizeze aceasta necesitate. Astazi, vedem declaratii publice pro-laicitate venind din partea unor persoane marcante – Monica Macovei[11] sau Andreea Paul-Vass[12], de exemplu – lucru de neinchipuit in urma cu patru ani, atunci cind am infiintat ASUR.
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
