Datoria luciditatii nu trebuie sa fie contrapusa dreptului la speranta. Nu e vorba de reverii, ci de participare civica autentica, de obligatia de a sti cine sunt candidatii prezidentiali, de unde vin, ce-au facut in viata, ce valori ii definesc, pentru ce valori au luptat si lupta. Altfel ne miscam haotic din esec in esec, din dezamagire in dezamagire, din anxietate in anxietate, tot mai acriti, mai dezgustati si mai dezarmati. In ceea ce o priveste pe Monica Macovei, lucrurile sunt limpezi: nu e nevoie de niciun fel de ornamente retorice, biografia ei este transparenta, stim ce valori slujeste si ce practici condamna. Macar in primul tur, cetatenii romani care cred in statul de drept, in independenta justitiei si in valorile euro-atlantice au dreptul sa voteze fara temeri inutile pentru aceste principii. Cei care se regasesc in ele au pentru cine vota. Eu unul nu cred ca idealismul are limita de varsta. Nu cred ca realismul trebuie sa se confunde cu utilitarismul oportunist. Dar cred ca nimeni nu poate nega faptul ca dl Iohannis nu s-a despartit transant de cei care au fost la un pas de distrugerea statului de drept in trista vara a anului 2012.
Stiu ca sunt unii alarmati ca orice umbra de critica la adresa candidatului ACL ar duce la intarirea sanselor de victorie electorala ale plagiatorului iubitor de Lukoil. Mai sunt si cei care, zi si noapte, cobesc in ce priveste sansele Monicai Macovei, asigurandu-ne ca doar domnul Iohannis poate salva Romania de pacostea pesedista. Nu ma pronunt aici si acum asupra acestor viziuni. Nu ma refer la un autor anume, ci la o stare de spirit care induce, volens nolens, un fel de resemnare a ineluctabilitatii unui algoritm presupus irevocabil. Tin sa precizez ca atacul lui Dan Sova la adresa candidatului ACL mi se pare incalificabil si dovedeste incapacitatea amicului lui Victor Ponta de a distinge intre limbajul de crasma si confruntarea politica. O polemica intre exponentii unor formatiuni politice nu trebuie confundata cu pugilismul de mahala.
Primar respectat al unui oras de dimensiuni medii, dl Iohannis a intrat in politica nationala sub egida triumviratului Victor Ponta-Crin Antonescu-Dan Voiculescu. Tot asa cum Victor Ponta a intrat in politica nationala patronat de Adrian Nastase. Dl Iohannis are asadar o ereditate politica precisa, incontestabil marcata de afinitatile sale useliste inca nedezmintite. Reprezentantul in Parlament al Forumului Democratic German a votat pentru suspendarea presedintelui legitim al tarii. Dl Iohannis nu s-a delimitat, ba chiar dimpotriva. Tot atunci a fost inlocuit dl Vasile Blaga ca presedinte al Senatului de catre unul dintre cei trei autori ai scenatiului pucist, candidatul prezidential uselist, Crin Antonescu. Azi dl Blaga apare mereu surazator langa dl Iohannis. Cum sa nu privesti uluit acest cadril (ori poate vodevil) politic?
Consilier personal al domnului Iohannis, dl Andrei Muraru, protejat candva (nu atat de demult) al actualului puscarias Relu Fenechiu, a lucrat in preajma lui Calin Tariceanu pe vremea cand acesta era premier. A fost numit presedinte executiv al IICCMER prin decizia semnata de premierul plagiator. A demisionat in semn de solidaritate cu Crin Antonescu. Traseul sau politic este de penelist tariceano-antonescian. Despre SRS, alt personaj care pare sa fi fost influent in anturaj, am scris un intreg articol. Se pare ca dl Iohannis isi alege sfatuitorii din lumea celor care, in vara anului 2012, jubilau ca au scapat de “dictator” si aplaudau actiunile iresponsabile ale piromanilor uselisti. In concluzie, tinand cont de atatea incertitudini legate de candidatul ACL, de ale sale taceri mai mult sau mai putin elocvente, ne putem intreba: Cine este, totusi, dl Iohannis? Ne-o putem imagina pe Monica Macovei cu asemenea sfatuitori?
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
