Elaborarea acestui scurt studiu asupra reformei justiției vine într-un moment deosebit: în luna septembrie 2014 se împlinesc 10 ani de când au intrat în vigoare legile din pachetul de reformă a justiției care au schimbat covârșitor modul de organizare și de funcționare a justiției românești. Acest moment trebuie celebrat cum se cuvine. România de azi de datorează vizionarilor de atunci. Mă întreb dacă azi sunt vizionari ai României de peste 10 ani.

Cristi DaniletFoto: Arhiva personala

1. Schimbări postdecembriste în sistemul de justiție

Un regim de teroare a dominat societatea românească în perioada de după cel de-al doilea război mondial nu numai din cauza instituirii unui nou sistem politic, cât mai ales a eliminării oricărei bariere de natură judiciară a abuzurilor administrației și a celorlalte două puteri.

Revenirea la un sistem de justiție modern și funcționabil a părut, astfel, ca fiind ceva firesc după înlăturarea dictaturii. Reforma a început, așadar, imediat după evenimentele din ’89 și ea a privit deopotrivă arhitectura sistemului și substanța drepturilor: se abrogă pedeapsa capitală (1989), se fac modificări ale principalelor coduri când se reintroduc calea de atac a apelului și curțile de apel (1993), apare legea de organizare judecătorească (1992), a curții de conturi (1992), de organizare și statut a avocaților (1995), a notarilor publici (1995), a practicienilor în insolvență (1999), a executorilor judecătorești (2000), a consilierilor de probațiune (2000), a activității de expertiză tehnică (2000), a consilierilor în proprietate industrială (2000), a procurorilor și a poliției anticorupție (2002), a consilierilor juridici (2003), a procurorilor și poliției care luptă împotriva crimei organizate (2004), a poliției judiciare (2004), a medierii și mediatorilor (2006), a consilierilor de integritate (2007) etc.

2. Justiția anterioară anului 2004

Evident, cea mai importantă reformă a justiției este cea a magistraturii, care a început în urmă cu 10 ani.

Să ne reamintim cum arăta justiția română, până în anii 2003-2004: recrutarea magistraților și avansarea lor se făcea prin Ministerul Justiției condus întotdeauna de un om politic; numirea și revocarea din funcție de conducere la instanțe să făcea de către Consiliul Superior al Magistraturii la propunerea ministrului (39 din cei 41 șefi de tribunale au fost schimbați în cursul mandatului ministrului justiției din anii 2001-2003), iar la parchete chiar de către ministru; președintele instanței repartiza dosarele către judecători, stabilea componența completelor și dădea recomandări pentru promovarea judecătorilor; principiul continuității completului de judecată pe parcursul soluționării dosarului era necunoscut; nu exista o specializare a judecătorilor; prin serviciul de informații al ministrului SIPA (Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție) se strângeau informații despre viața privată a magistraților care erau folosite pentru susținerea sau șantajarea lor; Inspecția Judiciară centrală era în cadrul Ministerului Justiției și putea verifica modul de instrumentare al dosarelor inclusiv pe fond; Procurorul General al României era numit de președintele țării la recomandarea ministrului; procurorul era cel care decidea arestarea preventivă a unei persoane („întâi arestezi, apoi faci probe” era un dicton al acelor vremuri); judecătorii de la curtea supremă erau numiți doar pentru un mandat de șase ani de către președintele țării, iar ca președinte al acestei instanțe putea fi numit inclusiv un jurist care nu era judecător (de exemplu, în perioada 2004-2009 președinte al instanței supreme a fost un jurist ce fusese consilier al președintelui țării care l-a numit în funcție și apoi judecător la Curtea Constituțională; acesta nu fusese nicio zi judecător la vreo instanță judecătorească); instanța supremă și instanțele militare aveau legi separate, deși justiția este declarată ca fiind unică, de către Constituție; CSM era un organism subordonat și condus de ministrul justiției, iar magistrații din CSM – care proveneau doar de la curțile de apel și instanța supremă – erau selectați de către Senatul României.

Rezultatul acestui mod de organizare al justiției, la finele anului 2003, sunt dezastruoase: un singur dosar cu un om politic condamnat pentru corupție, doar câțiva magistrați condamnați pentru corupție la pedepse cu suspendarea condiționată, lipsă totală de transparență, încrederea populației în justiție era la nivelul de 22%. Personal, pot spune cu certitudine că pârghiile de control asupra carierei magistraților și activității instanțelor și procurorilor făceau ca justiția română să nu fie independentă. Practic, pentru o anumită categorie de persoane și instanțe justiția nu funcționa. Iar justiția inactivă a favorizat corupția sistemică, astfel că statul însuși a devenit captiv.

3. Justiția în perioada 2004-2014

Reforma magistraturii a început prin modificări legislative substanțiale, concretizate în pachetul de legi adoptate în 2004 și modificate imediat în 2005 (Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.) și s-a definitivat prin consistenta reforma legislativă constând recentă în intrarea în vigoare a noilor coduri. Două au fost axele pe care s-a pus accent: independența justiției și lupta anticorupție. Ele figurează atât în obligațiile TO DO LIST asumate de Guvern pentru pregătirea României în vederea aderării, cât și sarcinile asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Valorificare instituit ulterior aderării noastre la Uniunea Europeană.

Reformele se fac pas cu pas, în toți cei 10 ani. Organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești este de acum reglementată printr-o lege unică (2004). Se contractează un împrumut extern de 110 mil. USD de la Banca Mondială pentru construirea și refacerea unor sedii de instanțe, respectiv pentru redactarea noilor coduri și pregătirea profesională impusă de intrarea lor în vigoare (2006). Se majorează schemele de personal. Judecătorii dobândesc puterea de a dispune asupra arestării (2004). Se introduc norme moderne cu privire la confiscarea extinsă (2012). Se încearcă o lustrație, interzicându-se să ocupe funcții de conducere sau de membri ai CSM cei care au fost colaboratori, informatori sau agenți ai serviciilor de securitate și se interzice tuturor magistraților să fie colaboratori, informatori sau agenți ai actualelor servicii de informații (2005). CSM este scos de sub autoritatea Ministerului Justiției și creat ca instituție independentă; membrii săi sunt aleși din rândul magistraților care au acum reprezentați de la toate nivelurile de instanțe și parchete; candidații pentru astfel de poziții trebuie să își asume un plan de obiective cu care se prezintă în fața alegătorilor în cursul unei adevărate campanii electorale; componența majoritară a CSM e alcătuită din magistrați, iar conducerea acestui organism nu poate aparține ministrului, ci numai unui magistrat (2004, 2005). Recrutarea și evoluția în cariera magistraților este sub autoritatea CSM (2004). Sunt mărite pensiile și scăzută vârsta de pensionare, ceea ce a determinat plecarea din magistratură a multor judecători și procurori provenind din vechiul regim (2004). E scăzută vârsta de promovare la instanțele și parchetele superioare, ceea ce determină ocuparea – și numai prin concurs – cu tineri a locurilor rămase libere în urma pensionărilor în masă (2005). Scade puterea președinților: ocuparea funcțiilor de conducere la instanțe și parchete se face în urma unui concurs, iar instanțele și parchetele sunt conduse de președinți, respectiv procurori-șefi în cooperare cu colegiul de conducere ai cărui membri sunt aleși de adunarea generală a instanței sau parchetului (2005). Dosarele se repartizează aleatoriu (2005). Componența completului nu mai poate fi modificată pe parcursul judecății. Evaluările nu se mai fac anual și nu mai țin cont de numărul de hotărâri desființate de instanțele de control judiciar (2005). Se majorează salariile judecătorilor și procurorilor (2006 și 2009). Se extinde mandatul judecătorilor de la instanța supremă până la pensionare (2003) și pentru a ocupa un astfel de post se susține un concurs care a evoluat de la un simplu interviu în fața CSM la o adevărată testare a cunoștințelor juridice, evaluare a actelor decizionale elaborate în timp și susținere a unui interviu limitat la chestiuni de integritate (2012). Principiul specializării judecătorilor este înscris în lege, iar principiul independenței procurorilor în soluțiile date este pentru prima oară reglementat (2005). SIPA este reorganizată (2005), eliminându-se competențele cu privire la magistrați și apoi este desființată (2006); arhiva rămâne sigilată și în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor, însă fără ca vreun responsabil să fie vreodată sancționat pentru abuzurile practicate de acest serviciu. CSM primește în responsabilitatea sa atribuțiile legate de formarea magistraților, a grefierilor și efectuarea inspecțiilor (2004). Se redactează un profil al magistraților care stă la baza recrutării lor (2005). Justiția se transparentizează, sunt înființate birouri de presă la fiecare instanță și parchet, apar culegerile de practică judiciară (2005). Justiția se automatizează, părțile au acces la informații despre dosare prin intermediul internetului, unele instanțe acordă acces parolat inclusiv la dosarul electronic (2013), sunt publicate date oficiale despre judecători (Hotărârea CSM nr. 515 din 14 iunie 2012 impune instanțelor publicarea unui CV profesional al judecătorilor pe site-ul fiecărei instanțe).

La sfârșitul celor zece ani de reformă, rezultatele sunt extraordinare: oameni considerați deasupra legii sunt în penitenciar, condamnați pentru infracțiuni grave de corupție; procurorii desfășoară anchete aproape fără piedici, destructurând rețele ce cuprind oameni de afaceri, politicieni și chiar magistrați; judecătorii aplică sancțiuni ferme; procesele durează mai rapid. Încrederea populației în justiție ajunge la 44%.

În această perioadă justiția a avut de înfruntat și imense provocări: crește numărul de dosare de la an la an (1,4 milioane lucrări penale și 3,3 milioane dosare la instanțe au fost de soluționat în anul 2013.), a actelor normative de aplicat (numai în anul 2013 s-au publicat 381 de legi, 1165 de hotărâri ale Guvernului, 117 de ordonanțe de urgență ale Guvernului, 20 de ordonanțe ale Guvernului), dar și a atacurilor care trebuie înfruntate din partea politicienilor sau oamenilor de afaceri, exercitate în special prin mass-media. Realizând că nu mai pot controla justiția și că riscă să răspundă atunci când greșesc întocmai ca orice cetățean, politicienii au avut anumite manifestări din care a reieșit intenția de a relua controlul sistemului: modificări legislative cu intenția de afectare a statutului magistraților sau de blocare a anchetelor anticorupție; refuzul Parlamentului de a permite urmărirea penală a unor membri – actuali sau foști – ai Guvernului sau de a acorda avizul pentru luarea unor măsuri procesuale cu privire la unii parlamentari; declarații publice îndreptate împotriva sistemului judiciar în ansamblu sau împotriva unor magistrați considerați individual.

4. Justiția în următorii 10 ani

Creșterea eficienței și calității activității judiciare sunt obiective imediate Managementul curților și managementul dosarelor vor deveni prioritare. Folosirea la maxim a noii tehnologii prin utilizarea formularelor, a modelelor și sintetizarea argumentelor din considerentele actelor judiciare sunt pași către digitalizarea completă a dosarelor. Nu e exclus ca în câțiva ani cererile de chemare în judecată să fie trimise prin e-mail și tot astfel să fie primit hotărârile din partea instanțelor în cauze care pot fi soluționate pe baza înscrisurilor, așa cum se procedează deja în unele state europene. De asemenea, este de așteptat transmiterea online a primelor procese care prezintă un maxim interes public, dezbaterile deja înregistrându-se audio. Evident, pregătirea și specializarea magistraților se va întări.

De la un sistem dominat de frică și lașitate în urmă cu 10 ani, s-a ajuns la un sistem ce își conturează o cultură profesională proprie. Urmează ca aceasta să fie definitivată, magistrații să îș înțeleagă rolul social și să participe activ la viața cetății. Deja de câțiva ani unii magistrați sunt prezenți în spațiul public explicând populației principiile de organizare și de funcționare a justiției, prin interviuri regulate date presei sau postări pe blogurile sau conturile de socializare. Un alt pas important a fost făcut în 2013 când s-a încheiat un Protocol de colaborare între justiție și Ministerul Educației, în temeiul căruia magistrații vor fi prezenți din ce în ce mai des în rândul elevilor pentru a le transmite noțiuni minime de drept și organizare judiciară (în mai 2014 s-a și alcătuit un manual pentru uzul tinerilor cu privire la noul cod penal, intitulat „Unde-i lege nu-i tocmeală”).

Unificarea practicii încă rămâne un deziderat. Întinerirea corpului de magistrați și slăbiciuni în înțelegerea conceputului de independență, la care se adaugă incoerențele legislative, a facilitat interpretări diametral opuse în probleme identice de drept prezente în cauzele de soluționat de către magistrați. Urmează ca acceptarea conceptului de disciplină jurisprudențială în cadrul acelorași instanțe și, desigur, acela al respectării practicii constante a instanței ierarhic superioare să fie soluții reale la un sistem de la care se așteaptă o „justiție unică” (art. 124 alin. 2 Constituția României). Precedentul judiciar va deveni, fără îndoială, un principiu al justiției noastre, consolidându-se astfel apropierea de sistemul anglo-saxon începută în mod ferm prin noile instituții introduse în legislația noastră (medierea, recunoașterea vinovăției, acordul de vinovăție).

• Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro