, împletite-absurd, dement”, scriam odată. Iată cazul Turcescu. În ”Mother night” de Vonnegut (dacă nu mă înșel) e vorba de un crainic de la radioul nazist din vremea lui Hitler, care făcea apologia național-socialismului, dar în același timp transmitea codificat informații pentru aliați. Eu nu pot și nu vreau să funcționez într-o lume în care combinația Jekyll-Hyde e posibilă”. Da, domnule Iohannis, e timpul sa alegeti, vreti sa fiti Jekill sau Hyde. Monica Macovei a ales. Ea vrea Occidentul, nu “fierbintele-Orient”…

Vladimir TismaneanuFoto: Arhiva personala

“Stimate domnule Klaus Johannis,

Am luat act de invitația pe care mi-ați adresat-o de a mă alătura și de a semna Pactul Național pentru Stabilitate și Democrație. Susțin acest demers numai dacă acesta este complet onest și adăugați următoarele:

1.1. Să respingem ”asaltul împotriva instituțiilor democratice și statului de drept” nu doar al actualei puteri, ci și al fostei puteri PSD și PNL, adăugând pe lista dvs. ordonanțele de urgență date împotriva statului de drept în iulie 2012 și greșelile cunoscute sub numele de „marțea neagră”, prin care deputații PSD și PNL au votat „super-imunitatea” demnitarilor pe 10 decembrie 2013.

1.Să ne propunem ca obiectiv asigurarea funcționării normale și depolitizării tuturor instituțiilor, nu doar a celor menționate de dvs. (CNA, TVR, Curtea de Conturi, ASF, DGIPI). Aceasta se poate face în mod practic, angajându-ne cu toții să nu mai facem numiri politice decât pentru funcțiile de miniștri și secretari de stat.

1.Să ne propunem ca obiectiv eliminarea din Parlamentul României a tuturor membrilor care au decizii definitive de incompatibilitate pronunțate de instanțe și excluderea din partid a tuturor membrilor care au condamnări definitive sau care au fost declarați colaboratori ai Securității.

Dacă demersul dvs. este cinstit și vă doriți cu adevărat consolidarea democrației și a statului de drept în România, sunt convinsă că veți include propunerile mele în Pactul Național pentru Stabilitate și Democrație si le veți aplica imediat.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro