Este puțin probabil ca NATO să trimită propriu-zis unități (din Vechea Europă) care să staționeze în bazele din estul Europei. Cu alte cuvinte, modelul prezenței americane de tip “permanent” consacrat în Vechea Europă (inițiat după 1945, ajustat în anii ’90 și restructurat recent pe fondul pivotului asiatic), nu se va aplica și Noii Europe. Se va opta însă pentru o formula care presupune creșterea vitezei de intervenție a unei părți din Forța de Răspuns a NATO în eventualitatea realimentării flancului estic. Este o masură ce se menține pe coordonatele Actului Fondator NATO-Rusia și care presupune efectiv la nivelul flancul estic pregătirea facilităților de primire, prepoziționarea de echipamente și provizii, precum și desemnarea elementelor de comandă și control adecvate.

Octavian ManeaFoto: Arhiva personala

Summitul NATO de la Newport, găzduit de Țara Galilor în 4-5 septembrie, are toate datele să fie un summit istoric. Presiunea constantă a Rusiei pe flancul estic, revenirea impulsurilor revizioniste ale Moscovei și schimbarea frontierelor prin forță în Europa, destabilizarea graduală a Ucrainei, reașezarea Orientului Mijlociu și a Africii de Nord fixează coordonatele reuniunii. Se așteaptă, așadar, recredibilizarea sistemului de descurajare prevăzut de Articolul 5 și reîntoarcerea Alianței la rutina primilor pași: apărarea teritorială. Dar oare va fi din nou un summit al marilor cuvinte, al conceptelor ambigue (gen „apărare inteligentă“), al sloganurilor fără acoperire („să facem mai mult cu mai puțin“), al reafirmării obiectivelor bugetare de 2% minimale și, cu toate acestea, imposibil de atins și al nesfârșitelor liste de capabilități vitale rostogolite din 1999 până astazi?

Sau poate va fi, în sfârșit, o reuniune cu dinți, cu decizii curajoase, când se anunță pivotul Alianței și reasigurarea flancului estic, inclusiv prin desfășurarea semnificativă de baze și unități NATO, sau elaborarea unor mecanisme de responsabilizare a statelor care nu-și îndeplinesc angajamentele asumate. „Poate a venit timpul ca cei care vor să fie acoperiți de Articolul 5 să fie obligați să plăteasca; iar celor care alocă sub 1% să nu li se mai aplice garanția de apărare colectivă“, după cum sugera Anne Applebaum în Washington Post. În același timp, o dimensiune importantă devine și problematica războiului hibrid, o formulă mixtă, aflată la întrepătrunderea dintre insurgență și componenta convențională și care speculează eșecul statului națiune în Ucraina sau Orientul Mijlociu extins.

Cert este că, din mesajele transmise până acum, deciziile vor respecta coordonatele Actului Fondator NATO-Rusia, în ciuda presiunilor exercitate de baltici si Polonia. Cu alte cuvinte, se vor prefera măsuri simbolice de creștere a vitezei de reacție a Forței de Răspuns a NATO, exerciții de apărare colectivă, desfășurarea de echipamente și provizii în caz de urgență, desemnarea de baze care sa primeasca eventualele forte de reactie rapida, evitandu-se stationarile permanente. Totuși, Bucureștiul a avertizat prin vocea președintelui că, deși sprijină o echilibrare a resurselor militare ale Alianței pe teritoriul UE, totuși nu ar susține „o diminuare a resurselor pentru flancul estic în detrimentul resurselor alocate zonei nordice: țările baltice şi Polonia“. Să fie oare România pregătită să blocheze Consiliul Nord-Atlantic în cazul în care măsurile de reasigurare strategică ar favoriza preponderent flancul nordic? Cel mai probabil Bucurestiul va primi promisiunea unor “vizite” navale in Marea Neagra, deja bugetate prin pachetul de reasigurare anuntat de Obama in timpul discursului de la Varsovia.

Reasigurarea estului

Summitul este prima mare reuniune NATO a șefilor de state și de guverne după lovitura dată statu-quo-ului securității europene de către Rusia prin anexarea Crimeei și în general prin destabilizarea Ucrainei. Se așteaptă ca agenda reasigurării flancului estic, a statelor care în urmă cu 25 de ani se aflau sub umbrela „protectoare“ a Pactului de la Varșovia, să reprezinte miezul reuniunii. Și, totuși, cum se văd prioritățile Alianței în capitalele statelor membre?

În Noua Europă lucrurile sunt cât se poate de limpezi: epoca „sfârșitului istoriei“, a Woodstockului geopolitic, precum și căutarea cu orice preț a relansării relațiilor cu Moscova au luat sfârșit. Rusia a încălcat mai toate principiile fondatoare în care este ancorată securitatea europeană. Până nu demult, principala dezbatere în interiorul Alianței era concentrată pe misiunile defășurate în afara zonei tradiționale acoperită de Tratatul de la Washington – așa-numitele operațiuni out of area (Balcani, Afganistan, Libia, Mediterana). Însă Ucraina în 2014 și Georgia în 2008 au reamintit statelor din Est că vechea cultură strategică a sferelor de influență, a suveranității limitate, a agresiunii difuze și a revizionismului teritorial nu a fost câtuși de puțin exorcizată de mai bine de 20 de ani de consolidare a interdependenței economice între Europa și Rusia. Iată contextul în care se așteaptă revenirea NATO la fundamentele care au consacrat-o în aprilie 1949 ca alianță de apărare colectivă: „ We are back in area. We need to get back in business. Rațiunea de a fi a NATO este de a apăra statele membre și teritoriul lor. Trebuie să luăm măsuri pentru a asigura o prezență NATO pe întreg teritoriul Alianței“, spunea Toomas Hendrik Ilves, președintele Estoniei, într-un editorial publicat în Washington Post, în luna martie. Este un mesaj menit a corecta una dintre marile restanțe istorice ale Alianței, când extinderea s-a făcut pe jumătate, fără a desfășura pe teritoriul noilor state membre infrastructură de apărare colectivă. S-a creat astfel percepția unei securități „divizibile“, detașată de nucleul dur al vechiului NATO și a unor membri de categoria a doua, perpetuând o vulnerabilitate de fond a flancului estic.

Este un sentiment foarte sugestiv descris într-un editorial recent din NYT (“NATO’s Second Class Members”): “statele membre care nu au baze NATO formează garnitura acelora aflate în zona gri a membershipului de mâna a doua. În NATO nu toate statele sunt egale. Statele de categoria întâi –Marea Britanie, Germania, Italia– sunt acelea care vor fi imediat apărate de forțe NATO dacă ar fi atacate. Statele de categoria a doua precum Polonia sau statele baltice vor fi devastate timp de săptămâni sau luni înainte ca forțele NATO să-și facă apariția”, spune Slawomir Sierakowski, director al Institutului de Studii Avansate din Varșovia.

Acum se așteaptă credibilizarea Articolului 5 al Tratatului de la Washington la firul ierbii prin dispersarea de baze și forțe NATO permanente pe flancul estic. Dar asta înseamnă efectiv anularea sau cel puțin regândirea Actului Fondator NATO-Rusia, unde Alianța își asumă îndeplinirea misiunii sale centrale prin alte mijloace decât „staționarea permanentă de forțe substanțiale de luptă pe teritoriul statelor membre“. În trecut, soluția de compromis a fost aceea de întărire a flancului expus prin promisiunea desfășurarii de forțe de reacție rapidă în caz de urgență.

Optica Vechii Europe

Și totuși, aici este marea fisură a momentului: între cei care văd necesară o regândire a Actului Fondator NATO-Rusia (cu predilecție statele din Noua Europă) și cei care preferă să rămână pe coordonatele din 1997, revenind la o formulă de tip business as usual (Vechea Europă). Germania face parte cu certitudine din categoria a doua. Aflată la Riga pe 18 august, Angela Merkel a anunțat faptul că „nu vom avea unități de luptă sta­ționate permanent“ în statele baltice, dar că Alianța își va consolida forțele de reacție rapidă pentru a răspunde în cazul unui scenariu de tip ucrainean. Este o precizare limpede care vine la puțin timp după ce ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, afirmase la Varșovia, în timpul Conferinței anuale a ambasadorilor polonezi, că trebuie să găsim modalități concrete „de a ne exprima solidaritatea, respectând în același timp Actul Fondator NATO-Rusia“. Mai mult, el a ținut să avertizeze direct, în prezența lui Radosław Sikor­ski, că este poziția comună a guvernului german, inclusiv a cancelarului, de a „nu submina în niciun fel Actul Fondator NATO-Rusia, jucându-ne cu cuvintele la viitorul summit din Țara Galilor“.

Nici Marea Britanie nu diferă în datele sale fundamentale de poziția Berlinului. În recenta scrisoare transmisă statelor NATO, David Cameron pledează pentru exerciții colective, ajustate noului mediu de securitate, pentru prepoziționarea de echipamente și provizii, de consolidarea Forței de Răspuns a NATO (NRF). Mai mult, vorbește de infrastructura necesară pentru a menține o prezență robustă în Europa de Est, însă „compatibilă cu Actul Fondator NATO-Rusia“. Cu alte cuvinte se exclude dislocarea permanentă și substanțială de forțe de luptă NATO pe flancul estic.

Pivotul de catifea

Dar cum se poziționează Administrația Obama? În cele din urmă, a alocat un miliard de dolari pentru reasigurarea flancului estic. Și totuși, vorbim doar de un pivot de catifea. Sunt foarte sugestive cuvintele lui Derek Chollet, un înalt reprezentant al Pentagonului, în timpul unei conferințe sub egida Atlantic Council: „Acesta nu este un miliard pentru eternitate. Iar lucrurile în care vrem să investim sunt mai degrabă finite, precum exercițiile sau infrastructura care să permită statelor să găzduiasca trupe prin rotație. Prezența permanentă nu este ceva ce avem în vedere cu acest fond“. Așadar, modelul consacrat înainte de criza ucraineană, acela al desfășurării unor efective reduse, care să nu atragă atenția, precum detașamentul de 11 aviatori americani din Polonia, are toate șansele să continue.

Un lucru rămâne însă cert: „regândirea Actului Fondator NATO-Rusia nu se află încă pe masă“, confirma Chollet la începutul lui iulie. Mai mult, în timpul audierilor din Camera Reprezentanților pentru aprobarea bugetului destinat inițiativei de reasigurare, Bob Work (numărul doi în ierarhia Pentagonului) vorbea doar de o creștere temporară, în regim de rotație, a prezenței terestre, aeriene și maritime a Statelor Unite în Europa.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro