Atunci când nu e tratată cu batjocură, multiplicarea intențiilor de candidatură la prezidențiale este privită cu îngrijorare și ostilitate, uneori de către aceiași comentatori. Argumentul lor e următorul, plecând eventual de la opțiunea personală împotriva actualului premier: în situația asta, citez, ”se risipește/fragmentează votul”. Sau, ”Dreapta” (sic! e neclar ce înțeleg diverși comentatori prin acest termen lunecos, de unde și nevoia de ghilimele), ”dreapta” trebuie să susțină un singur candidat, cel care are cele mai bune șanse să-l bată pe Victor Ponta. Sau, candidaturile multiple, citez din nou, ”fac jocul PSD”. Cu alte cuvinte, dacă nu se unește, ”dreapta” riscă să piardă alegerile.
Cum așa? Scenariul cel mai dramatic, așa cum ni-l prezintă acești comentatori, este cel în care, din pricina dezbinării ”dreptei”, Victor Ponta câștigă încă din primul tur! Or, afirmația asta e invalidă și dacă, de dragul argumentului, am considera că se câștigă primul tur cu majoritatea voturilor valabil exprimate: dacă un candidat are deja 50%+1 atunci ce importanță mai are câți contracandidați are și ce scoruri au obținut? Însă premisa e oricum invalidă, cei care vin cu scenariul acesta ar trebui să citească mai întâi Constituția. Ca să fie clar:
Niciun candidat nu poate câștiga din primul tur, nici Victor Ponta, nici oricine altcineva. E o imposibilitate practică, statistică. Conform legii fundamentale, ca să câștige direct din primul tur, un competitor trebuie să fie votat de mai mult de jumătate din toți alegătorii de pe listele electorale. Nu doar din cei prezenți! Considerând că în ultimii cinci ani cea mai mare prezență a fost la prezidențialele din 2009 (9,7 milioane de voturi valabile) și că majoritatea alegătorilor de pe listele electorale ar reprezenta 9,1 milioane de voturi, ca să câștige din primul tur un candidat ar trebui să aibă, nu peste 50, ci în jurul de 93% din voturile valabil exprimate.
Scenariul alternativ, cu siguranță mai rezonabil, este că multiplicarea candidaturilor ar putea duce la repetarea situației din 2000. Pentru cine nu știe, la alegerile din 2000 au participat doi candidați din partea așa-zisei ”drepte” de-atunci, partidele fostei CDR. T. Stolojan, candidat din partea PNL, și Mugur Isărescu, candidat independent susținut de CDR2000 (PNȚ-cd &co.) și Emil Constantinescu. Au ratat amândoi intrarea în turul următor, fiind surclasați de candidatul PRM, care a pierdut apoi categoric în fața lui Ion Iliescu, predecesor al actualului premier și candidat PSD.
Acum, faptul că e rezonabil nu face acest scenariu mai valid. Există un context semnificativ diferit, câteva … detalii, să le zicem, ale situație de atunci care sunt uitate sau ignorate de cei ce spun că se poate repeta. De exemplu, faptul că și dacă ar fi fost un singur candidat, obținând suma voturilor, el ar fi ratat oricum turul II în favoarea lui Vadim-Tudor, nu s-ar fi schimbat nimic. Alt fapt este că, atunci la fel ca acum, voturile nu se pot pur și simplu însuma, mecanic: dacă persoana sau genul de candidat preferat nu participă la competiție atunci o parte semnificativă din potențialii lui alegători nu vor mai participa la vot, decât să voteze altul. De fapt, aici e o cheie a argumentului: cei ce spun că situația s-ar putea repeta pleacă cumva de la premisa că, la fel ca acum, și în 2000 electoratul român ar fi fost format în medie din idioți care nu și-au dat seama ce fac și s-au păcălit. Că după primul tur ar fi fost milioane de palme date peste frunte, ”vai, dacă am fi știut cine iese atunci…” Or, acesta este un clișeu stupid (unul din multitudinea celor care umblă prin spațiul public) bazat pe o speculație fără temei. Și cu destule argumente contra: dacă vă uitați la profilul votanților lui CVT în 2000 o să vedeți că a câștigat masiv din foștii votanți ai CDR. Cu alte cuvinte, considerând clișeul, s-ar fi întâmplat ceva inexplicabil : alegătorii care erau atât de inteligenți cât să voteze ”dreapta” în 96 s-au tâmpit patru ani mai târziu și l-au votat pe Vadim, fără să știe ce fac. Prostii. C. Vadim Tudor avusese de luni de zile același scor în sondaje, n-a apărut acolo cu una-două luni înainte – alimentat eventual de acel tip de electorat de ”dreapta” care și-a zis ”vai, uite, candidează și Isărescu și Stolojan, ce dilemă!, nu mă pot decide așa că votez Vadim”). Succesul candidatului PRM în 2000 nu s-a datorat unui electorat păcălit, peste care s-a suprapus multiplicarea candidaturilor ”dreptei”. Succesul lui Vadim-Tudor s-a datorat creșterii sentimentului și a numărului de votanți anti-sistem, foști votanți CDR dezamăgiți și exasperați de guvernarea acestora, care și-au găsit în el candidatul perfect. Să crezi că s-ar fi schimbat fundamental situația asta, ba chiar și rezultatul alegerilor(!), dacă Stolojan sau Isărescu ar fi dispărut dintre candidați este pur și simplu o prostie. Apropo, care ar fi candidatul de azi care ar juca rolul lui Vadim în 2000, păcălind electoratul ”dreptei”, ca să fie repetarea scenariului valabilă? Păi nu prea este, iar inventarea de candidați de succes cu două luni înainte de alegerile prezidențiale este la fel de realistă ca afirmația că un joben poate efectiv produce iepuri.
Dar, în fine, dacă nu există un candidat care să fie echivalentul lui CV-T din 2000, atunci poate fi fabricat, nu? De departe cel mai rezonabil scenariu în sprijinul afirmației că dezbinarea ”dreptei” ar putea s-o piardă este cel în care un astfel de candidat este creat de PSD, în persoana unuia ca C.P. Tăriceanu sau Dan Diaconescu. Voturile ”dreptei” se împart între cei 4 candidați (Johannis, Udrea, Macovei, Diaconescu), sau câți vor fi, PSD va transfera masiv electorat către C.P.Tăriceanu, ducându-l în turul 2 – deci ”dreapta” pierde pentru că nu e unificată. Nu? Nu. Scenariul acesta poate fi realist, e drept, dar pleacă de la o premisă care distruge chiar argumentul pe care dorea să-l susțină. Dacă PSD ar avea într-adevăr atâtea voturi încât să poată să propulseze un candidat pe locul doi, fără ca în același timp să-l piardă pe primul, atunci opoziția n-ar fi avut oricum nicio șansă în turul II, unificată sau neunificată! Nu poți argumenta afirmația ”dezbinarea dreptei riscă să o facă să piardă alegerile” cu un scenariu în care ”dreapta” oricum le-ar fi pierdut!
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
