David Cameron pleacă umilit de la Summitul Uniunii Europene. Juncker a fost votat președintele Comisiei Europene, în ciuda crizei de nervi britanice. După ce a supralicitat negocierile șantajând cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, e interesant de văzut ce mesaj va transmite acasă Prim ministrul britanic. Cum va justifica faptul că nu-i reușește nimic în Uniunea Europeană, deși Marea Britanie e a treia mare țară? Premierul britanic va continua probabil discursul belicos împotriva UE care va provoca și mai multă izolare pentru britanici.
Declarațiile lui cele mai recente miros a Nigel Farage. Nu doar acasă, ci și la nivel european, conservatorii se aliază cu partide care flirtează cu extrema dreaptă în Danemarca, Germania, Finlanda și Olanda, spre enervarea partenerilor din partidele centriste. Tentativa lui Cameron de a-și consolida poziția printre eurosceptici seamăna cu apropierea lui Sarkozy de Frontul Național. Grație înregistrărilor sifonate cu ministrul de externe Sikorski știm că aceasta este și părerea partenerilor europeni ai lui Cameron.
Încrâncenarea împotriva lui Juncker a fost o greșeală tactică din partea lui Cameron: prim ministrul britanic echivalează poziția unui birocrat european cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeana. În plus, prin retorica împotriva lui Juncker, Cameron i-a construiest lui Juncker un piedestal de federalist și de om capabil să dea mai multe puteri Comisiei Europene. Respingând orice negocieri în jurul nominalizării lui Juncker, Cameron s-a auto-exclus și din împărțirea funcțiilor cele mai importante din instituțiile europene, pentru că nici un nume britanic nu mai e vehiculat acum pentru cele trei funcții de top rămase în dicuție. Poate că acum consecințele afrontului anti-UE vor fi ușor de explicat britanicilor, însă pe termen lung Marea Britanie nu are decât de pierdut dacă nu are una dintre aceste poziții.
De ce această încrăncernare? Declarațiile susținătorilor lui Cameron – adică miniștri din guvern care sar cu declarații acomodante – ilustrează tentativa premierului britanic de a părea omul forte al situației, capabil să se împotriveasca unei Uniuni Europene potrivnice care lucrează împotriva intereselor britanice. Conservatorii britanici încearcă de mai mult de cinci ani să își impună viziunea moderat eurosceptică, iar anul acesta au reușit să formeze al treilea cel mai mare grup parlamentar din Parlamentul European – ECR. Însă această extindere a ECR s-a făcut cu multe compromisuri către partide de dreapta prea toxice pentru EPP sau pentru ALDE, ECR a recrutat chiar și din curtea lui Nigel Farage.
Dar e posibil ca numele lui Cameron să nu fie legat de ieșirea Marii Britanii din UE, cât de desprinderea Scoției din Regat. Un vot favorabil la referendumul din 18 septembrie 2014 ar fi o catastrofă geopolitică pentru britanici. În prezent sondajele de opinie nu dau nici o opțiune câștigătoare, ceea ce înseamnă că alegătorii scoțieni pot fi încă pierduți. Cu 5 milioane mai puțini locuitori, Marea Britanie ar deveni din a treia, a patra țară europeană după Italia. În plus Marea Britanie ar pierde probabil locul din Consiliul de Securitate al ONU.
Care este răspunsul lui Cameron la această amenințare? Ca orice șef de guvern în dificultate pe plan intern, acesta încearcă să-și arate colții pe plan extern. Însă, din cauza izolaționismului britanic din politica externă, singurul cal de bătaie pe care îl mai are Cameron e UE. O mică incursiune în politica externă a ultimilor ani ne arată un Cameron care incearcă să nu intre în aceleași dificultăți ca și Tony Blai. Marea Britanie a ales să se implice tot mai puțin, chiar și în zone de interes pentru Marea Britanie (cu excepția Libiei în 2011, țară care însă a fost uitată în criza recentă).
De exemplu Irak, sub mandat și influență britanciă în cea mai mare parte a secolului trecut. Marea Britanie a cheltuit peste 20 de miliarde pentru război și au lăsat aproape 500 de morți. Ministrul de externe abia zilele acestea merge în vizită la Bagdad și a aflat de dezastrul ISIL de la televizor. Influenta britanică în Orientul Mijlociu e de mult apusă. Iran, Arabia Saudită și Turcia sunt noii hegemoni ai zonei.
Citeste intreg articolul si coemnteaza peContributors.ro
