Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cum se conduce pe "dreapta": cu orgoliile deoparte, uitand de mandat si lipit de scaun

de Miron Damian     Contributors.ro
Marţi, 3 iunie 2014, 12:27 Actualitate | Opinii


Miron Damian
Foto: Contributors.ro

Se întâmplă uneori ca o problemă majoră să se concentreze într-un enunț banal, și să se ascundă acolo. De exemplu, apropo de unificarea ”dreptei”, o frază repetată până a ajuns clișeu a fost următoarea, și sunt sigur că o să vă sune cunoscut:

”Trebuie lăsate orgoliile deoparte”

Au zis-o și lideri politici, au zis-o și comentatori. Au repetat-o până a ajuns ceva de la sine înțeles. Au îndemnat la asta până când președinții PNL și PDL s-au conformat brusc, stârnind consternare, dacă nu chiar furie, uneori în rândul acelorași comentatori și lideri. Dar, dincolo de asta, recitiți afirmația! Dacă nu vă izbește nici acum cât de rău poate să sune, este din pricină că dacă o stare de lucruri pare de neschimbat atunci tindem să o considerăm normalitate. Caz în care trebuie să arăt eu problema ascunsă enunț: cum naiba să accepți senin că o decizie politică de o asemenea importanță este dependentă de orgoliile unor lideri? Că poate fi luată doar după schimbarea sau renunțarea la ele? În afirmația asta inofensivă stau ascunse două probleme majore și conexe ale sistemului nostru politic:

a) Partidele funcționează de sus în jos. Nu mă refer aici neapărat la ”lipsa democrației” interne; disciplina de partid e absolut necesară, cu condiția să fie corect definită. Aici mă refer la ceva mai specific apropo de cum înțeleg liderii de partid să-și exercite funcția.

b) Nu se respectă, nici măcar nu se (re)cunoaște noțiunea de ”mandat”, în sens politic. Problema afectează de la președinți, lideri și simpli membri de partid, și până la comentatori ai scenei politice și simpli alegători. În speță, mandatul la conducerea unui partid ar trebui să reprezinte trei lucruri inseparabile: 1. împuternicirea dată de acesta unei echipe de conducere pentru un set specific(!) de obiective, 2. obligația conducerii de a le realiza, și 3. asumarea responsabilității pentru (ne)realizarea lor. La noi, însă, doar primul e recunoscut, și nici acela complet – căci ”împuternicire” nu e putere, pur și simplu, ci putere delegată. La noi ”mandatul” reprezintă un cec în alb pentru șefi, dreptul de a conduce discreționar organizația până și dacă se retrag sau sunt înlocuiți.

Ultimul congres al PNL a fost în aprilie 2012, pentru validarea USL, a obiectivelor acestei alianțe politice și ale PNL în cadrul ei. După care Antonescu&co. au dat cu statul de drept de pământ ca să ajungă președinte cu doi ani mai devreme, au revenit apoi la mandat în ce privește guvernul Ponta II, apoi au ieșit dintr-o alianță politică – căci în USL intraseră aliați cu PC -, apoi au ieșit din guvern, apoi au ieșit din USL, iar după 15% în alegeri au decis o fuziune cu PDL, deși congresul votase o rezoluție interzicând colaborarea cu aceștia. L-a întrebat cineva, membru de rând sau parlamentar, pe președintele Crin Antonescu: ”Șefule, tu și echipa ta aveți mandat pentru toate astea? Tu treci, așa, dintr-o extremă în alta, din guvern în opoziție și dintr-o alianță în alta, de capul tău? Sau cum?”. Nu cred. De fapt, cred că nici nu se pune problema în termenii ăștia, nici în PNL, nici în celelalte partide. Punctul principal al mandatului era candidatura Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din noiembrie, din partea USL. În clipa în care realizarea acestui obiectiv a fost compromisă, din orice motive, conducerea trebuia să-și depună mandatul (frază folosită adesea, fără să i se înțeleagă sensul) și eventual să ceară, într-o competiție, altul. N-a făcut-o și nu s-a pus problema, de fapt. Bun, Crin Antonescu a decis în final să se retragă – ceea ce nu schimbă nimic, doar că-l diferențiază de noul său amic politic.

V. Blaga ajungea președinte la Convenția extraordinară a PDL din iunie 2012, după ce fostul președinte Emil Boc se retrăsese presat de scorul de 22% la alegerile locale. Apoi au fost alegerile legislative, unde PDL/ARD a avut 16%, mult sub ținta asumată. A urmat apoi un fel de simulacru de retragere/depunere a mandatului, căci V. Blaga și echipa au rămas la conducere și au decis să organizeze o nouă Convenție, și s-o organizeze astfel încât s-o câștige, desigur. Ca paranteză, altă noțiune neînțeleasă și/sau nerespectată, legată de noțiunea de mandat politic, este cea de interimat. Un an mai târziu, altă rundă de alegeri, cele europarlamentare, scorul partidului scade la 12%, apoi dl Blaga decide ”să lase orgoliile de-o parte”, câte le va fi avut, și să înceapă un proces de fuziune cu PNL, care va duce probabil și la abandonarea candidatului prezidențial. La fel, l-a întrebat sau îl întreabă cineva: ”Mare organizator, tu CE mandat ai la conducerea partidului ăsta? Pentru ce obiective specifice ai cerut și ai obținut postul de președinte? Pentru ce ți-ai asumat o responsabilitate? Ce decizii ai fost autorizat să ei? Ce mandat ai?” Nimic. Doar alt refren, la fel de stupid, ”în condițiile astea nu se poate obține mai mult / face altceva”.

Pe ”dreapta” mai avem PMP unde la întrebările de mai sus se adaugă alta: cine anume a avut mandat să conducă partidul respectiv? Și mai sunt partidele care cumulează două trăsături, și nu cred că e o coincidență: sunt partide în marja de eroare a sondajelor, pe care președinții lor le consideră un fel de proprietate personală. Acolo ideea de mandat e anapoda, responsabilitatea pentru eșec și-o asumă tot partidul, mai puțin președintele acestuia.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1433 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by