Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Semi-unificarea Dreptei

de Alexandru Lazescu     Contributors.ro
Miercuri, 28 mai 2014, 19:19 Actualitate | Opinii


Alexandru Lazescu
Foto: Hotnews

Viteza cu care s-a pus în mișcare procesul de negociere dintre PNL și PDL sugerează faptul că lucrurile erau pregătite din timp. Și la nivelul fiecărui partid în parte și în relația dintre ele. Cu o oarecare marjă de aproximație liderii celor două formațiuni știau la ce să se aștepte după alegerile din 25 mai. În PDL posibilitatea existenței unor voci care să solicite demisia actualei conduceri (în 2012 pentru rezultate semnificativ mai bune la alegerile locale i s-a cerut lui Emil Boc să plece din fruntea partidului) era previzibilă. După cum și în PNL erau previzibile manevrele lui Tăriceanu menite să reinventeze USL readucînd partidul în siajul PSD. Echipa din jurul lui Crin Antonescu era conștientă că în ciuda votului covîrșitor din Delegația Permanentă activul din țară nu era la fel de entuziasmat de iețirea de la guvernare. Cum în mod previzibil urma ca Victor Ponta să-i elimine din structurile locale pe toți cei care nu s-ar fi  alăturat lui Tăriceanu un congres al partidului putea produce surprize.

Era de aceea imperios necesar ca demersul lui Tăriceanu să fie contracarat printr-o nouă ofertă tentantă. Ceea ce s-a și întîmplat, pe două mari direcții: 1. perspectiva constituirii unui bloc semnificativ de opoziție (e suprinzător cît de grăbit a fost Crin Antonescu să vorbească chiar despre o fuziune încă înainte de a începe discuțiile cu PDL!) care să fie în măsură să cîștige la toamnă președinția și, cine știe, să poată chiar eventual forța revenirea la guvernare din 2015; 2. obținerea unui sprijin extern semnificativ din zona popularilor europeni (e foarte posibil ca din acest punct de vedere Klaus Johanis să fi folosit legăturile sale pe filiera germană) pentru o astfel de construcție. Acest ultim deziderat este deja pe cale să se realizeze încă înaintea congresului PNL prin trecerea liberalilor la PPE. Părăsirea grupării ALDE (din care PNL face acum parte) mai are avantajul de a-l lipsi pe Călin Popescu Tăriceanu (care la un moment dat a fost vicepreședinte al acestui grup politic) de influența externă pe care conta. În acest fel, echipa Antonescu – Johanis are ce pune pe masă la viitorul congres așa că șansele de resuscitare a USL au devenit între timp destul de palide. În plus, devine tot mai limpede că noul președinte liberal va fi Klaus Johanis și în aceste condiții îi va fi practic imposibil lui Tăriceanu să mai deturneze lucrurile de pe acest făgaș.

În afara celor două obiective majore menționate mai sus, agreate și de PNL și de PDL, mai există și un al treilea, asumat destul de explicit de ambele partide: izolarea PMP, de fapt a lui Traian Băsescu, pe scena politică românească. Există desigur și rațiuni de ordin tactic, în acest fel ar rămîne practic fără obiect campania anti-Băsescu în care PSD și Victor Ponta au învestit atît de mult, dar probabil sunt mai degrabă decisive resentimentele față de președinte și ale echipei Blaga și ale liderilor liberali. Înaintea discuțiilor cu liberalii Vasile Blaga a ținut să precizeze că alegerile europarlamentare au dovedit faptul că nu există un “electorat captiv”. O aluzie transparentă la șeful statului. Cît despre liberali acolo Traian Băsescu rămîne în continuare persona non-grata cu toate că, tot din rațiuni tactice, li s-a pus oarecum surdină criticilor la adresa sa. A fost în schimb foarte clar Ludovic Orban care a solicitat explicit excluderea oricărei “cozi de topor” din partea lui Traian Băsescu în această nouă construcție.

Calculul celor două partide este acela că, vrînd nevrînd, electoratul “băsist” va fi nevoit să sprijine în turul doi al prezidențialelor un candidat comun propus de PNL și PDL. Ultima evaluare ar putea fi considerată una realistă dacă Victor Ponta va candida. În noile condiții (cu perspectiva refacerii USL cvasi-zero și cu o contrapondere mult mai solidă în zona de dreapta) nu este însă deloc sigur că acesta o va mai face. Pare mai degrabă probabil că PSD va încerca să meargă pe o formulă de tip Oprescu, ceea ce complică destul de mult lucrurile în plan electoral. Atunci s-ar putea să conteze semnificativ capacitatea de a atrage măcar o parte din electoratul care a stat acasă la alegerile din ultimii doi ani. Dar e îndoielnic că doar o alianță dintre PNL și PDL va avea o astfel de forță de atracție.

Însă dincolo de toată această analiză care dă o imagine probabil corectă a manevrelor de pe eșicherul politic intern rămîn în suspensie o serie de elemente de ordin fundamental. Ce ne propune de fapt noua construcție politică, dincolo de declarațiile și promisiunile obișnuite și de discursul anti-PSD ?  Retorica aprinsă din ultima vreme din zona mass media şi din societate civilă (atîta cît a mai rămas) în favoarea unui proiect de unificare a ceea ce numim “dreapta” e firească. Frica privind iminenta confiscare totală a statului de către PSD e aproape paralizantă. În acelaşi timp s-au pus tunurile nu doar pe Elena Udrea ci şi pe preşedinte. Ultimul e considerat responsabil de slăbirea PDL (prin crearea PMP) şi, în ultima vreme, pentru eroarea de a-i da mînă liberă Elenei Udrea în PMP, considerată şi ea responsabilă pentru scorul sub aşteptări al partidului. În aceste condiţii multe voci spun că nu doar d-na Udrea ci şi Traian Băsescu ar trebui să se retraga din jocul politic pentru a nu dinamita procesul de unificare a dreptei.

E adevărat, excesul de Elena Udrea a dăunat cu siguranţă campaniei PMP în care candidaţii la europarlamentare au devenit un fel de breloc la cingătoarea acesteia. Cred ca dacă PMP nu făcea deloc campanie ar fi avut probabil 2-3 procente în plus. Dar asta nu trebuie să ne facă să uităm un lucru esenţial: o candidatura unică a dreptei şi cîştigarea fotoliului de la Cotroceni nu este un scop în sine. Sigur, e bine ca dl Ponta sau un alt candidat sprijinit de PSD să nu ajungă acolo. Dar numai dacă dupa ce se instalează la Cotroceni acest candidat unificator continuă pe linia lui Traian Băsescu de a sprijini independenţa justiţiei şi de consolidare a instituţiilor cheie ale statului. Dacă se va opune, în ciuda lăturilor aruncate de Antena 3 sau de RTV şi a presiunilor formidabile exercitate din toate părţile, inclusiv din interiorul propriului grup politic, derapajelor instituționale, numirilor clientelare, abuzurilor baronilor locali de toate culorile. Dacă asta nu se va întîmpla nu va fi chiar o aşa de mare realizare daca vom împiedica PSD sa-l instaleze pe Ponta sau pe un înlocuitor al acestuia ca preşedinte.

Sunt speranţe că puetm conta pe o astfel de atitudine sau nu? E greu de spus, dar dacă ne uităm la cele înîmplate în istoria recentă nu sunt prea multe motive de optimism. În multe cazuri pentru a impune măsuri de reformă Traian Băsescu a trebuit sa se lupte nu doar cu adversarii politici ci şi cu aliaţii din PDL. A fost nevoit să corecteze adesea propuneri dezastruoase de numiri prin ministere sau prin alte instituţii importante. Daniel Funeriu, de pildă, a fost numit ministru al Învățămîntului de către Traian Băsescu peste capul liderilor PDL care îl propuneau pe sindicalistul Cătălin Croitoru, care între timp a trecut la PSD și a pus umărul la dărmarea guvernului Ungureanu. Iar ANI şi DNA nu erau prea populare nu doar la USL ci şi la PDL. Ce să mai vorbim de PNL ? Nu doar episodul din vara 2012 ci şi multe altele care au urmat ridică multe semne de întrebare. Să ne aducem doar aminte de Puiu Hașoti, în noiembrie 2012, pe cînd era ministru al Culturii, participant activ la un miting de protest în care se solicita eliberarea primarului PSD de Năvodari, arestat pentru fapte de corupție probate cu dovezi indubitabile ? Or, Puiu Hașoti nu este nimeni altul decît liderul grupului liberal din Senat. Ceea ce e de subliniat aici nu e atît faptul că vedem lideri politici care critică astăzi ceea ce susțineau vehement ieri ci o chestiune de fond: ce motive avem să credem că astfel de politicieni se dau între timp de trei peste cap și devin brusc mari susținători ai statului de drept ?

Sigur, Monica Macovei a fost un bun vehicul electoral pentru PDL. A împiedicat cu siguranţă transferul unui număr relativ important de voturi către PMP. Dar credeţi că vocea ei va mai conta semnificativ de acum încolo ? Să ne aducem aminte că la ultimul congres al partidului platforma Monicăi Macovei a luat sub 5 procente din voturi. E de altfel de notorietate faptul că atît ea cît și cei care au sprijinit-o (precum Cristian Preda, plecat între timp la PMP) erau priviți cu puțină simpatie (ca să folosim un eufemism) de către “oamenii grei” din partid, inclusiv de către Vasile Blaga. Unul dintre motivele care au determinat-o pe Monica Macovei să nu părăsească totuși PDL au fost dubiile legate de rolul pe care îl va juca Elena Udrea într-o astfel de construcție mai degrabă decît încrederea în susținerea internă pentru ideile pe care le promovează.

Antipatia față de DNA și de ANI existentă nu doar în PNL ci și în PDL este notorie. Iar numirile făcute de democrat-liberali în fruntea multor instituții, mai ales la nivel local, au fost la fel de arbitrare, cu ignorarea criteriilor de competență, ca și în cazul PSD sau PNL. PDL nu s-a manifestat ca atare în mod public, în perioda în care a fost la guvernare doar datorită presiunilor exercitate de către Traian Băsescu iar ulterior, atunci cînd a intrat în opoziție, din necesitatea de se diferenția de USL. E drept, pe ansamblu, atunci cînd s-a aflat la putere PDL s-a comportat evident mai decent, în ciuda multor derapaje, față de USL. Dar e greu de spus cît din voință proprie și cît datorită intervențiilor lui Traian Băsescu.

În aceste condiții, e legitim să ne întrebăm ce garantii avem că un candidat de compromis negociat de PDL şi PNL va încerca măcar să apere ce ea ce s-a obţinut pînă acum în domeniile cheie menționate mai sus? Mai ales că, acesta va avea din start o mare problemă: va fi un candidat impus de o alianță politică (de tip Emil Constatinescu) mai degrabă decît unul cu mare forță politică personașă, capabil să tracteze el formațiunile care îl susțin, așa cum a fost în 2004 și în 2009 Traian Băsescu. Prin urmare, capacitatea sa de a se opune unor presiuni venite dinspre gruparea politică care l-a propulsat la Cotroceni va fi una probabil relativ redusă. Ceea ce contează mai ales atunci cînd intră în discuție independența justiției și a serviciilor secrete, lupta împotriva corupției, consolidarea instituțiilor. Cu atît mai mult, prin eliminarea din start a lui Traian Băsescu din noua construcție de dreapta șansele menținerii unei astfel de linii sunt destul de reduse, dacă privim lucrurile în mod realist.

Singurul loc în care am putea avea o diferență semnificativă de atitudine față de varianta unui președinte PSD este pe zona externă, ceea ce nu e totuși puțin lucru. Dar chiar și aici s-ar putea să asistăm la o oarecare distanțare față de Statele Unite în raport cu perioada actuală și o mai mare apropiere de Germania. Or, să nu uităm că din perspectiva poziționării față de Rusia există diferențieri deloc neglijabile între Wshington și Berlin. Recent, săptămînalul Der Spiegel se întreba unde se plasează de fapt Germania: mai aproape de Occident sau mai aproape de Rusia. Pentru unii poate părea ceva surprinzător, dar la Berlin simpatiile față de Moscova, și în mediile de afaceri și în cele politice, sunt notorii și adesea exprimate deschis în spațiul public. E suficient doar să-i amintim pe foștii cancelari Helmuth Schmidt și Gerhard Schroder (actualmente un angajat la Gazprom).



Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2843 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by