Nu sunt unul dintre cei care uita usor. As spune chiar ca sufar de ceea ce Alain Besançon a numit hipermnezie, deci un fel de surplus de memorie. Nu cred ca este cazul ca, amuzati de spectacolul luptei dintre demagog si plagiator, sa uitam cum actionau ei in vara anului 2012, cu pervers entuziasm, pentru aneantizarea statului de drept in Romania. Cand o auzim pe Daciana Sarbu declamand aria anti-intelectuala a sotului ei, pleznind din biciul patriotard, sa ne amintim cam cu ce s-a ocupat guvernarea uselista, distrugerea ICR, felul cum penelistul Andrei Marga a exaltat mandria de a fi roman, adica descoperitor (fictiv) al caloriferului si sicofant al lui Putin.
Mai tin minte, si nu sunt singurul, ranjetul triumfator al celui devenit, printr-o tentativa de lovitura de stat, presedintele interimar al tarii. Nu degeaba l-am numit El Crin: avea aere de caudillo, pozitie martiala, comportament de uns al istoriei. Acestea fiind zise, nu pot sa nu fiu de acord cu liderul PNL cand constata: “Domnul Ponta spune atat de multe lucruri incat eu nu am cum sa replic elegant. Tot ce pot sa spun e ca daca domnul Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, cred ca se dezmembreaza aparatul ala, sar acele.”
Formularea surprinde exact natura regimului pontocratic. Doar ca, fara Crin Antonescu, acest regim al minciunii generalizate, ceea ce Dragos Paul Aligica a definit drept autoritarism cleptocratic, nu ar fi ajuns la putere. Pentru mine, cei doi reprezinta tusea si junghiul. Mitomania zglobiu-iresponsabila a lui Victor Ponta (incurajata, iata, de puseurile anti-Patapievici si in genere intelofobe ale europarlarmantarei pesediste ce-i este tovarasa de viata si de lupta), esta pandantul acrobatiilor populiste ale lui Crin Antonescu. Atat si nimic in plus…
Despre declaratia Dacianei Sarbu ca Horia Patapievici si alti vrajmasi ai norodului muncitor nu au ce cauta la Bruxelles, ba poate ca nu au ce cauta nici in Romania, ori chiar pe planeta, fiind ei (ma numar sigur printre aceste naparci, lighioane, hiene si lipitori) denigratori ai unei guvernari, vorba unei cunoscute analiste, “impecabila”, nu pot spune decat ca mi se pare un ecou indepartat al exclamatiilor furibunde ale ministresei culturii pe vremea lui Nikita Hrusciov, Ekaterina Furțeva, cea care il numea pe Boris Pasternak dusman al poporului sovietic.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
