Propun aici deschiderea unei discutii care mi se pare necesara pentru dezbaterea democratica din Romania. Este vorba de ceea ce putem numi paradigma Corneliu Coposu, o abordare lucida a a politicului in care moralitatea are un rol esential. Corneliu Coposu conteaza pentru ca nu a facut concesii imposturii, duplicitatii, turpitudinii. Pentru ca nu s-a aplecat dupa bataia vantului. Pentru ca si-a rostit convingerile fara sa se teama de riscuri si actiuni punitive. Pentru ca, gratie lui, cuvantul politica nu este unul definitiv compromis in aceasta tara.
Corneliu Coposu conteaza, asa cum conteaza Monica Lovinescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Victor Radulescu Pogoneanu, Ioan Barbus, Ion Flueras, Vladimir Ghika, N. Steinhardt, I. D. Sirbu, Szilard Bogdanffy, Sandu Tudor, Petre Pandrea, Nicolae Margineanu, Vasile Paraschiv, spre a numi doar cateva figuri proeminente ale traditiei anti-totalitare, pentru ca, in pofida intemperiilor istorice, a ramas fidel unui crez democratic. A stiut sa se opuna oricaror tribalisme, atavisme si colectivisme gregare. Atasamentul sau pentru Iuliu Maniu si traditia PNT a fost unul fara rezerve. Gratie lui si unui grup de militanti care au ramas pe pozitii, in pofida anilor indelungati de temnita, acest partid a renascut dupa prabusirea regimului comunist. La un ceas cand Romania are ghinionul unui premier pentru care cuvantul adevar nu inseamna nimic, un admirator al radicalismelor revolutionare de extrema stanga, e bine sa ne reamintim ca pentru Corneliu Coposu nimic nu era mai primjedios decat cinismul politicianist, iresponsabilitatea gaunoasa si tembelismul amoral.
Corneliu Coposu conteaza pentru ca a stiut sa numeasca Raul din viata politica romaneasca si sa demaste, fara urma de resentiment vindicativ, cripto-comunismul lui Ion Iliescu si al acolitilor sai. Am discutat adeseori cu Corneliu Coposu despre comunism si post-comunism, despre catastrofele secolului XX si despre ispita totalitara. Venind din lumea curata si demna a greco-catolicismului, Corneliu Coposu respecta toate credintele si vestejea orice fundamentalism, politic ori religios. Ii repugna excesul si il deranjau panglicile verbale ale cate unui pripasit prin politica democratica post-decembrista. Stia sa-si dozeze atent ironia si se ferea de excesele retorice. Dar, de cate a fost nevoie, a vorbit transant, a spus lucrurilor pe nume. Si-a iubit patria cu o pasiune deopotriva discreta si fierbinte.
Corneliu Coposu a fost sustinatorul unui nationalism civic, ori, daca preferati, unul liberal. In alti termeni, a fost un patriot. Nu a acceptat ca formula “Noi” sa anihileze demnitatea ireductibila a cuvantului “Eu”. Tocmai din acest motiv a fost atacat in chip mizerabil in publicatiile stalino-fasciste. Iata un citat care spune mult despre viziunea sa civic-democratica: “Patriotismul este o dragoste discreta pentru tara, o disponibilitate de a-ti da oricand viata pentru ea si de a nu marturisi acest sentiment. Gasesc ca afisarea patriotismului este indecenta. Un om care simte dragostea pentru tara, un om care este decis ca in interesul tarii sa-si sacrifice propria existenta nu are sa se bata pe piept cu sentimentul acesta”.
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
